Tromboflebita profundă, urgenţă medicală! Nu-i de joacă.

De azi dimineaţă. Subiect dezbătut on line (şi apoi telefonic), cu un cititor al blogului meu. Nu ne cunoaştem. Mi s-a părut, din ceea ce-mi spune, că poate fi urgenţă, deci l-am îndrumat rapid la spital. S-a şi dus, s-a şi întors.

Tromboflebita profundă.

Ce-i?

Flebită, sufixul ITĂ= inflamaţie. Deci inflamaţia venei.

Profundă, (logic!) inflamaţia unei vene PROFUNDE. Mai ales gambă. Adânc. Nu o vezi.

TROMBO– prefixul trombo din cuvânt, presupune prezenţa unui cheag în venă. Vă rog să vă imaginaţi cheagul ca steagul dacic, care flutura în vânt. Un cap al cheagului este prins în interiorul venei, urmat de un corp şi o coadă care, ca steagul dacic, flutură prin sângele venos.

De ce-i urgenţă??

Fiindcă se poate rupe bucăţele, se poate sparge, iar micile fragmente, micile cheaguri, pleacă la drum, ajung în plămân şi pot determina embolia pulmonară, o complicaţie uneori fatală. Dacă nu fatală, SIGUR subdiagnosticată şi ignorată.

Acuma.

Din examenul clinic, medicul poate suspecta tromboflebita. Dacă are experienţă, cam îşi dă seam dacă-i da/sau ba. (Eu m-am prins din dialogul FB privat).

În general, dacă nu au la îndemână investigaţii de top pentru diagnostic cert IMEDIAT, medicii preferă tratamentul anicoagulant, în ideea că mai bine greşeşti „anticoagulând” degeaba, decât invers. Oricum, 112 nu are ce-ţi face acasă la tine, la faza asta! Musai spital şi mai bine mergi singur.

Investigaţia care confirmă fără dubii cheagul, este ecografia vasculară. Doppler. Nu-i decontată CAS, (deci e pe bani) şi nu multe structuri de urgenţă o au la îndemână.

Ce semne te pot trimite cu gândul spre această boală?

Din tonele de texte pe care le veţi găsi cu Google, reţineţi câteva de bază:

  • Durerea UNILATERALĂ a gambei, gleznei, coapsei
  • Umflarea (uneori foarte fină!) a gambei/coapsei. A UNEI gambe/coapse.

Tromboflebita profundă nu are treabă cu varicele pe care le vezi pe coapsă, gambă, sau picior. Acelea sunt superficiale. Nici cu „reuma” din genunchi sau gleznă. Acolo  durerea e CLAR articulară, nu în carne.

Cuvinte cheie:

  • simptom NOU apărut- durere
  • semn NOU apărut = creşterea diametrului gambei, (oricât de mică!)
  • UNILATERAL=doar pe o parte.

V-am scris câteva rânduri despre tromboflebita profundă, fiindcă contează. Și ca să pricepeţi fenomenul.

Tratamentul anticoagulant îl dă DOAR MEDICUL!! Aia-i altă povste. Important e să ajungi la unul.

5 Comments

  1. Ruxandra Vidrascu 28 august, 2016 at 1:54 am - Reply

    Da, este o urgenta medicala si trebuie neaparat mers la spital, la urgente. Durerea este f. mare, nu mai poti merge si trebuie apelat la 112 sau mers cu masina la cel mai apropiat spital care are cardiologie. De obicei internarea se face pe loc. Fiind vorba de internare, analizele/investigatiile sunt in principiu gratuite. Trebuie prezentat insa cardul de sanatate validat. oricum indiferent daca bolnavul este asigurat sau nu,, trebuie sa mearga imediat la spital,

    • Ionela 28 august, 2016 at 12:39 pm - Reply

      Doamna Ruxandra, sunteti medic? Spuneti ca durerea e ” f. mare, nu mai poti merge”. NU e asa. Am vazut multe cazuri, NU e caracteristica durerea importanta si impotenta functionala. Tind sa cred ca nu sunteti medic, poate ma insel. Daca nu sunteti nu dati false informatii.

      • Evelyn 16 septembrie, 2017 at 10:11 pm - Reply

        Doamna Ionela, greșiți.
        Este extrem de dureroasă, deși nu este caracteristic TVP este întradevăr un simptom.
        Eu personal am trecut prin asta!

  2. Radu 16 septembrie, 2017 at 1:13 pm - Reply

    E o urgenta!

  3. corina 17 septembrie, 2017 at 1:44 am - Reply

    Am pierdut o frumusete de cumnata la 40 ani tromboflebita, a stat cam 5 ani cu gambele ca ulciorul le avea !Diagnostic glomerulonefrita, dar i s a spart vena artera iliaca ,a dus-o sotul ei la 7 zile la spital la 200 km Iasi Spitalul Parhon, i au facut glucoza si cu tensiunea 5 au trimi s o la Spitalul Spiridon cu masina sotului ,tipa de durere ca o durea piciorul , nu putea merge , a cazut in curtea spitalului pentru totdeauna !

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.