Auzi tu fată! De ce nu-l părăseşti pe dobitoc?
Oamenii sunt diferiţi, nu?
Înainte de toate, fizic: frumuşei, urâţei, blonzi, bruneţi, graşi, slabi.
Apoi caracterial: veseli, pesimişti, loiali, trădători, deschişi, ascunşi.
Educaţii diferite: unii vorbesc urlând şi acoperind masa cu decibelii, fără să remarce că vecina de scaun nu mai are vin în pahar. Alţii tac chitic, de parcă nici nu ar exista.
Există oameni născuţi să te bine dispună şi alţii făcuţi parcă anume ca să te irite: sunt aceia care „ştiau că se va sfârşi prost”, care ar fi făcut altfel dacă erau în locul tău, care cântăresc totul senin, fără să se întrebe o clipă ce calităţi au ei înşişi ca să le fie permise concluzii de Dumnezeu.
Unii oameni au o bunătate nativă în privire alţii, chiar când zâmbesc, o fac arogant.
O lecţie pe care am preluat-o de la viaţă este să evit oamenii a căror prezenţă îmi face rău, repetat. Nicidecum nu încerc să-i conving de contrariul, sau nu încerc să-i schimb pe gustul meu. Dacă îmi fac rău, adică mă zgândăre, mă indispun, îmi stimulează insulele interne de agresivitate, atunci mă îndepărtez de ei fără explicaţii. Este suficient să ştiu eu de ce nu mi-i doresc în preajmă.
Figurile standard din spatele ghişeului de “lucru cu publicul”. Privirea superioară, acuzatoare, care impune subordonare, cum că „nici acuma nu ai adus toate actele necesare” şi că pui întrebări cretine într-o dimineaţă atât de aglomerată! Sau tonul şi mimica chelneriţei care te intreabă ce vrei, de parca ai deranja-o din timpul liber.
Acu inversul: zâmbetul simpatic, cald, dând impresia că ea se află acolo de dragul tău şi că îţi va satisface dorinţele, chiar neavând tot ce-i ceri. Acel “Sigur, imediat! Rezolvăm în două clipe”! versus “ Ce doriţi?…Cuum? Nu este/ nu se poate!”.
Pe cei de la ghişee, nu-i poţi părăsi. Eventual le mai poţi cumpăra zâmbetul cu un ciubuc. In schimb, crâşma cu barman antipatic o poţi evita data viitoare!
Unii oameni ştiu să ţină cu sfinţenie secrete. Altora le ţâşnesc vorbele din gură şi se sufocă dacă ţin în ei secretul. Rolul tău este să îi triezi şi să înmânezi o informaţie confidenţială doar acolo unde eşti sigur. Nicidecum să îi dai mură-n gură secrete „vorbitorului”, iar apoi să-l iei de păr că i-a umblat gura. Vinovat nu este vorbitorul ci tu, că ai spus cui nu trebuia!
Unii oameni bârfesc. Nu acceptă subiecte generale, sau despre sine. Trec foarte rapid la discutarea unuia absent. Dacă baţi palma bârfei cu ei şi accepţi dialogul, accepţi capcana. Tu însuţi vei fi bârfitul de poimâine.
Unii oameni îşi fac un titlu de glorie din “aşa sunt eu: spun omului verde-n faţă ce gândesc”. Fără însă să cântarească atent vorbele prin care “spun totul în faţă” şi încă „verde!!”. Culmea este că exact acestia acceptă cel mai greu vorbele „aruncate verde în faţă” lor, de către alţii.
Părerea mea este că “ce-i în guşă şi-n căpuşă”, nu-i tocmai o calitate. Că diplomaţia, filtrul prin sita neuronală a frazelor rostite, ei bine DA, acelea sunt calităţi adevărate! Nu-i cazul să scuipi negândit şi agresiv tot ce simţi la un moment dat, în numele sincerităţii! În fond nici sexul nu-l faci exact acolo, pe loc, unde „îţi vine”. Sper…
Unii oameni iubesc oamenii, alţii nu.
