Menirea unui lider de opinie. Alta decât a aduna like-uri sau voturi!

Lider de opinie? Eu? Întreb, fiindcă sintagma asta am auzit-o doar în context negativ, acuzator, (mă refer la ultimele zile).

Genul de mesaj: „de ce un lider de opinie ca dvs. nu a…”, „cum de, un lider de opinie ca dvs, nu a…”.

Hai atunci să vedem „ce A…” un lider de opinie. Nu „ce NU a…”

A reuşit să conducă, preţ de 7 zile, dialoguri „politice” on line kilometrice, fără să-i scape NICIODATĂ un epitet adresat interlocutorului. De nici unul. Am evitat să-l analizez eu pe interlocutor. N-am aruncat un „eşti naiv”, bou, nici măcar visător, necum iresponsabil, cretin etc. Și au fost din ăştia, oioi!

A reuşit să se menţină-n dialog fără să atace NICIUN partid care s-a prezentat în campanie. NICIUNUL. Nu a amintit de niciun jeg, niciun penal, niciun analfabet, ciumă, oportunist, traseist politic, hoţ, niciun nimic aparţinând altor partide. Și avea de unde alege aşa ceva, oioi! Regal de invective, putea fi.

A ştiut să zică stop joc în secunda doi după primele exit poluri, fără să susţină că s-au fraudat alegerile, că majoritatea evidentă e o adunătură de “luzări” cerşetori babalâci, că iar s-o băgat în samă Băselu etc, iar asta indiferent de ceea ce liderul de poziţie a gândit în sinea sa, fiindcă şi un lider de poziţie care respectă reguli autoimpuse, are patimi inidividuale. Poate chiar frustrări proprii. Dar e lider de opinie şi nu-şi permite să le exhibe.

A reuşit să accepte ideea că “ciumele noastre”, pe zone de ţară, nu-s aceleaşi, înţelegând că ciuma unui român care nu-i lider politic ci votant, este exact omul care i-a făcut rău în propria ogradă. Acesta este motivul pentru care oamenii vor adula sau urî partide diferite, şi de aceea este vital ca oferta în campanie să nu fie unică.

A făcut eforturi uriaşe să transmită mesajul democraţiei, adică a succesiunii fireşti şi elegante care precede alegerile: partide legal constituite, reprezentanţi, campanie electorală, opţiune individuală, vot, rezultat final, anunţ public, PUNCT.

Și le-a făcut pe toate astea consumând din timpul şi energia sa, “liderul ăsta”, atent, meticulos, preţ de o săptămână. Nu ca să-şi pună la fiert în Kukta potenţialul ciolan, ci ca să ofere milimetrul bun din sine în zloata declanşată, sistematic, de alegeri. Greu. Greu, fiindcă oamenii nu-s la fel, fiindcă poţi solicita educaţie şi bun simţ, dar nu şi inteligenţă acolo unde nu-i.

Iar azi (FIX AZI), în timp ce pe FB curgeau probabil avalanşe de mesaje semnate de intelectuali care se tânguiau de drama din alegeri, eu trimiteam la chirurg o pacientă care necesita pungi gratuite pentru „anus contra naturii”. Fiindcă pe Anexa 39 D, o rubrică obligatorie (pentru a cărei completare obligatorie am fost deja avertizată de CAS Arad în scris), solicită numărul de contract CAS al specialistului care “îmi recomandă mie” “să-i recomand eu” pungi gratuite. Iar ea a fost operată acu` zece ani la Cluj, deci acest număr nu-l aveam! Nici măcar recomanadrea explicită a chirurgului pentru pungi, alta decât vechea ieşire din spital. Care ieşire ar trebui să facă recomandarea subînţeleasă, şi touşi nu-i.

Nevorbind că, a constata că nu-i iese caca pe unde trebuie, nu-i chiar aşa o mare încercare pentru un medic de familie. Ca să necesite musai să-i indice în scris chirurgul. Chirurgul care, la rându-i, poate urma să intre într-o operaţie. Și ultima dobitocie pe care şi-o dorea, era să-i să-i completeze femeii toate rubricile inutile din Anexă.

ÎNȚELEGEȚI???

Înţelegeţi că, în secunda aia, CIUMA femeii eram EU?

Înţelegeţi că „simbolul Anexa 39 D” umileşte dintr-o lovitură: un medic de familie, un blonav nefericit şi disperat, un chirurg, aparţinătorii pacientului pe care chirurgul nu-l operează fiindcă-i arde de Anexe 39 D?

ÎNȚELEGEȚI???

Înţelegeţi că, indiferent de „căruţă”, (nu un partid politic legal constituit, ci Societatea Anonimă a Curvelor din România să fie ea!) sunt obligată să fac ORICE ca să ajung acolo unde pot modifica în zece minute Anexa 39 D? Timp în care mi se fâlfâie cum a cântat/sau nu liderul PRU pe youtube. Sau ce-o zis Udrea la TV, aflând că n-a fost votată. Chiar şi ce premier va scoate PSD-ul. Orice premier va scoate, fără mine el nu va şti că Anexa 39 D e criminală. Fiindcă nicio Otilie anonimă nu se va ridica de la biroul ei din rural, să-şi ia cuşetă la Bucureşti, apoi să-i scâncească la prag premierului ca să schimbe Anexa 39 D.

Ohh. Încă ceva.

1.S-ar putea , chiar făcând o noapte cu cuşeta pân` la Bucureşti, nici să nu modifice Anexa. O Otilie haiducă. Să vină acas` cu palma-n cur.

2. Anexa 39 D sunt „o mie de Anexe 39 D”. Deci o mie de cuşete la Bucureşti, cu o mie de mici Otilii care să le modifice!

Din acest motiv, cine n-a înţeles exact intenţia mea şi faptul că am jucat o singură carte disponibilă „la fără zece”, că am jucat-o fulgerător şi scurt, şi care a persistat după încheierea votului în „debate” politic de crâşmă pe pagina mea de FB, a fost blocat fără preaviz. Pe bandă rulantă. N-am blocat pe durata campaniei nimic, (dacă eu vorbesc public, să vorbească şi adversarul!), am oprit doar cei 3-4 redundanţi care, tehnic, îmi alterau mesajul.

De ce am făcut-o atât de dur azi, şi voi continua?

Findcă un lider de opinie trebuie să fie şi ferm.

Nu va sta să i te sui în cap.

Nimeni nu-şi doreşte lideri moafle. Nu?

 

 

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.