Alergia, şocul şi bariera viaţă-moarte.

Alergia. Una dintre formele de autoapărare a organismului la substanţe străine, dar care… o ia razna. În loc să se „autoapere”, mecanismul scapă de sub control şi face rău propriului corp.

Știi cum e cu alergia? Ca un tată de familie care bate hoţii din curte, dar după o vreme, prins de val, începe să-şi bată şi copiii şi muierea, uitând că-s ai lui.

Alergenii= acele substanţe ce declanşează alergia. (hoţii din curte)

Sute. Mii!! Sute de mii. De alergeni posibili.

-Produsele cosmetice (vopseaua de păr e un alergen cunoscut)

-diverse mâncăruri (mai des căpşuna, oul, zmeura, dar alergii pot declanşa multe alimente)

medicamentele (penicilina şi derivaţii ei, sunt celebre)

plante – frunza de păstârnac/”albitură” extrem de alergizantă (în perioada plivitului la păstârnac, e full la mine la cabinet!!)

agenţi microbieni, toxine microbine: ai paraziţi în intestine, iar bubele apar pe piele…

-redutabilele înţepături de insecte: albina/viespea.

contactul pielii cu omida… omida îţi cade din copac pe un umăr, iar tot corpul tău devine roşu ca racul.

Ohh… aş putea continua trei pagini cu alergeni.

Forma uşoară a alergiei, urticaria, se va manifesta tegumentar. Erupţii, bubiţe, pete, „blânde”, roşeaţă, mâncărimi.

Gravitatea sporeşte când apar edemele (umflăturile), mai ales în regiunea capului. Buze, pleoape, apoi toată faţa, apoi prinde laringele şi te sufocă. Se cheamă edem Quincke – în forma gravă şi completă. Dar alergia nu-i singura lui cauză. Nu „tot ce umflă faţa”, este alergie.

Etapa paroxistică a alergiei acute, este şocul. Șocul anafilactic. Pur şi simplu poate omorî în câteva (zeci) de minute. Scurge viaţa din tine.

Versiunile de mai sus ale alergiei pot trece dintr-una în alta – agravându-se progresiv spre şoc, sau nu. Pot şi sări etape, cum ar fi să înceapă direct cu umflătura şi să se oprească la atât. Sau direct cu şocul, fără edem prealabil. Sau erupţii pe piele, fără edem ulterior etc. Variaţiuni pe aceeaşi temă. Imprevizibile. Nu ştii exact ce poate urma!

Două substanţe farmaceutice DE BAZĂ folosite de către medici în alergiile acute, în urgenţă, sunt:

–  cortizonul

–  adrenalina.

Li se adaugă şi altele în cocktail,(calciul, spray-ul antiasmatic, antihistaminicele), dar cele două amintite, sunt vitale.

Când alergia o ia razna şi evoulează spre şoc, antialergicele (antihistaminicele- le ştiţi ca Aerius, Claritine, Xyzal şi altele), devin apă de ploaie. Principiul dominoului e deja pornit.

Totuşi, mai puteţi evita cumva evoluţia gravă, prăbuşirea dominoului, purtând la voi Clorfeniramina, un antialergic de modă veche, dar extrem de eficient. Și, la primele semne de alergie, îl aşezaţi sub limbă. Concomitent, o Ranitidină înghiţită, care intervine NU doar în mecanismul “acidului la stomac”, ci chiar în cel alergic, blocând receptori specifici. Nu-i aşa de greu să le ai pregătite, dacă te ştii alergic!

Despre şoc, veţi găsi mai jos câteva cazuri concrete din cabinetul meu.

Odată declanşat şocul, ca tratament salvator:

  • ADRENALINA este regina! Cea care poate face diferenţa: viaţă-moarte.

Cu un pas înainte, se situează

  • CORTIZONUL injectabil, doze mari, care poate opri evoluţia spre şoc, sau ajută adrenalina – şocul odată activat. Un coleg aminteşte de o formă orodispersabilă (de pus în gură, cu efect rapid) a cortizonului, la italieni.

