Îmi amintesc un episod din facultate.

Cluj, anul doi. Eram mai mulţi studenţi la o crâşmă, când apare vânzătoarea de Lozuri în plic. Forfotă mare, berici pe masă, scrumiere pline, una dintre fete are brusc chef de-un loz. O opreşte pe femeie. Are bani mari, femeia nu are “change”. Un tip de la masă, coleg de-al nostru, viitor medic, îi dă măruntul, urmând ca fata (cea mai bună prietenă a mea) să-i ramburseze împrumutul când schimbă banii. Nimeni nu tare bagă-n samă episodul, vorbeam toţi unul peste altul, fata deschide lozul aprinzându-şi o ţigară nocivă şi… DA! Câştigă o sumă mare. Nu uriaşă de cumpărat vile sau sonde de petrol, dar la ora aia chiar MARE. Chiote de bucurie.

Prietena dă să pună mâna pe câştig, (i se oferea pe loc), când „creditorul” zice apăsat, la modul cel mai serios. Și nu glumea:

-Premiul e al meu, fiindcă eu am plătit lozul!

Comentăm împreună acest episod? Hai! Protagonistul principal este azi medic undeva. Cum credeți că se poartă cu oamenii? Cum gândește, cum acționează, cum reacționează? Se putea schimba în fond, în esență, deceniile care au trecut de-atunci?