Era o fată dezordonată. O fi lovit-o vaca în cap!
Astăzi am să vorbesc despre ordine şi anume ordinea obiectelor care te înconjoară. Ordinea fizică. Am să vorbesc din două perspective pe care le-am trăit printr-un joc parşiv al sorţii.
Cu ani în urmă, am traversat un accident grav de maşină. Ședeam pe locul de lângă şofer, iar şoferul, (hăşmăşean septuagenar) a intrat cu viteză pe un drum sătesc, izbind în plin o turmă de vaci.
A luat pe capotă, ş-apoi prin parbriz, o ditamai vaca, ce a poposit cu coarnele drept la mine în cap. Au urmat un traumatism cerebral şi apoi o operaţie pe creier, (al meu creier!!), la neurochirurgie Timişoara. Am ieşit cu bine din această încercare, fără sechele – ca dovadă că vă scriu. In schimb, traumatismul cerebral a modificat în mine (organic) anumite deprinderi şi nevoi, astfel încat eu ştiu EXACT diferenţa dintre a avea înscrise în cromozomi anumite mesaje, sau a le educa, a te lupta cu ele.
Iată că ajung la subiect: adică la nevoia de ordine.
Inainte de accident, eram dezordonată. Ordinea nu era nevoia mea, ci a celor pe care îi iubeam şi care mă înconjurau. Puteam să citesc senin un roman, fără să mă deranjeze vraful de pulovere de pe mochetă, ceşcuţele cu zaţ uscat de cafea, dosarele împrăştiate în jur, sau pantofii desperechiaţi. Făceam ordine doar ştiind că vine mama în vizită, sau de frica unor musafiri neanunţaţi (nu voiam să mă fac total de ruşine cu „boemia” mea!). Ordonam hainele în dulap cu un imens efort de voinţă, având în vedere că mie îmi era la fel de bine (dacă nu chiar mai bine!) cu ele neîmpăturite, eventual băgate la gramadă în sertar.
In concluzie: făceam ordine ca să fiu pe placul altora, sau în virtutea educaţiei dobândite, fără ca acest gest să-mi ostoiască vreo nevoie. Mie.
Dupa accident, însă, ordinea a devenit propria mea nevoie. Brusc.
Probabil traumatismul cerebral mi-o fi împrăştiat gândurile, astfel încât, ca să-mi fie bine, ca să pot gândi, am o mare nevoie de ordine a obiectelor din jur. Pe masa de lucru, în dulapul cu haine, în bucătărie, în grădină, în bordul maşinii… Mă deranjează nealinierea obiectelor, îmi face rău, nu mă pot concentra. Mă irită şi mă deprimă haosul pe birou. De aceea, fără frica vreunei vizite, fară să-i fac pe plac mamei, sunt permanent atentă la ordine.
O fac cu efort minim, din mers, constant, meticulos, pentru că rezultatul acestui gest ÎMI ADUCE MULȚUMIRE. MIE, nu altora!
Deabia acuma văd cat e de simplu să fii ordonat atunci când eşti născut ordonat, când propria-ţi fiinţă te îndeamnă, faţă de cât de greu şi obositor este să fii ordonat atunci cand ţi se impune din afară.
Paralela de mai sus şi concluzia finală, au adus în viata mea de cuplu şi o aplicaţie practică. Soţul meu este dezordonat. Dar pe el nu l-a lovit nici o vacă în cap, aşa că a rămas dezordonat până în zi de azi. De aceea, atunci când îi adun de pe jos tricourile, treningul, actele pentru fisc, ştampila firmei, plasele goale, o fac fără să bodogănesc, fără să încerc să-l schimb, fiindcă sunt conştientă ca ordinea este problema mea, nu a lui. Aşadar, mi-o satisfac voios şi în linişte, aşa cum îmi satisfac multe alte damblale cărora el nu le pune barieră.
Povestea aceasta ar avea un rost educativ dacă ordonaţii născuţi ordonati din cromozomi, niciodată loviţi de vaci în cap, m-ar crede! Sau măcar s-ar strădui să înţeleagă ce spun.
