Doamna doctor, ţucu-ţ…!

I-love-Pula Povestea asta o scriu cu o oarecare nelinişte. Una a începătorului pe acest tărâm.

De ce? Pentru că am reuşit, ani lungi, să evit în textul scris (nu şi cel vorbit!) cuvintele „pulă, pizdă, futut”. Nu c-aş fi eu imaculată din născare la guriţă/tăstuţă, ci fiindcă m-am străduit multă vreme să plac unei game cât mai largi de cititori. M-am temut să nu mi-i îndepărtez pe aceia care se sperie de „pulă/pizdă/futut” scrise negru pe alb, başca mulţi cititori ai mei pe FB sunt pacienţi, autorităţi locale, naţionale, preoţi, colegi de breaslă, elevi de liceu, copii chiar!

Apoi, am citit-o pe savuroasa Corina Ozon, cu romanul „Zilele amanţilor”, umor nebun abundând relaxat cu din astea. Zici că spune cireşică sau margaretă, atâta de fain le pune în pagină. Apoi, tot eu, m-am gândit câte poveşti reale cu celebrele „pulă/pizdă/futut” aş avea, şi că ar fi păcat să moară în mine pentru o cauză atât de meschină ca frica de îngustare a gamei de cititori.

Aşadar la scris, Otilico, doară n-o să te dea Părintele din Hăşmaş afară din biserică pentru „expresii licenţioase” pe FB!! Sau Primarul, afară din dispensar.

Prima poveste

Eu, stagiară într-un spital mare, cel mai mare din oraş, secţia de chirurgie. Puştoaică. Fătuţă. Abia terminasem facultatea. Se făcea treabă şi carte pe-acolo, în acel spital. Tare se făcea. Mulţi chirurgi vorbeau utilizând în frază, generos, cuvintele amintite. Mă refer la chirurgie adulţi, nu pediatrie. Unul dintre chirurgii pentru adulţi era chiar celebru pe acest segment de piaţă! „Unde pula mea îi foaia de la salonul 5?” „Da de ce pula mea nu a fost pansat azi dimineaţă colecistul din 3?” “Tensiunea aia trebuia coborâtă de cardiolog, în pula mea, nu de asistentă!” etc.

Adun… Adun răbdător material pentru intrarea mea în scenă. Să-l numim „doctorul Petrescu”, pe chirurgul primar. Nu i-oi da nume real, ca să vuiască FB-ul, fiindcă avem şi noi, doctorii, „omerţâle” noastre.

Adun, deci, material. Într-o dimineaţă, înainte de raportul de gardă, atmosferă de biserică, atunci nu se glumea, nu se pulăia, se aştepta Șefu` Mare, nu puteai întârzia zece secunde că era nasol, doctorii mai în vârstă decât mine, deja consacraţi, aşezaţi pe canapele, stăteau mai tolănit decât stagiarii aşezaţi rigid pe scaune, linişte generală, respect general pentru profesie, eu în picioare lângă masă, căutând printre documente, voce de copil nevinovat, ochişori întrebători, brusc, cu dicţie şi tare:

–  Dar cine pula domnului doctor Petrescu a mutat de aici condica?

Succes nebun la chirurgi! Râsete în cascadă. Orice tensiune cade. Știau că am dreptate, Petrescu ocupa detaşat locul întâi la acest maraton! Râsete în cascadă, semn că-s o tagmă specială, chirurgii ăştia. ȘI SUNT! Petrescu mi-a ciufulit patern părul, zâmbind. Păcat că a intrat Șefu` şi ne-am oprit cu toţii din râs. Dar măcar se prefigura medicul-scriitor din mine.

A doua poveste

Trecem la altă secţie. Interne. Mai ţesălaţi la limbă, interniştii decât chirurgii. Mult mai ţesălaţi. Maxim un “cine dracu` a mutat…”, dar şi ăla şoptit în barbă. Drept e că majoritatea interniștilor aici, sunt femei. La chirurgie era o singură femeie-chirurg pe-atunci, da` ce chirurg! Da` ce femeie!!

La categoria „muscă” între stagiari, o colegă stagiară mai fină şi mai ruşinoasă, se apucă să spună un banc. În plen. Zice bancul, textual, aşa: Scufiţa Roşie către lup:

– Lupule, ce ochi albaştri ai!

– Eeee, Coasta de Azur!

– Ce dinţi albi ai!

– Eeeei, Coasta de Fildeş!

– Ce AIA mare ai!

– Eeee CU-ASTA TE ĂSTA!

………………………………………………

PAUZĂ. Linişte mormântală, iar bancu-i gata. Nimeni, nimic! Tăcem cu toţii. Las sandviciul din mână şi traduc:

– Domnilor. G. voia să spună: „Lupule, ce pulă mare ai! -Eeeee , cuoasta te fut!”

Interniştii, dumiriţi brusc:

– Aha… Aha… latenţă… Hahahaha!!! Râsete nestăpânite. E buun tare bancul ăsta!!