Adrenalina o găsim doar injectabil.

IMPORTANT DE ȘTIUT!

Persoanele care se ştiu alergice, au posibilitatea să poarte la ele o adrenalină autoinjectabilă, denumire comercială „Ana Pen”, „Epi Pen”.  “Pen”, în engleză înseamnă stilou. Fiolele au forma unui stilou, sunt preumplute şi deţin un resort/arc, ce declanşează inocularea. Știu că nu-i simplu să-ţi introduci singur un ac în piele! Eu nu mi-am făcut niciodată o injecţie singură, dar alţii pot. Arcul acela al “stiloului”, deci, înlocuieşte medicul care face injecţia.

Ana Pen şi Epi Pen, nu-s iefine. Expiră rapid, cam într-un an.

Apoi, să identificaţi/reţineţi semnele de evoluţie spre şoc, fiindcă nu orice bubuţe roşii cu prurit, reclamă adrenalină. Fenomenele strict tegumentare, (ale pielii) nu necesită adrenalină. Sau panică, sau disperare. Nici în şoc să nu intri-n panică, ci trebuie să ştii calm, dinainte, EXACT ce ai de făcut.

Întâmplarea pură face ca eu să fi tratat aici la Hăşmaş două şocuri anafilactice (mulţi medici n-au avut niciun caz în carieră, fiindcă „şocul-şoc” în forma lui specifică, nu-i ceva frecvent!)

Primul caz – acu doi ani, exact al colegei de cabinet. Al doilea, acu câteva zile – la mama unuia dintre cei mai buni prieteni în sat. Ambele mureau, probabil, fără adrenalina dată la timp.

De aceea, subiectul mă frământă şi mă împăroşează.

Fiindcă îmi amintesc prin ce am trecut când vedeam cum li se scurge viaţa din corp, în braţele mele. Și cum am plâns eliberator, în hohote, la mine-n dormitor, după ce deja le preluase salvarea. (n-aţi uitat că dormitorul meu e în aceeaşi clădire cu cabinetul, aşa se face că am ajuns acolo!) Salvarea le preluase deja semnificativ înviorate. Dar până atunci am urmat riguros paşii, mi-am făcut treaba, încercând să nu le transmit deloc spaima mea. Dimpotrivă. Să induc siguranţă şi senzaţia că va fi bine. Psihicul are un rost uriaş şi el!… dar numai eu ştiu ce simţeam pe dinlăuntru, în timp ce lucram.

Colega făcuse şocul în cabinet, nici azi nu ştim la ce alergen! Și i-am căutat, inclusiv cu testare alergologică ulterioară! Simţise doar, în drum spre serviciu, o uşoară mâncărime a pielii – căreia nu i-a dat importanţă. Apoi, ajunsă la cabinet, a zis că-i e „tare rău”. A ieşit pe terasă la aer, eu m-am luat cu bolnavii din sala de aşteptare şi, după vreo zece minute, am găsit-o semiconştientă pe fotoliu afară, cumva „scursă”, fără nicio vlagă. Lemn. Primul strigăt al meu, când am găsit-o, a fost:

-Eugeeen! Hai rapid. RAPID!!

(El se învârtea prin grădină, era singrul la îndemână, la ajutat.)

Nici măcar diagnosticul nu fusese uşor, iniţial, să ştiţi! Nu bubuţe, nu edeme. Niciun alt indiciu în afara şocului însuşi. S-a dovedit că DA, fusese un ȘOC alergic.

Deciziile mele, de secunde. Eram doară la cabinet.

Aveam la îndemână totul, inclusiv o hârtie format A4 pe care îmi scrisesem conştiincios, mare, cu pixul, paşii de urmat. Just in case.

Într-o seară, demult, aşa-mi veni… Mi-am zis:

-Hai să notez simplificat schema, şi s-o las în dulap, sub trusa antişoc. (Obligatorie la orice cabinet medical!) Dar dacă, de spaimă, uit ceva?