PS. Din confruntarea fizică cu vaca am ieşit învingatoare! Vaca a murit pe loc. I se cuvenea o postare pe blogul meu, nu? Iar soră-mea a decretat că nu mai suportă vacile de-atunci. Iar tata i-a zis „Da? Nu mai suporţi vacile? Oare ce spune sora vacii ăleia? Haaaa.” Râdeam toţi, fiindcă eu eram deja normală şi sănătoasă.
Totusi , ar fi greu de introdus ca metoda de vindecare a dezordonatiilor , nu ?Vacile sunt tot mai putzine , iar dezordonatii…In accident a murit vaca si un dezordonat , dar te-ai nascut tu , cea ordonata.Bine ai venit printre noi !
Sa-ti inteleg urarea „printre noi” ca pe o declaratie publica de fan al ordinii carele esti?
Hmmm…bine v-am gasit atunci!
Te-ai mai nascut o data atunci…
Parca te vad in atmosfera aceea irepetabila, cand citesti si citesti, tanar fiind, uitand de toate, intrand in taramul cartii!
Frumoos, reconfortant! Imi pare sincer rau cand mi te inchipui facand ceea ce nu-ti intra in obicei–aranjat pe-acolo, iesita din lumea cartilor, din eu-l tau..
Ordinea obiectelor , a gandurilor, e o forma, o capacitate de a trai. Daca nu e impinsa la extrem, e bine.
Legi schimbarea ta de traumatism? Poate ca asa , supravietuind acestui accident stupid, ai dat o mai mare importanta vietii, pe care puteai s-o pierzi!De aceea ai devenit ordonata sau , pur si simplu, viata are mersul ei, nuantele se schimba.
Eu, personal, pot spune ca eram ordonata-hartii etc, dar…acum nu mai sunt! Cu cat vad ca nu se poate, cu atat mai mult ignor ordinea. Si nu se poate pt ca am de-a face cu tampenii impuse tampeste! Pot spune ca sunt chiar rebela!
Daca cineva indrazneste sa intre in hartiile mele, sa ordoneze, urlu! Daca stau sa ma gandesc, urlu pt ca aceea era pt mine o ordine pierduta prin nevoia celuilalt de a face ordine la mine in camera si in acte, de ex!
Cu alte cuvinte, Otilia, daca vii vreodata pe la mine, anunta-ma!!!:) Cand vreau sunt foarte ordonata. De fapt, cel mai mult urasc dezordinea, daca poti intelege ce spun!
Nu , printre noi astia , fara vaca la cap , ordonati sau dezordonati din nastere.Mi-am permis sa glumesc pentru ca si tonul tau , povestind un eveniment cumplit in fapt , a fost tot glumetz…Imi amintesc de un accident grav , petrecut acum multi ani , langa Saschiz , cand , pe timp de noapte , un autocar cehoslovac a acrosat intr-o curba un tir ce transporta gaini.De fapt erau doua autocare care circulau impreuna , dar cel din fata nu a observat ce s-a intamplat si si-a continuat drumul.Au fost multi morti si raniti , toti angajatii de le „Salvarea” din Sighisoara au fost chemati de urgenta de acasa sa intervina , printre ei si tatal meu.Cand s-a intors , dimineata , din tot carnagiul acela cumplit , cel mai mult il impresionase o gaina care statea pe marginea drumului , ranita si-i picura sange din cioc…De aceea , sa ma ierti , dar , dincolo de empatia cu tine , am un gand de mila pentru saraca vaca.
Da, acea gaina era imaginea suferindului anonom, sa stii!
Impresionant!
Sigur ca am folosit un ton glumet in aceasta poveste!
Este trecut…trecut…doar analiza cu nevoia de ordine este reala! Sigur ca gust glumele!
Apropo de mila ta pentru vaca: la scurt timp dupa accident, sora-mea zice:
-Vai, Otilia, decand cu accidentul tau nu mai suport vacile! N-am ochi sa le vad!
La care tata mucalit:
-Imagineaza-ti atunci ce zice sora vacii la ora asta!
Vreau sa rad!:))))))))
Ca si reactie mental-verbala a tatalui! Corect!