Unii iubesc animalele, alţii nu le iubesc, sau se tem de ele.
Unii beau şi fumează. Alţii nu, dar tac. Unii nici nu beau nici nu fumează, dar se simt datori sa-i explice fumătorului de lângă, cat e de nociv. O fac şi atunci când fumul ţigării tale nu îi deranjează cu nimic- pe o terasă în aer liber, de exemplu. O colegă care îmi ţinuse o prelegere largă despre efectul nociv al tutunului, (asta în timp ce eu îmi savuram cafeaua pe o terasă, cu ţigara-n mână), are o legatură extraconjugală notorie, de vreo trei ani încoace. Bărbat-su n-are habar, dar noi restul ştim. Ceea ce făcuse ea, stricându-mi cu lecţii cafeaua de la terasă, era ca şi cand eu, la marginea patului ei cu amantul, i-aş fi ţinut teorii despre valorile familiei.
Unele femei se plâng mereu de partenerul lor de viaţă, şi îl fac troacă de porci. Ascultându-le, te şi întrebi de ce naiba nu îl părăsesc pe nemernic! Dar constaţi după două zile că cei doi se ţin senin de mânuţă, sau pun gogonele pe iarnă. Astfel am învăţat că femeile care se plâng de dobitoc, nu o fac ca să le dai dreptate, sau să găsească soluţii, ci ca să mai smulgă de la tine motive să rămână cu el. Ohh, băgatul activ între doi, “ea şi el”, este una dintre cele mai mari greşeli! Ca să nu-i spun tâmpenie. Este o greşeală nepermisă chiar şi atunci când eşti părinte/frate, darămite vecin, coleg de serviciu, sau prieten. Cei doi se vor regăsi sub aceeaşi plapumă iar tu, binevoitorul, ramâi personajul negativ din scenariu.
În concluzie: fiindcă suntem diferiţi, reacţionăm şi simţim diferit.
Una dintre soluţiile adaptării este să cauţi schimbările în tine, nu în celălalt.
O alta, este să ştii să pleci de unde nu ţi-e bine, sau să-i eviţi, să-i părăseşti pe aceia care te încarcă negativ. Daca mai şi reuşeşti să pleci fără regrete, ştiind că ai ales spre binele tău dar fără să faci rău altora, atunci acest text al meu a ajuns la titlu:
„Da chiar aşa, fată, de ce nu-l părăseşti pe dobitoc?”, în loc să încerci cu tot dinadinsul să-l schimbi??
De ce să nu plângă mama lui, în loc să plângă mama ta? Hmmm?
Da.
Atat deocamdata.
Nu stiu cine-i tipa cu legaturi extraconjugale dar ai izbit-o bine in palarie. Foarte bun materialul si ma bucur ca regasesc teme pe care noi le-am mai discutat in trecut. Toate ideile asternute pot fi raportate lejer la propria experienta de viata a fiecaruia. Specimenele pe care le-ai descris sunt reale si le simtim zi de zi: au carne, fizionomie, auz, miros, vorba, caracter. Exista.
Ma bucur sa aud asta din gura ta! Episodul cu tipa e mai vechi, nu cred sa-mi citeasca blogul dar, daca il va citi, ii zic „salut!” si o fac fara rautate. M-ar onora sa citeasca! In acea zi, noi doua la o terasa, cand imi tinea teoria chibritului privind efectele nefaste ale tutunului, chiar m-a calcat pe coada. Nu o deranjam. Tu ma stii ca sunt foarte atenta unde/cand si daca imi aprind o tigara, astfel incat sa nu incurc /otravesc pe nimeni. Sunt medic. Stiu daca e bine sau nu sa fumezi si, daca o fac, inseamna ca-mi asum acel risc. Punct. Si ca nu am chef de teorii atunci cand ma relaxez la o cafea. Asa cum nici adulterinii indragostiti nu au chef de teorii la capul patului. Eventual intre reprize, dar nu „in timp ce”!
http://youtu.be/1yQ1BcT5flw ….la minutul .27 ai raspunsul…..Otilia felicitari !!! superbe toate povestirile.