Nu văzusem nici un şoc până atunci. Știam doar din cărţi.

Următorul caz a fost cumva mai simplu, după înţepătura de albină, dar TOT fără bubiţe sau edem. Direct în şoc.

Azi „fetele mele” sunt în regulă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și mă-ntreb. Dar dacă n-aş fi fost? Dar dacă n-aveam, cumva, adrenalină? Dar dacă era expirată? (Expiră extrem de repede, trebuie s-o urmăreşti mereu şi s-o schimbi cu una proaspătă. Greu de găsit.) Tu, medic, poate zeci de ani fără niciun şoc la cabinet, (asta dacă nu eşti urgentist!) Tu, căruia ţi-au trecut zilele/lunile/deceniile, zbătându-te să “urci servicii în PIAS”, să deblochezi carduri şi să pictezi frumos registre – ca să dai bine la controale. Și să identifici bugete pentru guvern. Și să aduni cupoane de pensie la fişă. Și să te asiguri că pensionarul nu are alte venituri în afara pensiei. uff.

Astfel că, amintindu-mi de această potenţială dramă, vă informez asupra alternativei de a avea propria adrenalină. Scump. Greu de procurat. Dar există. Ana Pen, Epi Pen.

Vârf de munte, albină, înţepătură, te ştii alergic, n-ai medic. N-ai semnal pentru 112. Timpi preţioşi până ajung urgentiştii. Poţi fi chiar singur. N-are cine te ajuta. Se întunecă lumea cu tine, simţi că te lasă picioarele. Adrenalina din buzunar va face diferenţa viaţă-moarte.

Un alt caz din amintirile mele: eu studentă la Bucureşti, la coafor, cu moaţele-n cap, priveam prin oglindă cum coafeza vopseşte părul unei cliente. Și, tot privind, luată de alte gânduri, observ cum faţa femeii se umflă vizibil, dar făcă ca ea să semnaleze ceva. Coafeza îşi vedea de pensulă… Eu, sar în sus:

-Face edem alergic!

Coaforul n-ava nimic de prim ajutor, însă era-n Bucureşti şi salvarea a sosit rapid. Eu ţâşnisem de pe scaun, aproape concomitent cu şoapta stinsă a clientei:

-Mă sufoc!

Sper să fi fost sintetică, didactică şi de folos.

Nu-i uşor să aduni în două pagini teoria a douăzeci de tratate, sau experienţa a douăzeci de ani! Am vrut doar să vă introduc niţel în temă.

Despre terapia în șoc mai citește aici:

 

 

30 Comments

  1. Sorin Tudor 1 iunie, 2016 at 5:58 pm - Reply

    Am făcut soc anafilactic de 3 ori până să solicit investigaţii si opinia unui alergolog. O înţepătură de albină şi în 3 minute m-am prăbuşit din picioare ca şi cu ai întoarce un comutator. De 3 ori. Tot de 3 ori am avut norocul SMURD. Astăzi umblu cu FastJect (autoinjectorul cu adrenalină) în buzunar. Sper să nu-l folosesc niciodată.

  2. […] Persoanele care se știu alergice, au posibilitatea să poarte la ele o adrenalină autoinjectabilă…Continuare pe http://www.otiliatiganas.ro. […]

  3. Gabriela Ciobotar 7 iunie, 2016 at 7:33 am - Reply

    In prospectul de la Epipen scrie:
    „Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

    Medicamente utilizate pentru tratarea alergiilor, cum sunt difenilhidramina sau clorfeniramina (antihistaminice)”
    Se pot lua totusi impreuna (clorfeniramina si adrenalina) in caz de evolutie spre soc?
    Multumesc mult.