Ceea ce ai scris …imi suna asa : dezordonatul si-a intalnit perechea potrivita si ordonatul la fel ( tu si sotul tau).
Esti de apreciat ca ca iubesti si lumea ordonata si pe aceea dezordonata .
L A
Perechi potrivite un dezordonat plus un ordonat sunt insa multe! Chiar majoritatea. Diferenta (cauzata exclusiv de vaca in cap) este acea ca eu nu ii obosesc cu ordinea mea pe cei din jur si nici nu astept de la ei aceasta ordine. Fiindca stiu cum este sa nu ai nevooie deloc, dar DELOC de ordine!
Tocmai : aici ii ascunsa potrivirea si nu in alaturarea unui ordonat cu un dezordonat .
Dar nimic nu este fix (neschimbator) !
P.S. Vai ce dezordonata sunt : l-am scris pe ,,ca” de doua ori in comentariul meu ! (zapacita) .
Se mai intampla, dar nu cred ca va veni Otilia cu farasul!
Asa te vreau!
Asa si esti: deschisa!
te-ai gandit vreodata sa treci la tine, cea anterioara?
Hmmm?
aceea
Sigur ca totul este schimbator, ca dovada!
Dar, tu, de fond, ai ramas aceeasi rebela, asa-i?
Asa mi-ar place sa cred!
Cea care nu era ea insasi cand se supunea regulilor, convenientelor.
Cand ma gandesc la atmosfera aia, pe care atat de bine ai stiut s-o redai, ma apuca un dooor! De vremuri!..
Bun gasit, Otilia!
Nu stiu ce „amintiri” ai din timpul accidentului sau din perioada grea ce a urmat. Cred doar ca nevoia ta de ordine e data de trauma ce s-a cuibarit in fiecare celula a fiintei tale. Ai nevoie de ordine ca o dovada a sigurantei ca totul e bine, ca nu sunt cioburi, idei frante, ganduri zdruncinate…
In alta ordine de idei, cel ce intelege SI accepta ca partenerul sau are alta personalitate, un alt fel de reactie, un alt mod de a vedea lucrurile, acela e intr-adevar un intelept….
Ma bucur sa te gasesc pe blogul meu, Emic, ma onoreaza! Ai punctat perfect. Probabil ca dezordinea de pe scoarta mi-a declansat nevoia ordinii exterioare corpului meu. Odata ce aceasta nevoie mi-a dat ghes, am inceput sa mi-o satisfac. Am constat, cum spuneam, ce usor este sa fii ordonat(chiar foarte ordonat) daca ai in tine aceasta chemare. Cat de enervant si greu este daca o faci de frica / rusinea/altora.
Totodata am analizat cat de obositoare, cicalitoare, deranjanta as fi putut deveni daca, brusc, as fi inceput sa impun celor din jurul meu acest lucru…
mie nu mi-ai zis asa!!!!!
gelozie!!…topoooor! …lumeeee!
si eu scriu in draci aici!
Emic, bataitza! Amandoua zicem acelasi lucru si numai tu esti laudata si numai tu onorezi!:((((
M-am si ma situez undeva la mijloc, nici prea ordonata, dar nici exagerat de dezordonata.
Sper ca nu obligi musafirii sa se descalte sau nu te apuci sa strangi scamele de pe covor. In opinia mea chestia cu stransul scamelor este boala, am cateva persoane apropiate care ar trebui sa faca tratament…
Numai luatul scamelor inexistente este o boala!
Dar , daca exista scame si aspiratorul nu-si face meseria/certifcat ISO-garantie, normal ca nu poti sa le suporti, chiar si numai pentru ca se incapataneaza sa se agatze !
De descaltat eu stiu ca musafirii, doctorul si popa nu se descalta. In caz contrar li se asigura papuci(musafirilor, ceilalti sunt in exercitiul functiunii! )
Otilia a zis ca face lejer ordine.
Iar ce lasa sotul in urma lui sunt lucruri mari, poti sa cazi lat daca le iei in picioare sau poti face o luxatie de glezna calcand pe stampila!