Învăţam rapid, în acea zi, capcana parşivă a jumătăţilor de măsură. Și regula: „Dacă tot te-apuci s-o faci, atunci măcar FĂ-O! Dacă simți că nu poți s-o faci, atunci TACI!”

Urma să aud o altă zicere, una tipic ardelenească, peste niscai ani, delicioasă. Am adorat-o. Zice ardeleanul, (fain de rostit, bancul ăsta, nu doar de scris!), deci zice ardeleanul, gânditor, dându-şi pălăria pe ceafă:

– Dacă îi să fie, îi. Dacă nu-i să fie…, nu-i. DAR!!! Să hie clar: când nu-i, apu` NICI NU-I!!

A treia poveste

Medic pe salvare – eu -, gardă de noapte. Ajung la o casă, chiar viluţă i-aş zice, ţigani mai avuţi. Că mai avuţi decât mine, asta sigur! Într-una dintre camere aveam de examinat ţiganul bătrân, bunicul familiei, paralizat demult, slăbit, era tot mai rău. Despărţită de patul lui şi noi, (bătrânul paralizat, cu fiica de vreo 50 de ani), o altă cameră vizibilă. Uşă uriaşă de sticlă, triplă, transparentă, (nu erau geamuri termopan pe-atunci), în camera ailaltă 3-4 tineri ţigani ascultau la maxim muzică, un casetofon uriaş, cu luminuţe de OZN. Dansau tinerii, pe rupte! Muzica aceea tare-tare, mă deranjează la examinarea bolavului. Fără să cer linişte, gazda inspirată, fiica bătrânului şi mama sau soacra celorlaţi, coc brunet pe ceafă, aur greu la gât, uscăţivă, aspect de mare fumătoare, se aruncă brusc, sub ochii mei, în camera adiacentă:

– Futu-vă muzica aia împuţită, că-mi bag pula în cazetofonu ăla, daţi mai jos muzica, vă fut în gură urgent pe toţi, labagiilor, pizda mă-sii de cazetofonu lu` dracu şi cine l-o făcut… UN PIC DE RESPECT PENTRU DOAMNA DOCTOR!!

A patra poveste

Anamneza.

Sunt la patul femeii oacheşe, recent „atinse de paralizie”. Una uşoară, nu-i tare rău femeia. Secţia de neurologie este cea de unde am învăţat enorm: atitudine, logică clinică, atenţie la detalii, rigoare, punctualitate. Cei trei ani şi ceva de stagiu prelungit, zecile de gărzi făcute la neuro, deseori eu singură, cu specialistul – gardă la domiciliu, au dat tuşa finală a medicului care sunt azi. Nu c-aş fi perfectă! Doamne fereşte să susţin aşa ceva, niciun medic bun nu se crede perfect. Apropo – cum prindeţi un medic care se dă perfect, evitaţi-l!  Zic, însă, că am o fundaţie solidă. (Mulţumesc, doctor Herman, pentru această fundaţie!) Revin la anamneză, adică povestea bolii, când îl întrebi pe bolnav „ce şi cum”, iar din răspunsuri deja te orientezi pe diagnostic, dar mai ales prinzi subtilităţile greu previzibile.  Anamneza e valoroasă, dacă:

  1. N-o sari, ştiind că niciun tomograf performant, nicio scintigrafie sofisticată, nu fac cât o anamneză bine condusă. Anamneza este SINGURUL MARE CLINCI care nu-ţi permite, azi, să înlocuieşti medicul cu Google. Restu-i legendă.
  2. Iar dacă n-o sari, tre să ştii CUM să întrebi. Să formulezi întrebările simplu, logic, nu ca la testul pentru carnet de şofer.
  3. Să asculţi ce spune omul, atât cât să rămâi empatic, să te iubească bolnavul, să nu-l îndepărtezi de tine, dar nici să nu-l laşi să bată câmpii o oră despre cuscra sau creditul BCR, în detrimentul informaţiilor valoroase pentru rebusul bolii.

Aşadar, pornesc anamneza femeii. Primul ei răspuns s-a derulat aşa:

– Apăi, doamna doctor, ţucu-ţ pizda, ieri am avut o durere mare dă cap, ţucu-ţ pizda. Eu am tensiune, n-am prea luat pirule, ţucu-ţ pizda şi simţeam că-mi creşte, eu când creşte iau niferdichin (NR- nifedipină), dar, ţucu-ţ pizda, tot mai tare mă durea în ceafă…

Am înţeles rapid. “Țucu-ţ pizda” era doar virgula care despărţea propoziţiile frazei, nimic comun cu erosul meu serios bulversat la patul ei, auzindu-i generoasa ofertă de piaţă.

Vor urma, peste decenii, FB-ul cu mesaje “ce plm”, stop-cadru în parcările arădene cu numere de BMW uriaş cât un tanc “AR 03 PZD”, mult MULT mai vulgare decât virgulele nevinovate ale bietei mele paciente.

