Anca Ardelean, miercuri 28 octombrie 2015, la Opera din Cluj

Anca Ardelean la Opera Cluj

Anca Ardelean, fondatorul “Școlii de dans Anca Ardelean – Rimini”, va performa cu trupa miercuri, 28 octombrie 2015, pe scena Operei Cluj. Emoţii mari şi eu şi ea.

Ne ştim “dintotdeauna”, suntem prietene “dintotdeauna”, ne leagă ENORM. Decenii de visuri, angoase, secrete adânci, muzică, dans, poezii. Ca să scriu despre noi ar fi un roman, de aceea reduc romanul la o scenă simpatică ce-mi vine brusc în minte.

Ea, Anca, coregraf, are premiera unei suite de dansuri, undeva la Arad. Atmosferă festivă, sclipici peste tot, lume, forfotă, la o masă din sală mă aşez cu soţul ei (şi totodată prietenul meu), în aşteptarea gongului. Mare parte din dansuri le ştiam, asistasem la repetiţii, unde mai pui că Anca, din timp, îmi povestise detaliat firul fiecăruia. Și mi-l dansa în bucătărie, pătrunsă de creaţie.

Dar marele moment a sosit! Se sting luminile, muzica porneşte… fetele intră în scenă dansând impecabil, dansurile Ancăi au într-însele întotdeuna o poveste, personaje, conflict, punct culminant, deci va urma ceva grozav. Apare la un moment dat solista… eu îi ştiam punctul vulnerabil, stau cu ochii pe ea făcându-mă că plouă, când îl aud (previzibil!) pe soţul Ancăi, din lateral:

-Oti! Spune-mi că nu-i echipată solista cu cel mai bun sacou al meu! Te rog spune că nu…

N-aveam cum să spun că nu, mai ales că ştiam PRECIS că da. Atunci am mai tras un pic din cocteil cu paiul, aparent absent!

-Uau ce fain dansează! încerc eu să mut discuţia.

Anca mă rugase dinainte să-i distrag niţel soţului atenţia când apare fata cu sacoul lui, fiindcă momentul cu sacoul e sub 3 minute, că apoi îl scoate şi-l aruncă-n sală! haha

Precis mi-oi fi făcut bine treaba, fiindcă ei şi azi sunt împreună. Să vedem ce din garderoba lui, o să apară miercuri pe scena Operei Cluj!

 

 

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.