Asa ca Otilia, jubiland ca-si satisface nevoia de ordine, strange din mers lucrurile. Fara efort, fara a deranja pe cineva, fara exagerari: doar ordine!
am uitat sa bifez casutza „anunta-ma..”
Repet: eu nu ma descalt nicaieri si asta nu fiindca sunt medic…asa am fost invatata de acasa, de mica.
Eventual cer o carpa uda, ceva sa sterg bine talpile incaltamintei daca afara e noroi. Mi se pare umilitor sa ma dau in ciorapi prin casa cuiva! Normal ca nici nu permit ca cineva sa se descalte la mine, il opresc ferm daca schiteaza gestul descaltarii. Chiar si papucii sunt obiecte intime, se vireaza intre soti/ frati, dar in rest nu…
Asa vad/cred eu.
Faza cu descaltatul este impotriva educatiei mele de-acasa. Eu nici nu ma descalt nicaieri, nici nu descalt(feri/doamne!) pe nimeni…
Si, apropo de scame imaginare si de descaltat, reiau mesajul pe care l-am dorit transmis cu textul meu: un apel adersat oamenilor ordonati( exagerat de ordonati!) sa isi satisfaca nevoia de ordine singuri, relaxat, fara sa amareasca zilele colocatarilor sau viata prietenilor. Am pornit tocmai de la premisa ca, atata vreme cat ordinea este nevoia ta, fa-ti-o, dar nu-i atrage si pe altii in acest hau!
Asa-i, Otilia!
Dar nu vezi ca nu se baga niciun ordonat?
Inseamna ca fac ordine trantind si pufnind!
De la sine inteles: musafirii asteptati sau nu , NU se descaltza, ca se duc sau ca vin!
Dar niste opeciste si gardieni ar trebui, sa simta si ei !
Unii-mi s-a intamplat-:” mai bine nu ma descaltz, ca ce picioare am…”
Sau: ” pai descalta-te si la piciorul celalalt, da si ciorapul jos. Aoleu, dar..?” raspuns:’ la ala am zas ca nu ma doare, d-aia nu m-am spalat”.
Dar eu nu am spus acelasi lucru? ca bunele maniere, educatia, nu iti permit sa te descalti sau sa ceri descaltarea?
Papucii sunt de unica folosintza, desigur!
Dar asa este, am sustinut aceeasi idee: nu te descalti, ceri sa te stergi bine pe incaltaminte! Daca vrea, daca nu…
Postura de musafir descaltat e de prost gust si induce sentimentul inferioritatii celui in cauza: de ex, in rochie de seara sau in frac(exagerez!) si descult!
Da ce faina ar fi imaginea unui barbat imbracat cu costum la patru ace, cu sosete, dansand cu doamna cu rochie lunga si fara pantofi, doar cu ciorapii tip „plasa”. Iooooi!
Daca ai sti cite cazuri sint din astea…..si in cite am fost si eu implicata….
Acu’ chiar daca ma judeca unii, pe vremuri eram si eu „una din aia” de punea musafirii sa se descalte. Era mai mult din motive de igiena. Aveam sufrageria in celalalt capat al casei, iar pe traseu erau dormitoarele. Nu prea imi plac mie papucii de casa, prefer sa simt covoarele sub talpile libere si nimic nu era mai neplacut decit sa stiu ca m-am bagat in pat stii ca am mers cu picioarele goale pe unde au mers altii cu papuci de strada.
Acum e cu totul alta poveste. Iar daca cineva schiteaza gestul sa se descalte, bag si eu motivul ca nu e bai, nu am aspirat inca, chiar daca abia frecasem covorul cu sdemii de chimicale, in genunchi, de nu-mi mai simteam spatele.
Cineva spusese ca cei ordonati nu se baga in discutie (Cei ordonati care sint obsedati). Mi-am facut curaj si m-am bagat si eu in discutie.
