E ca un preludiu suspect de lung
Nu îmi plac iernile, nu îmi place frigul, nu mi-au plăcut niciodată. Iar frigul acerb chiar mă deprimă. Parcă ceva-ceva îmi amintesc vag, departe tare, eu copil, săniuţă, derdeluş, dar puteam trăi foarte bine şi fără. Eu sunt omul căldurii. Mie niciodată nu îmi e prea cald, poate să-mi fie doar prea frig. Vara, când toţi se sufocă şi îşi armează clima sau ventilatoarele şi suspină asudat, în cor, uuuuuuf, pfuuuuuuuuu ce caniculă, eu mă învelesc cu plăpumiţă. Drept e că una mai subţirică, dar e plăpumiţă. Orice raport fizic al meu cu frigul, ieşitul din casă sau din maşină, plimbatul prin zăpadă, este faza aceea de sacrificiu pe care o suport, numai ca să mă bucur şi mai tare că apoi intru în casă la căldură. Sau în birt, la un vin fiert.
E cumva… ca slujba de la biserică, la nunţi. Chinul prin care trec demn, vertical, proptită bine-n tocuri, ca să ajung la bunătăţile de pe masă, la muzică şi chef.
Sau frigul neacerb, frig normal, fără chin, e ca un preludiu plictisitor şi suspect de lung.
parcă mă citesc pe mine aici. În schimb, muma e la polul opus. Poți să o lași la Polul Nord, pentru ea nu e frig, niciodată nu e frig! Eu spre exemplu fac alergie la frig, mi se roșește toată pielea și încep mâncărimile, e horror!!!!
La multi ani!!!!!!!
Padre așișderea! Stă bine la 19 grade în casă, eu aș cere xanax la așa temperatură. La căldură se sufocă și se enervează. Eu invers!
Sunt atât de friguroasă încât ma inhiba mental… Nu mai pot judeca limpede, mi se blochează sinapsele ! Bine, la asta mai contribuie si circulația periferică defectuoasă.