Despre cum văd eu poezia. De azi. Inclusiv cea scrisă de mine.

Tocmai a ieşit de sub tipar a doua ediţie a volumului meu „Poezii vânate de fisc”. Total restructurat, înnoit cu un ciclu de poeme erotice alcătuite din limbajul de lemn. O grafică nouă, profi, a copertelor. Aveţi aici un „Cuvânt înainte” scris de mine, cel care deschide cartea, este o introducere – proză scurtă – căreia i-am simţit nevoia. Iat-o: 

Cuvânt înainte. De orice.

Oare de ce simt nevoia acestui cuvânt înainte? De ce m-aş explica pe lângă poezie? Păi, ca să fim mai legaţi. Să ne cunoaştem şi în afara viersului, dacă vrem să ne iubim intens între paginile acestei cărţi. Poezia este doar una dintre faţetele marilor iubiri! Devastatoare, dar nu singura.

Volumul pe care îl citiţi astăzi este reeditarea celui din 2012, care purta acelaşi titlu: “Poezii vânate de de fisc”. L-am restructurat din rădăcini, el conţine noul ciclu: „O limbă de lemn printre linii fierbinţi”, are alte subtitluri şi este aşezat într-o înşiruire a poemelor care să facă şoseaua spre beneficiar cât mai bine asfaltată. Observaţi cum transfer finuţ termenii “prestator – beneficiar” dinspre medicină, spre poezie! Dacă, în anii 2015, medicii români nu mai sunt medici ci prestatori de servicii medicale, iar bolnavii nu sunt bolnavi, bieţii, ci beneficiari, în acest volum mă autodeclar nu poetă, ci o prestatoare de versuri. Iar pe voi vă numesc nu devoratori de poezie, ci doar beneficiarii secreţi ai fanteziilor mele nocturne. Unele chiar diurne. S-ar putea să fim mai câştigaţi toţi, redefinindu-ne.

Forma veche a cărţii conţinea poeme aşezate aproape cronologic, în ordinea în care le-am scris de pe la fecioria anatomică încoace, succesiunea lor nu avea un fir roşu, pe când aici m-am străduit să le structurez  într-o poveste. Lumea adoră poveştile.

Nu puţini oameni dragi mie: colegi medici, dascăli, prieteni –  unii adulţi, alţii liceeni, au ezitat înaintea lecturii primului volum, iar propoziţii gen „eu nu mă pricep la poezie”, „nu ştiu să citesc poezie”, „nu ştiu dacă am să pot înţelege poezia”, le-am auzit de zeci de ori, chiar din gura acelora de la care nu mă aşteptam. Ezitarea nu mi se adresa, ca autor, (îmi apreciaseră proza), ci se adresa poeziei la modul general. Ei bine, de aici am pornit când m-am hotărât să scriu acest cuvânt înainte!

Fiindcă mi-am dat seama că avem o problemă. Adică, o problemă în atitudinea cititorului faţă de poezie. Că ceva ne-a îndepărtat, poeţi de cititori, aşa cum s-au îndepărtat tot mai tare de “întregul” corpului, specialiştii hipertehnologizaţi. Extrem de greu, oamenii care urcă spre astre, reuşesc să mai scape de duşmanul  parşiv al îndepărtării de sol! Poate fiindcă nu îşi dau seama că îndepărtarea este gravă şi reală. Te ia prin învăluire… dar tu eşti tot mai departe… cu cât eşti mai sigur de tine, eşti tot mai departe, apoi… e prea târziu. Te-ai desprins de adevăr.

Eu cred că intenţia poeziei din 2015 ar trebui să fie redeşteptarea zvâcnetului celuilalt suflet, ca pe vremuri, când oamenii plângeau sau râdeau sau cântau, citind o poezie. Aş recurge la orice artificiu pentru asta! Doar ca să obţin o secundă cu zvâcnetul vostru viu, în locul comei induse profesionist! Iar zvâcnetul, ca să-l obţin, este extrem de delicat, fără ca eu însămi, menestrel, să cad în patetism sau ridicul sau desuet. Cât despre căutarea paroxistică a unei metafore încă nescrise… în atâtea milenii, s-or fi inventat deja cam toate metaforele.

Epuizarea onorantă a primului tiraj m-a făcut să cred că am atins pe ici, pe colo, butoane sensibile, aşa că am decis să continui proiectul transferului poeziei dinspre specialişti, spre cititorul fără „doctorat în poeme”.

Nu aştept critici fabuloase, sau premii care să confirme că aş fi schimbat faţa viersului mondial contemporan! Oh. De unde? Sunt o interfaţă modestă, şi ştiu.

M-am încumetat doar să aplic un (alt) magnet asupra cititorului, lăsându-i pe poeţii reali să continue cina festivă. Acei poeţi care te lasă lung pe gânduri, te invită la meditaţie şi pe care, la prima lectură, ţi se va părea că nu îi înţelegi. Dar după, te bucuri enorm că ai depus efortul să-i cunoşti!

Eu nu sunt, din capul locului, un autor „greu în slove”. Greutatea mesajului o veţi cântări voi, nu eu. Aşadar vă ofer o carte uşor de parcurs, ca un aperitiv digestiv. Sau mai bine s-o numim „şampania rece” de la uşa sufrageriei încărcate cu bucate, a Marilor Poeţi. Dacă reuşesc să vă atrag în jurul mesei lor, mi-am atins scopul. Apoi mă retrag în salonul de lângă bibliotecă, printre bărbaţii cârcotaşi, la un trabuc, o cafea şi un coniac şi am să ascult, zâmbind, comentariile lor când îmi vor spune că n-au chef de sufrageria rimelor, fiindcă detestă romantismele şi dulcegăriile. Că preferă jocul la bursă, fotbalul sau politica, în loc să-şi piardă vremea cu poezii. Eu am să le replic că n-au habar despre ce vorbesc, despre  ce se mănâncă în sufragerie. Dar am s-o fac ghiduş, doar atât cât să le excit niţel interesul pentru festinul din spatele uşilor închise.

Apoi am să ies discret în stradă, am să plec spre casă neînsoţită, pe jos, într-o leneşă plimbare, noapte caldă de vară, tocurile mele pe trotuar vor sparge liniştea tainică a lunii, bărbaţii “dezgustaţi de dulcegării” nici nu-şi vor da seama că eu de mult nu mai sunt în salon, vor continua totuşi să polemizeze cu cineva absent, în timp ce voi, ceilalţi, veţi rămâne pe mâna Marilor Gazde ale Poeziei şi vă veţi înfrupta… vă veţi înfrupta nestingherit din bucatele lor. Gândind:

• Ce idee bună a avut Otilia să ne prezinte Poeţii! Și când te gândeşti că, la început, nici n-am vrut să accept invitaţia la festin!