Prăpastia. Făt Frumos psihopat
Declar deschis proiectul Prăpastia!
… în care oameni de pe rețelele de socializare, care nu se cunosc personal, își deschid sufletul unul altuia scriind, și ne povestesc situații limită, situații extreme la care a ajuns, la un anumit moment, viața lor. Și cum au ieșit, cum s-au salvat, cum s-au reinventat din propria prăbușire, oricare ar fi fost aceea. Scopul Prăpastiei este să îi susținem moral pe aceia care, poate, chiar azi sunt la buza hăului, iar vorbele noastre, faptul că nu sunt singuri în drama lor, i-ar putea trage blând înapoi în lume.
Acest prim episod pe care îl semnez eu „Ileana”, este unul la care autoarea nu dorește să îi fie făcut public numele.
Cei/cele care acceptați să semnați, mă veți anunța. Textele voastre (deja multe!) se adună ordonat la adresa mea de mail otiganas@yahoo.com sau, privat pe FB.
Iar dacă materialul va fi destul de mult pentru o carte (și deja, după numai 12 ore de la apelul meu pe FB pare a fi mult!), vom scoate un volum cu mulți autori, OAMENI, izvorât din uriașul potențial al împrietenirii și empatiei care este azi, exploziv și de neimaginat acu zece ani – internetul.
Prăpastia Ilenei. Făt Frumos psihopat.
Am urmat aproape un an de terapie, dar apoi mi-a luat ani de zile să-mi vindec rana. Fugiți cât vă țin picioarele, dacă vi se pare că Făt Frumos e prea frumos ca să fie adevărat!
Acum niște ani am cunoscut un tip senzațional. Extrem de inteligent și carismatic, știa mereu exact ce să spună și când, era cât se poate de atent la mine, la dorințele mele, la nevoile mele, era oricând lângă mine, mă simțeam iubită, răsfățată, prețuită, protejată, părea un vis. Eram mereu pe aceeași undă, gândeam la fel, reacționam la fel, știa ce și cum să facă inclusiv în intimitate… de parcă i-aș fi desenat înainte exact ce-mi place. Aveam senzația că ne cunoaștem de la facerea lumii, că ne potrivim mai bine ca yin și yang.
Trăiam ca într-un film de dragoste cu very happy end… până când s-a rupt banda. Nu se mai potrivea ce făcea cu ce spunea, părea că minte, dar dacă îl confruntam era mereu vina mea, ba am înțeles greșit, ba nici n-a spus așa ceva, își schimba dispoziția de la o secundă la alta, ba eram pe piedestal, ba mă călca în picioare, îmi era extrem de rău lângă el și nu înțelegeam de ce. Ajunsesem să îl iubesc ca o nebună, simțeam că nu pot să respir fără el, dar brusc nu mai puteam să respir nici în preajma lui.
Mă prăbușeam și nu realizam că el e cauza, îi găseam mereu scuze. Am început să beau ca să nu mai simt durerea, am ajuns în prag de sinucidere de vreo 2 ori, am fost aproape de a-mi distruge toată viața din cauza lui, nici la serviciu nu mai aveam randament, iar când am ajuns pe fundul prăpastiei, m-am dus la psihoterapie. Acolo mi s-a confirmat ce începusem să bănuiesc, dar nu îndrăzneam să cred: era psihopat. Am avut dovada clară când l-am văzut cu ochii mei cum începe să se încolăcească precum un șarpe în jurul altei femei, sub nasul meu, cu aceleași texte, aceleași priviri, aceleași gesturi.
Am avut tăria (în care n-aș fi sperat nici eu!!) de a rupe definitiv orice relație cu el, de a-l ține la distanță și, din fericire pentru mine, s-a retras și el: mă folosise deja în scopul pe care și-l propusese și nu mai prezentam interes.
Am urmat aproape un an de terapie, dar apoi mi-a luat ani de zile să-mi vindec rana. Și încă se rupe coaja dacă e puțin zgândărită. Cam ca acum, când scriu rândurile acestea. Psihopații au marele talent de a-ți face viața zob, atât de zob încât vindecarea de după, este asimilată sindromului de stres post-traumatic.
Ce vreau să vă spun de fapt, că nu v-am scris ca să mă plâng: fugiți cât vă țin picioarele dacă vi se pare că Făt Frumos e prea frumos ca să fie adevărat! Psihopații nu sunt criminalii în serie din filme (nu toți), ci sunt persoane extrem de seducătoare, dar lipsite de orice conștiință, simț moral, emoție, pe care le pot însă mima extrem de bine, pentru că sunt foarte buni actori și foarte buni manipulatori. Sunt exclusiv axați pe nevoile lor, vă vor folosi cu sânge rece și vă vor arunca la coș în secunda următoare. Sunt obsedați de putere, egoiști, megalomani – se cred centrul universului, sunt disprețuitori față de toți ceilalți, dar maschează acest lucru cu o carismă ieșită din comun. Sunt foarte buni comunicatori și știu cum să obțină ceea ce vor, în modul cel mai comod pentru ei, prin minciună și manipulare.
Dar, mai ales, sunt mult mai mulți decât credeți, așa că vă rog să mai citiți despre asta și să deschideți bine ochii!
