Ce haștagu` meu făcurăm cu mitingul medicilor?

La 2-3 săptămâni după mitingul medicilor de familie, când încă se mai putea drege ceva.

………………………………………………………………………………………………………….

Pulsul României, de Ziua ei
Deși e clar că „medicii de familie au protestat justificat”, că „au perfectă dreptate în ceea ce spun”, că „vom lua măsuri”, deși există un proces verbal detaliat al discuțiilor purtate de reprezentanții noștri (MF) la guvern pe durata mitingului (dar și după evenimente), proiectul de Contract Cadru – adică legea după care noi muncim și voi, bolnavii, primiți, a apărut pe sait, practic nemodificat. Copy paste. Mai exact, am obținut ZERO.
Iar eu, acest rezultat ZERO senin, de parcă nimic rău nu ar mai putea urma, îl pun doar pe seama zbaterii guvernului pentru păstrarea tradițiilor românești cu ocazia Zilei Naționale.

Altfel cum haștagu` meu să-mi explic seninătatea de a nu modifica NIMIC din solicitări, mai ales că ele vizează nu doar medicii/sistemul, ci și pacienții. De la astmatici, via diabetici, până la oncologici? Iar asta, undeva unde, de la o poștă, o țară întreagă observă că nu-i de loc bine cu sănătatea, că deceniile postdecembriste ne-au băgat TOTAL în hazna. Haznaua actuală este rezultanta TUTUROR celor implicați, derulată-n 2,5 decenii. Clar nu-i vinovat actualul guvern de aberațiile la foc automat a 25 de ani din urmă. DAR. Rămânerea noastră – cu copy paste – în hazna, după ce medicii deja ies în stradă, este responsabilitatea exclusivă a celor aflați azi la butoane.

By Published On: 2 decembrie, 2017Categories: EseuComentariile sunt închise pentru Ce haștagu` meu făcurăm cu mitingul medicilor?

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.