  4. Petran - Asociația pacienți cu angioedem ereditar 8 iunie, 2016 at 6:37 pm - Reply

    Bună seara d-na doctor.
    Vorbim despre alergii, despre erupții, despre edem, despre sufocare, despre adenalina și tratamente care se administrează în caz de alergii.
    Întrebare. Cum procedează medicii în fata unui caz de angioedem ereditar/dobândit ( deficit de C1 INH esteraza)- o boala genetica rara, incurabila, mult subdiagnosticata, deseori confundată cu alergia.
    Da. Confundată cu alergia. În Nomenclatorul specialităților medicale acest angioedem exista doar de etiologie alergica. Iar ca și tratament bineînțeles se intervine cu adrenalina,corticoizi și antihistaminice. În cazul pacientului cu angioedem ereditar /dobândit acest „tratament” nu răspunde. Astfel ca acești 92 de pacienți din Romania diagnosticați sunt spaima medicilor de la UPU, AȚI, ORL, Gastroenterologie. ..
    Acești pacienți sunt orfanii sistemului sanitar romanesc. Orfanii sistemului muncii.
    Din cauza edemelor faciale, linguale, periferice-masive și monstruoase cu durata de 8-9 zile (apoi revine edemul în scurt timp) ei duc o viață foarte îndepărtată de viata normala).
    Atacurile abdominale (atac care durează 2-4 zile și nopți continue, apoi după alte 2 zile atacul revine ) cu dureri abdominale insuportabile, cu lichid de ascita, diaree peste 20 de scaune cu sânge, voma,…dureri mai mari decât la nașterea unui copil, cu risc de ocluzie intestinala.
    Edemele glotice, cerebrale, anuria..
    Costul unei fiole de C1 INH este intre 650-1.500 euro. Se administrează la fiecare puseu in funcție se kg/corp.
    După cearceafuri de memorii către MS (din partea Asociației de pacienți cu angioedem ereditar ) s-a reușit procurarea a câte o fiola doar la unele spitale județene.
    Cum pot ajunge acești pacienți la spitalele județene de la o distanta de 100-150 km de localitatea de domiciliu, chiar și cu ambulanta ?! Ei se tăvălesc de durere, atacurile și edemele sunt imprevizibile, evolueaza rapid, starea de rău, diaree, .. pun pacientul în imposibilitatea de a fi transportat cu ambulanta. Dar timpul este foarte limitat în cazul lor. Avem pacienți care în 10 minute s-au asfixiat. Pacienți care în foarte scurt timp au făcut ocluzie intestinala și s-au dus pe lumea cealaltă la vârste fragede.
    Cum se întorc acasă acești pacienți care nu pot sa lucreze și nu își pot achita biletul la mijlocul de transport în comun.
    În România acești pacienți nu beneficiază de Program Național de Tratament decontat de stat și nici de pensii de invaliditate și handicap.
    Strigător la cer!
    Este deosebit de importanta mediatizarea acestei afecțiuni.
    Mulți, foarte mulți medici nu cunosc aceasta afectiune. Tratează după ureche atacul sau chiar lasă pacienții în chin și sa moara pentru ca este o boală rară și înregistrată greșit ca și etiologie.
    Cobcluzia: Pacienții cu angioedem ereditar /dobândit își striga disperarea și sunt spaima medicilor.
    Cum intervin medicii ? Cu intubaj, traheostonie!
    Ăsta este terapie specifica administrata pacientului care prezintă riscul minim deces? Ca doar așa prevede și legislația în sănătate. „Pacientului cu risc minim de deces sa-i administrezi tratamentul specific”.
    Ce face acest pacient înainte de intervenții stomatologice minore, intervenții chirurgicale..? Acești pacienți fac edeme și atacuri la orice intervenție minora. Sunt refuzați la stomatolog, la nașterea unui copil, la operații chirurgicale. .
    Strigător la cer !!!
    Mulțumesc
    Multă sănătate !

    • Otilia Tiganas 9 iunie, 2016 at 4:53 am - Reply

      Am sa mediatizez afectiunea (multumesc ca ai amintit!) tocmai postand pe blog, separat, mesajul tau.

