Piatra la rinichi şi colica renală

Colica renală.

Colică egal „durere”. Deci undeva DOARE.

Renală egal „ provenită de la rinichi”. Doare din pricina rinichiului.

Cel mai des, colica renală este  declanşată de plecarea la drum, în jos, a unei pietricele.

Pietricica/pietricelele la rinichi, se numesc litază renală.

Traseul anatomic al pietricelei este: de sus dinspre rinichi, în jos prin ureter- (adică tubul ce leagă rinchiul de vezica urinară)- intră-n vezică, apoi se bălăngăne prin vezică, apoi afară prin uretră, odată cu eliminarea urinei.

Pentru ca piatra să fie eliminată, corpul nostru face eforturi de împingere, cumva ca o naştere. Aceste spasme dau durerea. Colica.

Ce vreau să ştiţi.

  1. Că şansa ca două pietricele să pornească la drum concomitent, stânga-dreapta, este minoră. Colica renală determinată de litiază este de obicei unilaterală. Doare doar într-o parte. Durerea „de şale”, la mijloc, surdă, nu prea e de la rinichi. Nu PREA, zic!
  2. Durerea din timpul eliminării pietrei este cotată ca una dintre cele mai mari din corpul uman. Este criză- criză, cumplită, nu o uşoară jenă.
  3. Că atiudinea faţă de lichide diferă în criză/faţă de perioada dintre crize. În criză, REDUCI aportul de apă. “Cură de sete” îi zicem noi. Fiindcă, de bei chiar atunci multă apă, creşti presiunea în aparatul urinar şi accentuezi colica. Intre crize, în schimb, bei MAI MULTE LICHIDE, ca să nu-i dai şanse urinei să devină prea concentrată şi să alcătuiască din nou pietricele/nisip.
  4. În criză, două simptome pot să apară, printr-un mecanism reflex. Vărsătura şi frisoanele. Frisoanele pot fi chiar „zguduiri” puternice, impresionante, dârdâieli în tot corpul. Uneori ele apar chiar înaintea durerii carcteristice şi atunci, câteva ore, medicul tău poate fi în ceaţă. Nu găseşte imediat cauza frisonului. Asta până la apariţia durerii.
  5. O uşoară sângerare prin urină, în criză, dacă apare, e cauzată de micile răni produse pe drum de colţii ascuţiţi ai pietrei.
  6. În criză, se face acelaşi lucru la spital ca acasă, adică se administrează periodic antialgice şi antispastice. Până iese „împricinata”. Între timp te rogi la Dumnezeu să iasă cu bine. Poţi face piş într-un borcn şi să urmăreşti de nu pică ceva acolo. Repet, e ca un travaliu.

Semnalul de alarmă mare este blocajul urinării. Brusc nu mai poţi face piş, deşi îţi vine. Atunci se intervine chirurgical.

V-am dat elementele de bază, scheletul mecanismului, cât să aveţi o viziune corectă asupra a ceea ce vi se întâmplă.

Dar în medicină există mereu excepţii, situaţii imprevizibile, (uneori inexplicabile), evoluţii atipice.

Aşa că ceea ce vă scriu nu-i fragment biblic, ci CEA MAI PROBABILĂ evoluţie/explicaţie a colicii renale.

 

Despre infecţiile urinare, mici reguli, aflaţi aici:

 

 

5 Comments

  1. […] În criză, două simptome pot să apară, printr-un mecanism reflex. Vărsătura și frisoanele. Citeşte mai  multe pe http://www.otiliatiganas.ro. […]

  2. Stefan 9 noiembrie, 2018 at 8:48 am - Reply

    Buna ziua
    Vă mulțumim pentru numeroasele informații pe care ni le dați. Sunt de mare ajutor.
    Eu fac mai mereu colică renală , dar nu știam că din cauza unei pietricele care pleaca de la rinichi.

  3. Andreea 18 decembrie, 2018 at 12:00 pm - Reply

    Bună ziua,am și eu o întrebare dacă doriți să-mi răspundeți:Fiul meu în vârstă de 10 ani a avut de câteva ori(de vreo 3 ori) dimineața urina tulbure,i-am făcut un sumar de urina în care a ieșit totul la valorile normale mai puțin leucocitele care au ieșit 10 ….As vrea sa știu ce înseamnă asta și dacă e motive de îngrijorare,specific ca nu are dureri,usturimi sau mâncărimi și nici urinari frecvente…aștept cu nerăbdare răspunsul dvs…Mulțumesc!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.