Un vaccin greșit administrat

După un vaccin greșit administrat… „

Am auzit asta din gura Andreei Marin, de mult, într-o zi cu Surprize Suprize. Tare de mult. N-am uitat. Am găsit-o rostită (din taste) de cititori de-ai mei, antivacciniști. În aproape aceeași formă de exprimare: vaccin GREȘIT ADMINISTRAT.

Din acest motiv, mă încumet azi să fac puțină lumină pe subiect, fiindcă „exprimarea exprimă” gânduri și principii.

Vaccinul este o metodă de a ține în frâu boli grave, unele fatale sau invalidante și se referă la sănătatea PUBLICĂ. A multor oameni dintr-un areal geografic. Vaccinarea previne boli care, odată declanșate, posibil să nu mai poată fi tratate.

Orice discuție antivaccinală devine (mai) simplă din două poziții:

1.A părintelui cu un copil sănătos.

Normal. Câtă vreme copilul e sănătos, faptul că de mâine s-ar putea îmbolnăvi grav, ba chiar ar putea muri dacă nu-l vaccinezi, este tare greu de imaginat. Aceeași idee dezvoltată de vârstnicii care au trăit, decenii, cu handicapul poliomielitei ce i-a paralizat în copilărie, ar fi altul. Clar. (Mai am pe lisă o singură pacientă cu sechele de poliomielită. Să te ferească Dumnezeu de așa o dramă! Ar fi dat orice să fi fost vaccinată.)

2.A celui care NU inoculează EFECTIV vaccinul.

Adică salariații Ministerului Sănătății, cei cu politicile se sănătate, DSP, CAS-uri, finanțatori, cei care produc vaccin, care produc vată și spirt, deci ORICARE în afara ăluia ce efectiv ÎMPUNGE. Sau decide înainte de a împunge. Acela-s eu. La fel, toți colegii mei medici de familie. Indiferent de cifre, statistici, războaie, uri sau adulații, toate dezvoltate în presă sau în birourile ministeriale, cel direct răspunzător sunt eu, omul care examinează înaintea vaccinării și apoi bagă acul.

Din acest motiv eu, reprezentantul punctului 2, insist să clarific o treabă: că vaccinul poate avea reacții adverse, de obicei minore: plânsete prelungite, febră, roșeață pe tot corpul, roșeață la „locul faptei”, bubă, somnolență, alergie, edem etc. Vreau să știți că doar bolile tare grave contraindică vaccinul, de exemplu temperatura peste 38,5 grade Celsius, nicidecum faptul că-i curge năsucul, că strănută, sau că mai tușește uneori. Aceste posibile/rare reacții adverse, statistic, cifric, sunt mult mai puțin grave decât să facă boala.

DECI. NU se vorbește de vaccin GREȘIT administrat, fiindcă… nici să vrei n-ai ce greși-n administrare, chiar bou să fii. E tare simplu a administra și tare simplu a consta că pruncul are doar nasul înfundat. Greu, de fapt IMPOSIBIL, este să știi dinainte dacă vor exista/sau nu reacții adverse.  Prin urmare, medicii vaccinatori nu pot prelua asupra lor reacțiile adverse ale vaccinării, ca și cum ei ar fi greșit undeva.

Repet.

Pot să apară reacții postvaccinale, fiindcă POT SĂ APARĂ REACȚII POSTVACCINALE. Nu fiindcă vaccinul ar fi fost “administrat greșit”.

 

By Published On: 1 noiembrie, 2017Categories: MedicaleComentariile sunt închise pentru Un vaccin greșit administrat

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.