  5. RUXI 27 august, 2016 at 8:01 pm - Reply

    Buna seara .In primul rand as dori sa va multumesc ptr articol ,si in al doilea rand mi as dori sa cad mai multi medici asa de implicati si devotati ca dumneavoastra .Astazi din pacate am ajuns la UPU cu o alergie de la medicamente , am bubite rosii pe brate ,abdomen,buza inferioara ,si pe limba care este aproape amortita ,mentionez ca am luat mydocalm..tador…ultracod..neuromultivit..,aici (upu) surpriza ….sunt intrebata …”” ptr asta ati venit”” .Dupa 3 ore de asteptat am primit un aerius si calciu si un sfat prietenesc sa intrerup imediat administrarea medicamentelor.Dupa ce am citit articolul sunt un pic pe ganduri…ce sa fac?Va multumesc

    • Otilia Tiganas 27 august, 2016 at 9:20 pm - Reply

      Exact ce au zis urgentistii. Aerius și stop medicamente, ca să afli care dă bubitele. Cum?? Reintroducându-le pe rând!

      • Ruxi 28 august, 2016 at 4:35 am - Reply

        Va multumesc ! O zi buna va doresc .

  6. Maria 28 august, 2016 at 11:05 am - Reply

    Alergia pe fond de stres exista ?sa iti apara din varful capului pana in talpi umflaturi rosii si dureroase ,unele cat jumatate de ou ,pe fondul unui stres extrem..

    • Julia 29 august, 2016 at 7:45 am - Reply

      Exista urticaria cronica pe fond de stres sau si pe fond de stres. Eu ma confrunt cu asa ceva si este cumplit. De la edème faciale pana la „bube” pe tot corpul. Mi s-à dat un regim de diminuare à histaminei si sunt sub 20mg Xyzal pe zi. Urticaria cronica, eu fac si de la stres dar si de la anumite alimente (bogate in histamina) sau daca miros sau ating produse de curatenie. Sunt si alergica la clor, nichel si glutamat de sodiu si am expérimentat déjà socul anafilactic, culmea ironiei si sansa sanselor, chiar in cabinetul alergologului unde facusem ceva teste cutanate pentru à descoperi cauze de poliadenopatii la nici 48 de ore dupa ce am facut vaccinul Cantagrip. A fost nevoie sa mi se injecteze adrenalina de 3 ori pentru ca tensiunea mea cadea intr-o veselie, à fost nebunie dar medicii m-au salvat. Nu am mai facut soc de atunci dar in februarie tot dupa testele cutanate am facut mai multe reactii severe pentre care am ajuns la urgenta de vreo 20 de ori. In urma explorarilor s-à ajuns la concluzia ca tocmai „martorul” histamina mi-à provocat criza de urticarie pentre care i-au tratament si acum. Sunt cam spaima medicilor eu. Cam toti ma trimit la Paris iar de dinti nu mai zic, am dureri cumplite si am prins o programare tot là Paris la un dentist curajos. Eh, eu sufar si de Sindromul lui Widal (astm, intoleranta la antiinflamatoare si polipoza nazala, eu am sI pansinuzita). Fericire, ce sa zic.

  7. Dana 28 august, 2016 at 3:47 pm - Reply

    Buna ziua.
    In primul rand va multumesc pentru toata informația difuzată.
    Eu anul acesta in martie am fost internata la spital pt. o raceala usoara la plamani , dar pt ca nu scapam de febra mi s-a prescris cefort. In timp ce asistenta imi facea testul alergic pt cefort am facut soc anafilactic. Au urmat săptămâni la terapie intensiva , cu greu mi-am revanit. Când am iesit din spital am fost trimisă la specialisti si am efectuat analize pt sensibilitate la ceftriaxona in Germania si Franta. Rezultatul a fost bun. Nu mi-a iesit sensibilitate la cefort. Va rog sa imi spuneti parerea dvs. daca ar trebui sa efectuez si alte teste. Va multumesc .

  8. mihaela 29 august, 2016 at 10:15 am - Reply

    Extraordinar de folositor acest articol, desi stiam de alergii care duc chiar la soc anafilactic, pentru ca sunt asistenta medicala.

