Care medic compensează mai bine medicamentele? Medicul din spital, sau medicul de familie?

Rezultat imediat al câtorva întrebări puse pe blog pe aceeași temă, este această scurtă lămurire. (Din lămurire, deduceți întrebările!)

Legat de rețetele compensate eliberate de medicii specialiști (de exemplu la plecarea din spital) comparativ cu cele compensate de medicii de familie: procentul compensării medicamentelor NU depinde de medic. Deloc. În nicio circumstanță el nu poate decide sau schimba ceva. Nici spitalistul, nici „familistul”. Tehnic nu poate!! Nu-i permite programul de calculator. PUNCT.

Povestea-i lungă, complicată, alambicată, tipic românească, DAR!!! oricum ar fi, trebuie să înțelegeți o treabă SIGURĂ:

nivelul de compensare: 90%, 100%, 50% NU DEPINDE DE MEDICI, NU POATE FI MODIFCAT în calculator DE MEDICI.

Nici medicii specialiști din spital sau policlinici, nici noi medicii de familie, nu putem modifica “din butoane” nivelul compensării, chiar să vrem. NU PUTEM. NU NE PERMITE programul.

Noi NU stăm la calculator ca șefi absoluți peste bani, iar după zâmbetul sau ciubucul vostru să compensăm mai rău, sau mai bine. Anumite programe, legi, liste, listuțe, diezi, steluțe + alte aberații DECISE DE ALȚII, te obligă să compensezi exact ca-n lege. Rețeta iese pe imprimantă automat, bazat pe liste. Nu poți tu, medic, să împarți generos sau zgârcit compensări.

Banii pe care-i dai efectiv în farmacie la o anume rețetă, NU DEPIND DE NOI MEDICII. Depind de criterii și subtilități cretine care se regăsesc în legi+norme și care ar face obiectul – nu al unei postări pe blog, ci al unui roman în zece volume.

Așa că nu am să explic de ce, doar insist asupra unui adevăr CLAR: că nu de noi depinde, că nu noi decidem, că nu noi avem cuțitu` compensării în mână. Deloc.  Așa că, măcar la acest capitol vă rog să nu ne suspectați de părtinire/măgării/dualitate/nepotisme.

  1. O rețetă care a ieșit pe imprimantă, CATEGORIC nu putea fi compensată altfel, fie că i-o fac lu` tata, fie unui mare dușman.
  2. Pe FIX aceeași rețetă emisă de mine, poți da bani diferiți la farmacii diferite.

 

By Published On: 30 mai, 2017Categories: MedicaleComentariile sunt închise pentru Care medic compensează mai bine medicamentele? Medicul din spital, sau medicul de familie?

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.