Ce bine arăți pentru vârsta ta!

Știți, nu? Vă amintiți, recunoașteți replici de genul:

-Ce bine arăți pentru vârsta ta!

-Nu-ți arăți anii!

-Pari mai tânără îmbrăcată așa!

-Te ții bine!

Uneori, aceste replici vin. Vin deopotrivă la bărbați și la femei. Este posibil chiar să te măgulească, de moment. Sau, tot de moment, să te irite acel “pentru vârsta ta”. La un “pentru vârsta mea”, cum că arăt bine „pentru vârsta mea”, cu ceva vreme în urmă, i-o tăiam nemilos unei tinere (altminteri binevoitoare, dar nu taman sex simbol nici ea), cu replica împuțită pe care apoi am regretat-o:

– Arăt eu bine și pentru vârsta ta, domnișoară!

Fiindcă adăugirea cu vârsta mă iritase în loc ca fraza să mă bucure.

Așadar, în acest context al “pentru vârsta noastră”, eu gândesc cam așa. Dacă-n fișa postului: actriță de Holywood, escortă, tiristă, “oamă” de TV, “vânătrisă” de averea vreunui fotbalist sau om politic vulnearbil, NU apare nevoia exhibării unei sexualități – alta decât fix cea a vârstei tale,(ținând cont de faptul că un dram de sexualitate îl are și o femeie de 90 de ani, care își pune mărgele la gât sau se parfumează bestial), atunci încercarea de a părea altfel decât ești, devine: pagubă, ridicul, timp pierdut, neuron ars, suflet schingiuit și buză umflată penibil cu silicon.

Asumare și frumusețea matură a EXACT vârstei tale este, zic eu, lozul câștigător.

Ești plinuță? Există rochițe lărguțe, uni, sexoase care să mascheze fin surplusul. Ai riduri la colțul ochilor? Există rujuri delicate care să atragă privirea spre buzele tale cărnoase. Ai 65 de ani și asta te încarcă? Există ținute sport, simple, care îți înviorează „lukul”, poți evita taioarele bunicii.

Iar peste toate acestea, mai există atuurile, avantajele vârstei tale: inteligența, experiența, umorul, istoria, calitatea acumulată, astfel încât, atunci când ești mulțumită în pielea ta, targetul să nu fie nici acela de a PĂREA altcineva decât ești, dar nici autoîmbătrânirea dezolantă, ca stindard al moralității. Sau victimizarea. Sau transformarea familismului în sclavagism. Miza este să fii FIX ceea ce ești, dar în cea mai digerabilă formulă. Adaptată ție. Și la 16, și la 36, dar și la 66 sau 86 de ani.

 

By Published On: 1 iunie, 2017Categories: POVESTILE OTILIEIComentariile sunt închise pentru Ce bine arăți pentru vârsta ta!

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.