    • Otilia Tiganas 29 august, 2016 at 4:43 pm - Reply

      Ma bucur ca ti-a fost de folos, Mihaela. Sa stii ca si eu, medic vechi, sfatuindu-ma cu colegii mei am invatat lucruri noi.

  9. Alina 8 septembrie, 2016 at 8:01 am - Reply

    Buna ziua! Multumim frumos pentru informatii! Ne puteti spune va rog cum putem proceda in cazul copiilor? Cu ei e mai greu cu administrarea de medicamente, dozele sunt altele, adrenalina nu le-o putem administra, daca nu dispunem de Epipen, cum ii putem ajuta pana ajunge Ambulanta? Multumesc frumos!

  10. […] postarea mea pe blog privind alergiile, urticaria și șocul anfilactic,(http://www.otiliatiganas.ro/alergia-socul-si-bariera-viata-moarte/) găsesc următorul apel disperat și îl redau integral mai jos. E despre drama pacienților cu […]

  11. Alex 8 martie, 2017 at 11:59 am - Reply

    Buna ziua!
    As dori sa intreb care este procedura de a schimba GRATUIT acele dispositive Epi-Pen?
    Stiu ca e ceva legal, normal si asigurat de catre ministerul sanatatii sau casa de sanatate. Multumesc si astept raspuns.

    • Otilia Tiganas 8 martie, 2017 at 8:06 pm - Reply

      Nu știu de așa ceva. DELOC. Dacă e ceva ce nu știu și vă documentați, vă rog din suflet să-mi semnalați ca să pot informa cât mai mulți!

  12. stefanescu 31 martie, 2017 at 12:56 pm - Reply

    La un copil de 13 ani, cu alergie la polen, tei etc (febra fanului), in afara de Aerius, ar ajuta si altceva pentru diminuarea tusei obositoare?

    • Otilia Tiganas 2 aprilie, 2017 at 9:39 am - Reply

      ketotifenul si, la indicatia+dozajul medicului cortizonul in cure scurte.

  13. Renghiuc Mihai 20 iulie, 2017 at 11:54 am - Reply

    Acum 24 ani la interval de ceva timp doua albine s-au sinucis saracele una in arcada m-a desfigurat 3 zile cum era Doroftei dupa un meci,alta in dosul palmei.Rezultatul,degete cat crenvustii,credeam ca explodeaza,antrebratul cat un burlan nici nu miscam inchietura acum fug de ele.Nepotica o printesa de 4 ani,am scos cel putin7 ace din ea,urlam sa cheme salvarea.Nu avea nimic!Tantarii culmea acum o chinuie.
    Acum 12 ani diabet 2,i-mi sar sigurantele,epilepsie,tensiune nu importa.A aparut Ambrozia,o aveam si la poarta,pana am aflat de ea,eu cu vecina luati cu farasul.Era de un metru in fata scolii din cartier,doamna directoare nu a putut rezolva nimic rusinata si data cu flit.

  14. Ella GRIGOROIU 20 iulie, 2017 at 12:39 pm - Reply

    UN MEDIC, „special”, UN OM! Un stil aparte in care alterneaza, cu un farmec inconfundabi,umorul fin cu informatiile si indicatiile ferme,corecte, care „aprind”beculetul de avertisment! FELICITARI,stimata dna doctor!Multi ani frumosi si sanatosi impreuna cu cei dragi! Am citit cu interes si acest a articol si titlul-soc m-a pus pe ganduri…Fiul meu (atunci,6-7 ani) a facut alergie la …mancare pt pesti(a atins-o in piata, cand am cumparat si pestisorii).Corpul i s-a acoperit cu fasii rosii-iritatii. I-am dat Claritine si am mers la cam de garda. A doua sit a fost dupa intepatura de albina,dar nu la fel de violenta (la bunici era si un prieten, medic pediatru) A facut la Malaxa testul alerg.,dar nu a fost ceva relevant pt risc.Intrebarea la care va rog sa-mi raspundeti:Ar trebui sa poarte cu el un set pt alergii? (acum are 34, dar ca toti IT-istii e-n…lumea lor si calatoreste f mult (face vaccinuri pt sit mai deosebite). Va multumesc si va doresc o vara frumoasa!