Nu stiu cum sta treaba cu cromozomii, dar eu garantat nu am toti boii acasa. Ordinea e ordine…la linie uneori, pe dimensiuni, asezate cromatic sa nu oboseasca ochiul cind privesti…
Si toate astea pina cind cineva mi-a atras atentia ( nu a fost nici o vaca, ca sa fiu in ton cu subiectul de baza). Acum incerc sa ma „vindec”. Mai las lucrurile in voia lor, intr-o ordine dezordonata…ca doar nu dau turcii. Citeodata nevoia de ordine excesiva devine obositoare. Si ma refer psihic, nu fizic.
Iar ” de frica musafirilor neasteptati”…e problema lor. Cine vine la mine, usa e deschisa pentru mine nu sa ma judece. Cei care au intentii de genul, sa stea acasa la ei. :)))
Deci Otilia, exista si reversul medaliei, totul e relativ si schimbator
Ohh DA!
Otilia, dar asa nici nu se mai calca dureros pe picioare!
Siii , da-ti seama, totul garnisit cu bune maniere, zambete, eventual flirt!
Sii, cand stau pe canapea, musafirii descultzi isi mai rasfira degetele de la picioare, uitandu-se dupa vreun fir scapat sau gaura in soseta, ignorata la plecarea de-acasa, stiind bine ca nu se descaltza ditamai elegantii!
No, lauuuda-ma si pe mine pe undeva!
Braaavooo! Dar te laud constant! Tre sa mai fac pauza, ca sa nu scada efectul laudelor.
Asta-i prima lauda, martor mi-e blogul, dar, vorba lui Andrei: „..lasaati”, fa pauza:)))
Buna povestea si foarte bine scrisa. You have a gift. Asta pe langa nevoia de ordine (which is also a gift), dar „a gift” care (tu spui ca) nu ti-a fost dat chiar din nastere 🙂
Eu sunt inca in varianta fara vaca, ma adaptez infricosator de usor la dezordinea de pe birou / pat / bucatarie. Si mai infricosator este insa ca nu ma deranjeaza deloc sa fiu nevoit sa ordonez lucrurile de frica unei vizite neasteptate sau asteptate. Din contra: profit cu multa bucurie de „obligatiile” astea. Scarry and funny at the same time…
Mda…deduc ca nu esti fata, spui: ” sa fiu nevoit”. Este avantajul sexului vostru! Stii reactzia:” oh, e barbat, se simte ca nu are mana de femeie in casa, dragul de el”! Dezordinea in casa unui barbat este chiar exotica/ sexi! La fete apar judecatzile…” cum poti trai asa?” Experientza imi spune ca se poate trai asa foarte bine, dar…vaca…
Nevoia de ordine si chiar ordinea in gandire, tine de personalitatea fiecaruia. E o trasatura de caracter. Ca exista anumiti centri nervosi raspunzatori de treaba asta, este o chestiune care tine de un domeniu nu foarte cunoscut de mine. De aceea nu pot nici aproba nici combate teoria potrivit careia, in urma unui soc s-ar produce modificari majore ale anumitor comportamente. Nu stiu de unde pana unde actioneaza subconstientul, respectiv, de unde pana unde, actioneaza voluntarul. Cert este ca, asa cum se mentiona in randurile de mai sus, detest vacile de la acel incident. Mai mult decat atat, iata locul si momentul potrivit sa recunosc, ca in acea perioada de trista amintire, am negociat cu Dumnezeu: L-am implorat sa-mi salveze sora. L-am implorat sa mi-o dea inapoi asa cum o stiam, promitandu-i ca daca o va face, ma voi rasplati fata de El, toata viata. Inventam si improvizam rugaciuni, evocandu-L si spunandu-i: ”daca existi, acum e momentul sa mi-o dovedesti!”. Din fericire, mi-a dovedit-o si ii sunt profund recunoscatoare pentru asta. Pentru faptul ca a facut o transformare miraculoasa, generand o Otilie mai ordonata, sa ii multumeasca altii…
Mi-au dat lacrimile, Tina!
