Aud des (extrem de des!), la cabinet, următoarea întrebare:

-Dar ați auzit ceva la plămâni? Mă temeam să nu se audă ceva la plămâni.

Și vreau să vă explic cum stă treaba cu auzitul.

O dată că, dacă pun un diagnostic de viroză respiratorie (de exemplu), nu înseamnă musai că n-aud nimic. Dacă aud ceva, nu înseamnă musai că-i ceva care să mă mire. Sau să ne bage în panică. Iar la urmă, vreau să știți că auzitul în afara contextului nu-mi dă elemente sigure de diagnostic. Mai exact, ca să înțelegeți. Dacă-mi pui la ureche, eu cu ochii închiși, strict sunetul auzit la plămâni, fără să cunosc încă alte muulte detalii despre pacient, simptomele, semnele, povestea și evoluția bolii sale, eu nu-ți pot spune mai nimic. Nu-i nici destul, nici semnificativ, nici specific, nici exclusiv!

Același lucru se întâmplă și la interpretarea analizelor de laborator.

Mulți cititori îmi trimit poza cu analizele. Dar niciun medic (bun!) nu se poate pronunța doar cu atât. Este ca și cum mi-ai pune o poză cu legume și m-ai întreba ce gust cred eu că are ciorba făcută din ele!

E clar că n-am habar. Că pot doar presupune că ele se combină bine/sau nu, dar atât.