Vor urma propriile mele învăţăminte despre forţa gestului asupra cuvântului, în meciul lor fascinant. Situat şi el, gestul secret, mult mult peste, PLM, sau AR 03 PZD.

Sunt învăţămintele care mă vor determina azi să scriu cuvinte care nu acoperă, de fapt, NIMIC IMPORTANT. Nici grav, dar nici extatic. Nu orice “pizda mă-sii de curent, iar a picat, mama lui!” este cărarea care duce spre vulgaritate. Spre nopţi fierbinţi de amor, nici atât!

pula 1 I-love-Pula

25 Comments

  1. Lorena Lupu 28 ianuarie, 2015 at 5:14 pm - Reply

    Sublim.

  2. liviu 29 ianuarie, 2015 at 1:05 pm - Reply

    Superb

  3. Nathalie 29 ianuarie, 2015 at 5:05 pm - Reply

    Am ris cu lacrimi, Otica. Neaparat trebuie sa le citesc Pitărilor…

    • Kovacs Mariana 21 februarie, 2015 at 6:14 pm - Reply

      Super!

  4. Kovacs Mariana 21 februarie, 2015 at 6:18 pm - Reply

    Doamna doctor,sunteti o draguta!

  5. laur 29 martie, 2015 at 8:08 am - Reply

    Esti best femeie !!!
    M-ai scriene……

  6. dana scantei 7 iunie, 2016 at 4:30 pm - Reply

    supertare! am ras cu lacrimi!

  7. Vasi 19 august, 2016 at 3:18 pm - Reply

    Umor la greu!!!
    Super doctorita sunteti!
    Acum v-am descoperit si sigur va voi citi in continuare.
    Cu drag.

  8. Teodora Ratiu 28 august, 2016 at 4:31 am - Reply

    Nici nu stiam ca avem in Arad asa comoara de doctor.

  9. Zenovia 28 august, 2016 at 4:37 am - Reply

    De cateva zile am gasit blogul…m-am amuzat copios dar totodata este interesant sa patrunzi cu umor in viata medicala. Te voi urmari cu interes in continuare.

  10. Alexandru 28 august, 2016 at 5:31 am - Reply

    Fara inhibitii.Bravo.

  11. simona 28 august, 2016 at 9:56 am - Reply

    Chestia asta cu”p…” la fiecare doua cuvinte si alte expresii neaose intercalate fluid intr-o fraza care n-are nici o legatura cu sexul, e specific romaneasca. Cand eram studenta ma deranja sa aud in jurul meu oamenii vorbind astfel, in autobuz, pe strada, chiar in grupurile de prieteni. Oameni de toate categoriile sociale, nu doar golanii, chiar si profesorii, de exemplu. Aveam chiar si o colega, buna prietena, foarte culta, astazi profesoara, care citea enorm si vorbea despre foarte multe subiecte in mod aproape erudit, dar intotdeauna cu acest tic verbal… si de fiecare data tresaream ascultand-o. M-am intrebat intotdeauna de ce oare e asa. Cand am venit in Franta am observat ca oamenii vorbesc normal, fara astfel de adaugiri. Si imi spun ca asta e o chestie specific romaneasca. Lucrez intr-un bar, servesc oamenii de toate categoriile, ii aud vorbind. Si din cand in cand aud in terasa un: „mai Ioane, ce p… mea, n-ai comandat o bere mare?” si imi spun:”romanasii nostri”…

  12. Gasca ioana 28 august, 2016 at 11:50 pm - Reply

    Am ajuns aici din greseala…acum 2 ore jumate:)) sunteti de-a dreptul senzationala! Jos palaria,doamna doctor!

    • Otilia Tiganas 29 august, 2016 at 8:45 am - Reply

      Pup, Ioana! De-acu ai să vii fără greșeală. Și fără suspinare… haha te aștept.

  13. George 29 august, 2016 at 1:16 pm - Reply

    fabulos, am ras cu lacrimi!

  14. Oresta Pepsila 17 februarie, 2018 at 6:33 pm - Reply

    Cool!!! Doc Otilia sunteți the best !Va iubesc pur si simplu.

  15. Aurora Popescu 17 februarie, 2018 at 10:37 pm - Reply

    Stiti reclama aceea cu o doamna cu copilul in brate care doarme,fereastra Barrier,calitate germana si dincolo o fanfara ?Toti o stim!Citind articolul,m-am trezit deodata din partea cu doamna care doarme,in partea cu fanfara.Ai zice ca sa fie prea „tare”dar se-aude si se si vede bine.Super tare.

  16. flory 18 februarie, 2018 at 8:26 am - Reply

    Ii invidiez pe pacientii dumneavoastra ! Tratati de un asa medic , sunt sigura a se vindeca pe jumatate doar citindu-va postarile . Sanatate si numai bine !

  17. Dinescu Gina 30 mai, 2020 at 2:31 am - Reply

    SAVUROS!!! Minunat stilul si savuros umorul!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.