Ţin minte că mi-a povestit Andrei mai demult episodul cu accidentul tău şi că printre protagonişti era şi o vacă. La început am crezut că e o glumă de genul celor care crapă unde nici măcar nu ai dat, la voi Ţigănaşii. Pe urmă am observat animalul repetându-se în poveştile voastre şi am constatat invers proporţional faţă de moş crăciun că vaca a fost reală. Bine, e de la sine înţeles că vacile sunt reale, însă doar în anumite contexte prind şi însemnătate prin ceea ce sunt. Ce m-a uimit mai mult au fost căile nebănuite prin care inclusiv bună-mea ştia de aventura ta cu vaca.
Discuţie între mine şi bună-mea când vine Andrei pe la mine într-una din zilele demult apuse:
– Cine-i băiatu ăsta? Şopteşte bunica gâtuită să nu s-audă.
– Andrei, colegul meu.
– Aaaa… ăla care maică-sa o avut accident.
– Da ăla.
– Şi o lovit-o în cap o vacă, nu?
Trebuie să-i recunoaştem bătrânei talentul de a scoate schematic ideile principale din poveste ca pe ultimele calcule la bilanţ (ea fiind contabilă).
Pe atunci încă nu confirmasem pe de-a-ntregul existenţa vacii. Bunica mea însă părea avizată în problemă ca un martor ocular la întâmplare. Explicaţia ei scurtă şi la obiect îmi crea o imagine rupestră despre întâlnirea dintre un om şi o vacă. Şi omul supravieţuieşte şi vaca, nu, ca să demonstreze că oricât de cornut ai fi, se găseşte cineva mai căpos ca tine.
Să revin la aranjamente, simetrii, ordini şi curăţenii. Sunt de acord cu faptul că anumite accidente cum ai avut tu sunt capabile să modifice aspecte de ordin comportamental la oameni, numai că în general tulbură apele, nicidecum nu fac ordine. Probabil că ai observat schimbarea asta la tine imediat după accident şi atunci se justifică drept o dereglare… hm… o re-reglare hormonală. Şi faptul că deşi faci ordine din impuls pentru tine şi după alţii, fără reproşuri, acceptând condiţia lor de dezordonaţi şi pe a ta de fost dezordonat, denotă naturaleţe şi nu obsesie compulsivă. Or şi aici te pot imagina drept o fiinţă mistică circulând tacit în urma mişcărilor nedibace ale celor din preajma ta, mutând vaza înapoi pe cercul pe care-l crease cu timpul, repoziţionând telecomanda în unghi drept orientată spre est, şi alea trei chei de pe breloc care trebuie să stea răsfirate simetric pe dulăpior, asemeni petalelor de nufăr.
Concluzinez cu faptul că deşi, atunci când eram mai mic şi vedeam la teveu westernuri cu multe împuşcături şi mă rugam să nu omoare caii ci numai pe călăreţi şi jubilam la final când doar patrupedele mai stăteau în poziţia vieţii, mă bucur că din acest acroşaj inteligenţă versus rezistenţă osoasă, a ieşit învingător omul care eşti şi continui să fii, încântându-ne pe noi, cititori şi prieteni, cu firea colorată şi cu oridinea ideilor tale oferite aici, în poezii şi faţă în faţă.
Dar se stie ca maniacii in ale ordonarii sunt cei cei care au un mare haos in cap. Ei nu reusesc altfel sa supravietuiasca.
Cei care au ordine in cap nu se impiedica de lurcrurile fara importanta.
Acum 🙂 daca vaca e de vina – asta e.
Sper ca pe mine sa nu ma loveasca niciodata vaca 🙂 sa-mi „dezordoneze” neuronii 😛 – Mai bine haos in jur 🙂
Fascinanta, la mine, a fost trairea a două stări extreme, plecate dinlăuntru, în aceeași viață. Cum am devenit așa, fiind născută invers.
Si mie-mi place ordinea, nu m-a lovit nicio vaca in cap :), nici n-o fac de dragul mamei sau al altcuiva, nu pot sa functionez altfel, si-i consider pe cei dezordonati doar puturosi, comozi, am observat ca cei dezordonati, cand sunt totusi obligati sa faca ordine, curatenie se enerveaza, trantesc si pufnesc, sunt lenesi. Mai nou o remarc la femei, alea de-si fac si dus rar, nici inainte, nici dupa 😉
Dezordinea este ordinea fireasca a lucrurilor!