Frica, cea mai umilitoare stare a omului

regele-leu1

Sentimentele care mi-au dominat viaţa, în numele cărora (sau sub apăsarea cărora) am decis – uneori inspirat, alteori imprevizibil şi cel mai adesea cretin -, au fost 3. TREI. Iubirea, frica şi mila

-Iubirea acută sau deja cronicizată pentru un anume bărbat. N-o comentez. O ştim toate. Toţi. V-aş ofensa inteligenţa să mai explic acest punct.

-Frica, CEA MAI UMILITOARE STARE UMANĂ, una care declanşează în mine o revoltă cotropitoare. Mai rea decât dacă aş ajunge freelancer pe centură. Revelaţia că aş face ceva de frică, umilinţa stării de a-ţi fi frică, mă poate construi criminal în serie, imediat ce îmi asum că, de fapt, asta-i ideea. Puţini o recunoaştem făţiş, din prima. Mascăm, ne minţim zâmbind sau fumând sau pilind sau orgasmic. Dar când brusc… mă dezmeticesc, îmi fixez, îmi asum, că fac ceva DE FRICĂ, reacţionez ucigând tot. Silă de mine însămi!

-Mila. Mai mult decât dragostea, filială sau nu, decât prietenia, istoria comună, decât orice, mila faţă de cineva îmi va domina decizia. Și mă va apăsa în stomac, mă va face să plâng mocnit, chiar să uit de frica – subiect al punctului precedent. Și mă va determina să fac tâmpeniile de care obiectul milei mele va profita ulterior, ca şi cum le-ar fi obţinut muncind cinstit. Ca şi cum i s-ar cuveni.

………………………………………………………………………………

Iar simptomul care m-a dominat în viaţă (nu-i sentiment ci simptom), este unul singur: sufocarea la privarea de libertate. Sufocarea claustrofobică declanşată de lipsa libertăţii.

Și o spun cunoscând PERFECT definiţia libertăţii democratice, nesărind calul de „prea liber”, cu un cuvânt, nefiind dobitoacă. Dar. Orice îngrădire a libertăţii mele mentale sau fizice sau expresive, cu sau fără frică, mă lipseşte de aer. Ca să-mi recapăt aerul, pot deveni, din nou, „criminal în serie”.

EPILOG. Totuşi nu-s criminal în serie. Nici măcar en detail, TOCMAI fiindcă m-am înconjurat de oameni care le ştiu pe toate astea.

Iar pe aceia care nu le ştiu, nu le vor, nu le acceptă, fie îi evit, fie fac să nu devină niciodată cu adevărat “ai mei”.

2 Comments

  1. R. Jeana 30 decembrie, 2014 at 12:01 am - Reply

    mi-a placut tare!!!!!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.