Ești minunata !
Laviutu!
Textul asta mi-a placut cel mai mult.Esentza naturii umane in nu prea multe cuvinte…Traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca !Ar trebui sa ne amintim cu totii asta , macar din cand in cand.
In concluzie: Una din solutiile adaptarii este sa cauti schimbari in tine, niciodata in interlocutor.
Esenta conceptiei despre viata pe care o respect.
Tot ce ti se intampla rau se datoteste tie si numai pe tine te poti inflenta.
Asta pasreaza optimismul!
Bravo Otilia
Ervin Herman
Cititorii blogului meu poate nu stiu ca dr. Ervin Herman-neurolog- este unul din mentorii mei in stagiatura, la Arad ( urmat de dr. Stamoran- fie iertat si dr. Miutescu). Ceea ce stiu astazi la cabinet li se datoreaza in mare parte. Nu numai meseria propriu-zisa de medic, tainele si capcanele ei, dar si atitudinea generala. Le multumesc in gand nu o data pentru anii stagiaturii mele! Acuma o fac, iata si in scris. Multumesc!
Va rog , un raspuns la intrebarea mea: si daca eu vreau sa imi pastrez optimismul, admitand ca am gresit , recunoscand ca am gresit, daca vreau sa ma adaptez, schimbandu-ma, dar interlocutorul ma respinge …ce este de facut in continuare pentru recuperarea unei relatii umane ratate ? Ce trebuie sa faca interlocutorul? Pentru ca eu cred ca oamenii au dreptul la personalitate, iar personalitatile care s-au atras, la un moment dat, nu pot sa se respinga pentru toata viata, asta insemnand intoleranta, abandonul unui om care poate s-a schimbat, dar interlocutorul nu mai vrea sa stie asta!
Mai este ceva: interlocutorul poate sa fie si este , cu siguranta, si el un „tine”, pe care trebuie sa-l adaptezi.
Relatiile dintre oameni sunt bilaterale.
Multumesc pentru un asteptat raspuns.
PS primul „comentariu” a fost facut in fuga timpului, acel „Da” insemna exprimarea admiratiei fata de cele scrise de Otilia, urmand sa revin. Este un text la nivelul inalt al inteligentei ei .
In forma ei actuala, intrebarea ta poate primi un raspuns de tipul „da”.
Exista un principiu al asimetriei in raportul interogatie-raspuns: cu cat intrebarea e mai lunga cu atat raspunsul se va masura in litere si, cu cat devine mai scurta dar percutanta, cu atat cresc sansele ca dorinta ta de a recolta opinii valide pe ceea ce te intereseazasa sa se poata indeplini
Andrei, este o intrebare legata de ce pot face eu.
Adevarul este ca mai apare una, legata de ce poate face interlocutorul.
In rest , este un text .In care eu chiar m-am implicat, luand lucrurile foarte in serios.
PS Ce mai semeni cu mama ta!:))
Inteleg ca m-am cam lungit …ineficient.Scuze!
In acest context banuiesc ca nu voi primi raspuns?
Descrierea ta, Otica, este la obiect. Fiecare se regaseste cate putin prin randurile ei. Ar fi constructiv daca fiecare ar aplica ”solutiile adaptarii”, propuse de tine…s-ar lasa cu mai multa fericire si cu o lume plina de bunatate, lipsita de ranchiuni si vendete. Mi-a placut analiza !
Uite, aceasta „lungire ineficienta” coroborata cu o prea mare implicare in a transmite „ceva” si mai putin in a percepe „altceva” poate fi sursa alterarii multor relatii interumane. Ceea ce am descris mai sus ne este, in mare, specific noua tuturor deci nu e un repros direct la adresa ta. Din pacate, cu totii avem prea des tentinte precum:
– sa vorbim mult si sa ascultam putin
– sa scriem mult si sa citim putin (eu unul sunt sastisit de comentatori si editorialisti)
– sa cantam si sa fluieram mult dar sa audiem putin
– sa cerem sa fim intelesi dar sa nu-i intelegem pe cei din jur
Daca la asta se adauga faptul ca avem orgasm cand dam sfaturi in dreapta si stanga dar noua, la randu-ne, ne repugna sa le primim, atunci lucrurile sunt foarte clare.
