La Înviere nu poți fi chibiț!

În (prima) tinerețe, eu medic stagiar, locuiam într-o casă naționalizată, pe strada Eminescu, la numărul 50, Arad. Iar geamurile dădeau exact la biserica de peste drum.

Într-un an, la Înviere, venise și tata la mine (la noi, de fapt, fiindcă nu eram singură).

Eu propteam pervazul cu coatele, fumam, beam vin roșu și urmăream de sus Învierea.

Tata, care nu o dată mi-a spus lucruri ce nu mi-au plăcut și pe care azi le repet de parcă ar fi ale mele fiindcă azi îmi plac, se așază în fotoliu, pregătește cuvenita pauză oratorică menită să-l facă ascultat, și zice:

-Știi, Otica? La Înviere, fie te duci să participi cu toată ființa, fie o refuzi și stai acasă. Dar nu cred că-i bine s-o privești de sus!

Îmi strica voia bună de sărbători, liberele de la spital, n-aveam chef de teorii, m-am uitat urât. Trag un fum sarcastic. Tata continuă:

-La Înviere nu poți fi chibiț!

 

By Published On: 4 iulie, 2018Categories: EseuComentariile sunt închise pentru La Înviere nu poți fi chibiț!

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.