Duel ratat
Azi nu răspund mănuşii aruncate
Fiindcă mi-e lene s-o reţin.
Mă-ntind. Aş vrea să dorm puţin
Un somn de ceaţă peste toate.
Dac-aş învinge somnolenţa,
M-aş duela, ca-n alte rânduri
Și totuşi casc… Golit de gânduri,
Îmi susur sub călcâi potenţa.
Sub chiar călcâiul violent
Care lovit, până mai ieri,
Ar fi scrâşnit. Dar astăzi, lent,
Îmi ling din vechile dureri.
Îmi picur sub călcâi potenţa,
De parcă nici n-aş fi trăit.
În mine se dărâmă-un mit,
Norocul meu cu somnolenţa!
…Iar când ai scris, așa-i că ceasul s-a oprit, și-a pus ochelarii și a tras cu ochiul? Vorbești de somn și-n vrejul vindecărilor lui îmi vine în minte romanul La Medeleni, cu somnul amiezii mai vindecător decât penicilina, mai de-alinare decât o spovedanie, mai scurt decât ar fi putut să fie. Ce armonie!
Frumoasă comparație, frumos gândul tău!
deci ești om și tu, doc :) Chiar mă gândeam de unde atâta energie pentru toate? Oricum talent-ul( ele) tă-u( ele)???… peste poate!! :) Cum de s-o adunat atâta la un om? No, să fie cu folos și să ne bucurăm cu toții!