Iata, deja am comis o greseala atunci cand am spus „lucrurile sunt foarte clare”. Credem mereu ca ceea ce spunem are statut de sentinta, teorema, e alb sau negru, doubtless, universal valabil si, deci, i se poate adauga la final celebrul „quot erat demonstrandum”. Lipseste doar demonstratia matematica „in fundul” fiecarei idei emise astfel incat noi sa fim validati din nou iar „onoarea sa ne ramana nereperata”.
PS:
1) Nu ti-am raspuns la intrebare intentionat pentru ca iti poti compune singura unul mixand cateva idei de aici si din alta parte
2) M-am lungit si eu deci nu sunt promotorul laconicitatii spartane. Spun doar ca avem de atatea ori n variante alternative de a ne exprima dar noi „Batman, Batman”, ramanem cantonati in vorba ca altfel nu stim sa ne facem auziti
Faza cu Batman din raspunsul meu anterior e extrasa de aici:
http://www.youtube.com/watch?v=hYpK8y0l1hohttp://www.youtube.com/watch?v=hYpK8y0l1ho
Exceleent! Am ras cu lacrimi! Dupa o zi de inchis luna la cabinet, zi care nu avea nimic comun cu rasetele. Medicii de familie stiu de ce!
Este greu, asa cum spui Andrei, sa eviti greselile enumerate de noi doi. Eu episodul intai, tu episodul secund. Cel putin recunoastem ca le enuntam, dar nu le evitam de fiecare data! Macar incercam sa le sistematizam.
Stiti vorba: „nu-mi dati sfaturi, stiu sa gresesc si singur!”
Am atatea si atatea exemple de zi cu zi: „nu asa trebuie!”, „nu-i bine ce faci!”, „ai gresit!”…la care imi vine sa intreb: ” da cine o zis?”, ” in ce calitate, carui for apartineti?” Sigur ca unele concluzii proprii vin dinlauntrul tau. Organic, sau raportat la bunul simt. Maiieri, simtind un miros nasol la noi in bucatarie, ma intrebam de ce oare acel miros il percep urat, iar parfumul preferat il percep ca mirosind frumos. Cine a hotarat sa fie asa si nu invers? Oare daca de la nastere mama m-ar fi spalat cu sapun urat mirositor, iar alimentele stricate ar fi mirosit a parfum Charlie, astazi le percepem invers?
Am inteles de ce, ”parfum Charlie” :)))…mor de ras…il vad, il simt, il asociez doar cu tine !
Stiiu, ultimul e de la tine! Mai am! No. Dar zi-mi ce crezi despre intrebarea mea! De ce mirosul de alterat il simtim ca fiind „urat” si nu invers? Ca asta-i dinlauntrul nostru. Nu ne-a invatat nimeni!
In schimb, apropo de invatat, de traditie, de ce ni se pare nebunesc/vulgar sa umblam goi pe trotuar in Arad, sau Montreal, sau pe ulita Hasmasului? Dar daca mama, tata, bunicii nostri ar fi umblat goi pe strada, ni s-ar mai fi parut anormal? Cine a decis ca nu-i bine sa umbli gol in oras?