  15. Ionut 18 decembrie, 2017 at 2:55 pm - Reply

    Buna ziua,
    Pentru urticarie la frig,ce recomandati?

    • Otilia Tiganas 21 decembrie, 2017 at 8:34 am - Reply

      Evitatea frigului. Altceva sigur, garantat, nu există.

  16. Adriana Statie 22 iunie, 2021 at 9:08 am - Reply

    Mulțumesc pentru articol, doamnă doctor! Am avut un soc anafilactic acum vreo 6-7 ani, noroc ca m-a dus soțul la spital, în 5 minute am ajuns si la UPU aveam deja tensiunea 7/4. Am primit repede oxigen în prima faza și apoi perfuzii. Din păcate, nu știu de la ce am făcut șocul anafilactic. Sunt alergica la algocalmin.
    Va întreb, ar fi indicat sa am adrenalina la mine, îmi place sa merg pe munte și, adevărul e că, mereu ma gândesc ce as face dacă mi-ar apărea vreun simptom. A trebuit sa iau un tratament cu 3 pastile de nurofen/zi și la a 3-a pastila m-am umplut de bubițe pe mâini și picioare și m-am panicat, asa ca soțul ni-a cumpărat urgent de la farmacie un antihistaminic.
    As vrea sa fac o testare la medicamente, ar fi opportuna?

  17. Stroia Irina 1 august, 2021 at 2:41 pm - Reply

    Buna ziua, multumesc pentru articol, la asocierea de Clorfeniramin sub limba si Ranitidina, aceasta din urma poate fi inlocuita cu Famotidina 20 mg?

  18. Iulian Banu 21 februarie, 2022 at 11:33 pm - Reply

    Mi au aparut pete rosii pe aproape pw tot corpul ,a inceput ieri la pranz cu o iritatie sub brate in jos si mici umflaturi albe,nu am dat mare importanta am zis ca e ceva de la ce am mancat sau baut ,dar in timpul noptii mancarimile au fost aporpe insuportabile si petele rosii s au extins in alte zone ale corpului.mai dispareau intr un loc si apareau in alta parte.Urmatoarea zi dimineata m am imbracat si am pkecat spre doctorul de familie; acesta cand m a vazut cum arat cand mi am dat bluza jos de la piept in sus pana la barbie extrem de ros mi a facut doza dubla de cortizon hemisuccinat si m a trimis la urgente era ora 10 30 dimineata. Am ajuns la siptalul Universitar am fost preluat si dupa ce le am povestit ce am patit si faptul ca am primit 2 doze de cortizon m au pus pe un scaun si am mai primit cortizon dar nu stu cat tot in vena plus o punga de solutie Ringer B .Dupa 2 ore de perfuzie petele rosii au dat inapoi si totul parea sa fie favorabil.Am plecat de acolo in jurul ore 16 40 si dupa 3 ore au inceput sa reapara acele pete peste tot inclusiv pe fata si mancarimi insuportabile.Pwntru moment respir fara probleme si beau ceaiuri antialergice pana sa beau ceai mentionez ca m au usturat ochii intr un mod insuportabil greu de explicat. Doamna Doctor ce mi recomandati sa fac si daca aveti o parere la faptul ca doze de cortizon duble evolutie buna doar cateva ore,nu am mancat ce am mancat in ziua precedenta si am baut doar apa si ceaiuri. Ce ar trebui sa fac pentru a nu avea o evolutie negativa ? Mentionez ca maine sper sa ajung la alergolog dar datorita cortizonului nu pot face testul de alergiw cateva zile. Poate fii ceva mai grav ? Multumesc frumos !

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.