Cartierul clujean Gheorghieni, eu studentă-n primul an, într-un apartament de două camere, la etajul întâi. Iarnă.

Perete-n perete cu mine – tanti Cici, pe care o cam terotizasem fără să mă gândesc că roata se va întoarce cândva. Tanti Cici, de fapt, „locuia pe vizor” şi îşi făcuse unic ţel în viaţă să socotească câţi intră la mine, împărţiţi pe sexe, câţi ies, iar din algoritm să deducă dacă nu cumva o fi rămas, (total necuviincios pentru acele vremuri!), vreun băiat peste noapte.

Nu rămânea. Pe-atunci, încă nu. Dar tanti Cici nu deţinea această informaţie vitală, deci calcula neostenit, poate uneori îi dădea cu virgulă sau cu perioadă…

O dată vruserăm noi, gaşca, să-i facem o poantă şi tot intram şi ieşeam haotic, câte doi, trei, patru, iarăşi intră doi etc, lăsând-o să ne vadă pe vizor mutrele, până am înnebunit-o cu matematica.

O altă dată, un coleg a ieşit în patru labe pe sub vizor, ea auzea că-s mişcări de trupe, n-a mai putut suporta şi a deschis uşa, dând cu ochii de colegul, (tare elegant altminteri!), aflat pe ciment în patru labe. Stupoare. Se privesc ochi în ochi, el de jos în sus, menţinând poziţia, apoi salută respectuos:

• Sărut mâinile!

…şi continuă să înainteze pe culoar în patru labe.

Deci, iarnă. Cluj.

Ies pe balcon în chiloţi şi tricou, ieşire scurtă, ca să-ntind rapid ceva pe sârmă, uşa spre cameră poc şi rămân blocată pe balcon. Stare de necesitate. Să rogi un trecător să… să ce? Ntzntz, nu-i bine. Să stai acolo să degeri, ntzntz, nu merge. Atunci, dai cu ochii de geamul de la budă al lui tanti Cici, care dă spre balconul tău. Te-ar putea salva! Începe să-ţi devină chiar simpatică. Baţi ferm în geamul lu` tanti Cici, sperând să fie acasă şi să audă. Și da, aşa cum e acasă chiar când n-ai vrea să fie, este acasă şi azi.

O rog să mă lase să intru la ea-n casă pe geam, să sun gazda (care nu locuia departe şi era pensionar), să vină cu cheia şi să descuie pe dinafară uşa şi să închidă incidentul.

Tanti Cici pricepe uşor ce am păţit şi ce-i cer, dar răspunde măciucă-n cap:

•  Stai să-l sun pe băiat la lucru, SĂ VĂD DACĂ E DE ACORD!!

Îmi înghit propoziţia pe care o gândeam. Proastă nu-s să atac fără muniţie şi fără trupe, cuvintele din propoziţia gândită îmi îngheaţă sub omuşor. Deci aştept umil şi cuminte să văd „dacă-i de acord băiatul”. Nu-l cunoşteam, dar speram că-i mai breaz ca mă-sa.

După destul de multă vreme, (fiindcă timpul cu tine-n chiloţi, la minus cinci grade, are alt curs decît cu tine-n costum de baie la Mamaia), la geam se iveşte mâna brăzdată de ani, cu vinişoare violet pe sub verigheta de văduvă a lu` tanti Cici, care scoate spre balcon, tremurător, un ciocan.

• Băiatul nu-i de acord să intri în casă, dar a zis să-ţi dau ciocanul ca să spargi geamul şi să intri pe la tine.

Lecţia umilinţei. CUMPLIT! Lecţie aproape biblică. Nu-mi permiteam nicio aroganţă, îngheţam la propriu fără soluţie tehnică, nu spun ce gândesc despre băiatul domniei sale şi accept ciocanul, chiar mulţumind!

Apoi încropesc scena spargerii sticlei. Păi, să vă zic că nu-i uşor. Una-i la film, când cascadorul dă cu ciocanul într-un perete de sticlă şi-l face ţăndări în trei clipe, alta la 18 ani, când tu în viaţa ta n-ai ucis o muscă!  Nici n-ai retezat la perete sticla de bere, ca să-i pui ciobul la beregată adversarului băut, din cartier. Prea în puf m-au ţinut ai mei! Și încep să dau aşa, fin, cu ciocanul în geamul uşii, ca un concert de tobe. Fin, ritmic, cum să se şi spargă?

• Aşa nu merge, Otico! Fii bărbată! IZBEȘTE SERIOS!

Mă îndepărtez uşor de obiectiv, întorc capul într-o parte, închid ochii, strâng disperat pleoapele… CURAJ! Do it! Și, da, lovesc scurt şi devastator. Sticla se prăbuşeşte, ţăndări. Îmi fac loc cu mâna printre resturile rămase încă fixate de canat, deschid, intru… mă aşez pe canapea, şi-i trag un plââââââââââââââns! Printre sughiţuri, îmi zic:

• Tanti Cici, uau, încă nu m-ai cunoscut. Ce-ai văzut până acuma a fost pentru diletanţi. Noa să vezi ce zile fripte-ţi vor urma!
•