Rad, rad, rad de toate analizele astea…nu-ti raspund, pentru ca sunt intrebari retorice. Pot face insa, o analogie cu ceea ce imi trece mie prin cap, cateodata: cine a decis ca oamenii sa traiasca dupa anumite canoane, in timp ce speciile inferioare, au libertatea de a face ce le trece lor prin cap?! Chestia cu trasul la raspundere, datul socotelilor, primitul si datul sfaturilor, luarea in considerare a convenientelor sociale…complica mult existenta. Si, putem extrapola la infinit…Indirect, totusi, cred ca am raspuns la intrebarile puse de tine: raspunzatoare este evolutia, caci in primitivism, cine stie daca or fi fost sau nnu, regylile respective…
Rad, rad, rad de toate analizele astea…nu-ti raspund, pentru ca sunt intrebari retorice. Pot face insa, o analogie cu ceea ce imi trece mie prin cap, cateodata: cine a decis ca oamenii sa traiasca dupa anumite canoane, in timp ce speciile inferioare, au libertatea de a face ce le trece lor prin cap?! Chestia cu trasul la raspundere, datul socotelilor, primitul si datul sfaturilor, luarea in considerare a convenientelor sociale…complica mult existenta. Si, putem extrapola la infinit…Indirect, totusi, cred ca am raspuns la intrebarile puse de tine: raspunzatoare este evolutia.
Rad, rad, rad de toate analizele astea…nu-ti raspund, pentru ca sunt intrebari retorice. Pot face insa, o analogie cu ceea ce imi trece mie prin cap, cateodata: cine a decis ca oamenii sa traiasca dupa anumite canoane, in timp ce speciile inferioare, au libertatea de a face ce le trece lor prin cap?! Chestia cu trasul la raspundere, datul socotelilor, primitul si datul sfaturilor, luarea in considerare a convenientelor sociale…complica mult existenta. Si, putem extrapola la infinit…Indirect totusi, cred ca am raspuns la intrebarile puse de tine: raspunzatoare este evolutia.
defectiune de transfer informatii : postare in triplu exemplar 🙂
Atata bai sa fie! Transferul tau triplu! Poti sa reiei figura triplului cand imi aduci parfum Charlie! Ca sa am baza unor analize pertinente de fond pe blog.
,,Auzi tu fata ? ”
Stii care-i problema celor mai multi dintre cei ce nu stiu sa relationeze , asa cum povestesti aici ?
Aceea ca suntem egoisti , interesati doar de propriul punct de vedere , vorbim doar ca sa exprimam ce simtim ….fara sa ne pese daca celalalt se descurca cu ceea ce noi spunem .
Si…daca si celalalt este ocupat tot doar cu propriul sau punct de vedere..iti dai seama ce iese : fie ne evitam , fie ne agresam.
Cea mai buna reactie fata de aceia care nu tin cont si de noi ..este sa fugim de ei (exact cum spuneai ) , sa ramana ca si cactusii in desert. Reactia normala de aparare.
Si….incep sa mai invat unul-doua lucruri destul de bine , in ultimul timp : negocierea relatiilor cu oamenii …adica inteleg ca nu trebuie sa ne schimbam noi ci doar modul in care interactionam , in care ne legam unii cu altii.
Apoi… ceva aflat din viata prietenilor nostrii : ne prinde bine sa spunem ceea ce ne raneste ,sa nu inghitim afronturi si ..aproape intotdeauna sa comunicam , sa evidentiem ce serviciu facem pentru cineva/cuiva , pentru ceva anume , asa incat sa nu fiim,,abuzati ” , desconsiderati si nerasplatiti.
Ma gandesc acum ca …pe ,,dobitoc ” …nu trebuie sa vrei sa-l schimbi , nici tu nu trebuie sa te schimbi ci doar sa…afli cheita ,,dobitocului” daca vrei si crezi ca poti sa nu-l parasesti.
