Am diabet. Ce-i angiopatia și neuropatia?

Am promis că am să vă vorbesc despre angiopatia și neuropatia diabetică. Și o fac. Și am să vă vorbesc altceva decât scrie în tratate, sau veți găsi cu Google.

Pornim de la sufixul „-PATIE”, adică „boala a ceva”.

Angiopatie = boala arterelor, a vaselor de sânge.

Neuropatie = boala nervilor.

Angiopatie diabetică/neuropatie diabetică= cele de mai sus determinate de diabet. Fiindcă există și angiopatie hipertensivă, neuropatie idiopatică (fără cauză), angiopatie aterosclerotică etc.

La alte diagnostice decât diabetul, vom folosi exprimarea:

coronaroPATIE=boala coronarelor (văsuțele mici care hrănesc inima) ColecistoPATIE= boala colecistului=a veziculei biliare=a pungii care conține fiere.

HepatoPATIE=boala ficatului.

RetinoPATIE=boala retinei.

NefroPATIE=boala rinichiului

Așadar: „-patia”=boala a ceva.

Este vorba de terminologie medicală, de felul în care noi între noi, doctorii, comunicăm!!

Fiecare diabetic este „propria lui angiopatie sau arteriopatie”. Nu-s doi la fel! Totul depinde de simptome, evoluție, stagnare, soluții, răspuns la regim, reacție la medicație, voință, stres, echilibru psihic etc.

Atunci când auzi:

Aveți angiopatie/sau neuropatie, nu auzi concret nicio sentință!

Fiindcă tu ești tu, și există miliarde de forme individuale ale unui concept deosebit de larg. Nu poți, NU POȚI!! compara forța termenului medical: infarct acut de miocard, neoplasm (cancer) de pancreas, accident vascular cerebral, leucemie acută, anevrism rupt de aortă, cu termenii angiopatie/neuropatie.

Primii sunt clari, limpezi, ficși, ultimii extrem de largi/ambigui/versatili/interpretabili.

Una e să-i zici unui om că are astm bronșic, (odată cu aceste cuvinte medicale scrise/rostite este CLAR ce are!!), alta că are angiopatie diabetică sau neuropatie diabetică. Angiopata/neuropatia sunt un cameleon, un caleidoscop, nu exprimă fără dubii un adevăr medical.

Este ca diferența dintre: „Mimi are un fiu de 18 ani și 3 luni, în clasa a douăsprezecea la Liceul Moise Nicoară Arad, olimpic la mate” (deci pricepi EXACT ce-i cu fiul lui Mimi!!) și „Mimi are un fecior adolescent arădean, foarte cuminte”. Ambele propoziții sunt adevărate, doar că prima e EXPLICITĂ, complexă și neinterpretabilă, iar a doua ambiguă. Permite reanalizare și negocieri. După primul adevăr nu mai ai ce comenta, după al doilea poți vorbi o oră, și tot nedumerit rămâi dacă fiul lui Mimi e cuminte sau nu.

Am citit nu o dată aici pe grup:

– Uau, am angiopatie.

Acest termen medical este insuficient pentru mine, medic, ca să știu EXACT ce ai, de fapt. Cât este de gravă/avansată/tratabilă/sau netratabilă boala ta.

De aici va trebui să pornim. Musai!

De la a înțelege semnificația acestor termeni și logica lor. Și atunci ne va fi fi extrem de ușor să NU analizăm/citim pe net articole panicarde care încep cu „Angiopatia, cea mai gravă complicație a diabetului!” Fiindcă, Doamne! nu-i nici cea mai gravă, (aiurea!) și nici singura. Ohh… există în patologia umană chestii mult mai grave. În diabet așijderea. Însă întâi trebuie să pricepem EXACT despre ce vorbim. Ca să putem citi documentați/informați, și să excludem articolele cu titluri înspăimântătoare puse acolo doar pentru rating. Eu demontez aceste aberații doar așa, zâmbind, din mers -Copile, o comă hipoglicemică e mai puțin gravă? Hmm? Dar un accident vascular cerebral hemoragic urmat de hemiplegie? Dar un traumatism vertebral cu secțiune de măduvă? Dar… continuați voi…

By Published On: 30 ianuarie, 2018Categories: MedicaleComentariile sunt închise pentru Am diabet. Ce-i angiopatia și neuropatia?

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.