L. Andrei
Exact! Bine concluzionat, din punctul meu de vedere! Mesajul postului meu este unul general- interrelationarea umana. Daca, insa, il restrangem la raportul barbat /femeie, raportul de cuplu, atunci sfatul meu pentru fete (nu intamplator, nu in necunostinta de cauza, nu „de sus”) ar fi acesta: cand vrei cu tot dinadinsul un tip, intai cantaresti pentru ce il vrei! Pentru senzatii tari, pentru confort material, pentru echipa pe viata? Odata decis scopul final, faci o noua cantarire: balanta calitati/defecte. Pot sa-i suport defectele? Daca nu, e un drum inchis. Speranta ca il vei schimba, e o tampenie. Ca il vei schimba facandu-i un copil, e si mai si, e inconstienta! Daca, insa, balanta cantareste in favoarea calitatilor iar tipul inca te ignora, ei bine atunci urmeaza pasul 2! Identificarea punctelor vulnerabile ale tipului, astfel incat sa te remarce, sa te vrea, sa te ceara de nevasta(daca casta iti doresti). No. De-abia dupa aceea incepe arta adevarata! Sa mentii acea stare in ciuda inerentelor dezamagiri cum ca el nu are CHIAR atatea calitati cum ai crezut! Distanta intre teorie si practica nu e atat de mare cum pare la prima vedere!
O intrebare: de unde stii ca sunt ” o „?
Draga Andrei, poate ca ar fi mai bine sa nu mai comentez nimic .
Viata este nuantata, oamenii sunt foarte diferiti.
Subiectul este vast..asta in cazul in care putem sa ne spunem aici, pe blogul mamei tale , fara sa ne temem de replici, sa le zic, eufemistic, acide ,parerile, impresiile.
Replicile sa nu doara.
Se poate, Otilia, sa mai comentam pe blogul tau fara teama?
Adevarul nu este absolut!
Punctez ca sunt un om pasnic, care stie sa asculte mai mult decat sa fluiere.
Acest subiect este cel mai incitant pentru discutii.
Dar ma pot abtine.
Nu stiu sigur daca esti „o”. I just feel it. Noi ardelenii avem o zicere pe graiul nostru neaosh: „ii chestie di feeling, d-le” :))
Noi ardelenii mai zicem ” tu-ti filingu sa-ti fie!” Da asta am bagat-o mai ales pentru virtuozitatea ortografica! Vorba ardeleanului: „u son lezortografi dantan?” Ioooi dupa o zi cretina ca si cea de astazi, imi fac poante mie insami ca sa „ma rad” io! Jenu ii la Felix la recuperari! Se vede, nu?
Andrei, ti s-a facut de frecat menta?
Pai uita-te la „singura”, apoi la ce a spus mama ta, desi, teoretic, nu avea de unde sa stie cine este „eu”.
Dar nu stapanesc tehnica it.
Sincer, nici eu nu stiu daca Andrei este de azi dimineata postantul inrait, atat de prompt, eu dand primul like.
Ia, sa vedem , ce fitilinguri mai scoti? Poate ne imprietenim de-a binelea: imi place umorul neagresiv, cred ca il ai , nu?
Eu, in pofida sexului masculin, chiar cred ca femeia e superioara barbatului. Foarte pe bune, acum. Descriindu-te pe tine la genul feminin am vrut sa-ti fac un compliment, nicidecum sa scot fitiluri. A lua ca pe o jignire directa presupusa „feminizare” e ca si cum ai striga „culta esti tu si…”(cunosti bancul).
Sorry, voi corecta imediat prima postare si scot de acolo tot ce-i la feminin :))
De la mine…cred! Asa cum stie ca Ciotlos ii ala din Franta, sau Grom tipul care mi-a inventat blogul, sau Cobay ala care are un grup mai mic, iar nevasta-sa ii MF in Salajul copilariei lui! Citeste comentariile lui Andrei ( de care sunt inca o data mandra), cu acesti ochi!
Ca oamenii sunt diferiti, pai fix asta era mesajul textului meu!
Se poate comenta pe acest blog fara teama! Iar cand replicile sunt istete, se poate raspunde tot fara teama. Cheia succesului este sa nu iti inchipui ca frazele dialogului iti sunt adresate personal!
Inteleg: dialogam, dar nu!
Eu am fost explicita…pentru tine!
App de dialog am cautat pe youtube o sceneta in care Dem Radulescu, parca, cu sotia, nu mai stiu cine interpreta, se tot ciondaneau pe marginea canapelei privind ceva balet–solo. Poate Andrei cauta , dar e prea tanar sa stie ce sa caute.
Multumesc!
Andrei, in primul rand nu ai jignit pe nimeni „feminizandu-l”, nu am spus asta, am intrebat doar de unde stii cine sunt!
Dar tu, luat de valul postarii, nu ai vazut.
Si nu sunt de acord cu discriminarea :” femeia este superioara barbatului” sau invers.
Am zis „fitilinguri”, un hibrid creat de mine , un joc!
Nu, nu cunosc bancul!
Dar poate il spui tu direct, fara menajamente, aici, pe blogul mamei tale!
Eu stiu de gluma, dar , se pare, suntem diferiti, ca-n tema data.
Pe care nu am apucat s-o comentez in voie.
Acum nu pot sa rad alaturi de tine, poate eu am o dispozitie proasta pe care tu o exploatezi,razand.
Dar , sa stii, chiar nu ma obliga nimeni sa incerc sa comentez aici sau sa fac cunoscut acest blog si altora. Am facut-o din convingere.
Sper sa depasesc momentul acesta penibil si sa iau o hotarare, oricare ar fi ea.
Poate, recitind postarile tale , asa cum ma indeamna mama ta, voi intelege ca am gresit si-ti voi cere scuze.
Daca nu voi ajunge la o concluzie care sa te favorizeze, atunci nu voi mai vizita acest blog, asumandu-mi riscul cactusului din desert.Care, in treacat fie zis, infloreste mai abitir in mediul lui.
Pana atunci, cu prietenie.
„Eu”,
Nu prea pricep care-i baiul. Eu sunt relaxat, ma distrez pe blog dand comment-uri fie ele pertinente sau aiurea. Mai frec si menta, recunosc. Tu insa cauti sa dai o gravitate nejustificata acestor haioase schimburi de replici dintre noi.
In plus, mi se pare ca fortezi usor dialogul in zona conflictualului, lucru pe care eu nu-l fac. Spun asta deoarece un eventual conflict verbal (sau „postac”)dintre noi ar fi din start viciat. Explicatia e simpla: dintre noi doi numai unul isi asuma transparent identitatea si are proprietatea deplina a ideilor sale in vreme ce celalalt se ascunde in spatele unui ambiguu si egocentric „eu” 🙂
Haideti sa definim sintagma „a ferca menta”! Si care ce intelege din asta. Eu inteleg ” a pierde vremea”
Totul ma depaseste…
Nu fi modesta, Tina!
Nu la sintagma ma refeream…
Citind ce ati scris , imi amintesc de maica-mea , saraca si de cum imi spunea ea , cand ma vedea suparat pe cineva si cu ganduri de razbunare , citand o vorba mult mai veche decat noi :”Lasa , dragu’ mamei , sa-i vina potca de-airea…” Asta , tradus , ar zice :”lasa , sa-i vina cearta , scandalul din alta parte , de aiurea , nu de la tine”.Intzelege-ti ce vreti.
Reguli nescrise ale convietuirii au fost scrise acum.
Daca admit ca celalalt nu este la fel ca mine, ca are alte perceptii, trairi, raspunsuri, atunci vietuirea/convietuirea e mai simpla, mai frumoasa.
Important e sa nu uiti ca ai intotdeauna posibilitatea sa alegi.
Frumoasa postare!
Felicitari, Otilia!
Emic
Multumesc Emi, ma bucur ca v-ati regasit, fiecare cate putin, in textul meu. Mi-am atins scopul, inseamna!
Un text mai mult decat bun. Foarte bun. Dar nu despre asta este vorba, ci despre faptul ca eu m-am recunoscut in el. Mai ales in prima parte. Multumesc. Tocmai aveam nevoie de asa ceva!
Mă bucur, Aliona, să te regăsesc pe blogul meu! Dacă ți-am și ridicat mingea la fileu, atunci e minunat! În care parte a textului te-ai regăsit? Aceea cu îndepărtarea fără prea multe explicații a oamenilor care repetat îți fac rău? Fără a încerca să-i schimbi?
foarte multe teme atingeti multumim pt timpul dumneavoastra