Mă ştiţi deja cu sincerităţile duse uneori la “păguboşenie”!

Sigur că am (ca tot omu normal la cap!) şi secrete, chestii pe care nu le spun, le tac “distins”, dar lucrurile pe care mă apuc să le zic, măcar le exhib pe şleau şi fără jumătăţi de măsură.

Urmează un lucru din ăla. Sincer.

INTRODUCERE.

Eu sunt o fiinţă atât de atehnică, „lenevioasă” în zona concretului, încât în viaţa mea – repet: ÎN VIAȚA MEA! n-am scos bani de pe card, la bancomat, fiindcă nu ştiu cum se face. Am încercat o dată, n-am priceput exact ce să „aspăs” pe acolo, nu mi-a ieşit figura din prima, atunci am lăsat-o moartă pe veci. NU GLUMESC. Deleg sarcini.

La capitolul net ştiu câteva lucruri simple: să trimit un mail, să fac un copy paste, să forwardez ceva, să postez pe FB, pe blog etc. Și PUNCT. Mă scoţi din cele câteva scheme simple, m-ai UCIS.

De scris, scriu cum se vede, cum m-apucă, cum mă cotropeşte inspiraţia iar de postat, tot aşa. Cum şi când îmi vine.

Tot ceea ce-i legat de cunoştinţe într-ale virtualului, sau de marketingul on line, ţine de alţi oameni decât mine.

Istoricul, de-acu cinci ani vechime, este următorul.

Primul blog mi l-a făcut Adi Grom, coleg – medic şi prieten care, prin anii 2011, mi-a sugerat că-i păcat să scriu numai pe grupurile profesionale, mai ales că scriam invariabil chestiuni nelegate de profesie şi deturnam subiecte serioase, care-i ardeau pe doctori, în proze scurte spre care aderau mulţi, uitând, în rând cu mine, de ce ne aflăm acolo. Și încurcam treburile. Ne trezeam erotizând Legea Sănătăţii.

Odată blogul făcut, am tot scris pe blogul de atunci. După o vreme, însă, a urmat abandonul „jucăriei blog” în favoarea FB, care m-a prins pe nesimţitelea în cursă.

A urmat consilierea fiului meu plus a nurorii. L-am pus pe el în faţă fiindcă el, fiul, mă consiliază mai des decât nora. Îmi spun ei ce fac bine, ce nu fac bine. Unde greşesc, unde să perseverez. De altfel, tot ei mi-au fost, de la început şi până-n zi de azi, cei mai severi critici după apariţiile la TV. Zeci de mărunţişuri de culise le-am învăţat de la ei, oameni cu experienţă-n radio şi TV.  După fiecare emisie mă sunau să-mi zică unde am greşit, sfaturi de la culoarea bluzei, până la poziţia mâinilor pe masă, sau atenţionarea la gafe-n direct, cum ar fi porcăirea explicită a unei companii internaţionale, cu nume şi prenume. Sau cum puteam să ies mai onorabil când m-a înghesuit „interlocutorul acela” în corzi.

Aşa au trecut pe nesimţitelea cinci ani în care am făcut, în afara meseriei mele de medic, cam de toate legat de scriitură – vorbitură. Am publicat cărţi, le-am lansat şi promovat, am lucrat pe blog, pe FB, am publicat în reviste de specialitate şi nu numai… TV, radio etc. Am scris şi ieşit la rampă mult, des.

Mă voi trezi la un moment dat cu o notorietate în social media pe care nu o mai controlez corect, nu o conduc “ştiinţific”, inteligent organizat, ci continui să “lucru” după ureche. Treabă pe care n-o fac în viaţa privată, acasă şi nici la cabinet. Adică acolo nu lucrez neprogramat, fără ţintă, pompieristic, ineficient şi cronofag. Ce-i drept, nici satisfacţiile nu-s aceleaşi, fiindcă satisfacţiile rezultate din organizare şi rigoare, categoric sunt mai palide decât marile nebunii. Dar mult mai sigure.

Atunci am apelat la ajutor din afară. El mi-a fost dat neîntârziat. Vorbim de ultimele 10-14 zile!!

Trubadur din Avalon îmi va restructura blogul din temelii.

Eu voi învăţa, ambiţios, să-mi pun singură poze sau linkuri active pe blog, lucru pe care până acuma îl făcea Cătălin Bădulescu. Scriam un text, i-l trimiteam, iar el găsea poza potrivită şi asigura postarea.

Normal să fi cerut ajutor, dacă eu şi bani de pe card refuz să scot, că-i prea complicat! Cum să-mi fi închipuit că aş fi în stare să ataşez o poză?

Pentru asta, Mihaela Cârlan – CATCHY va sta la telefon cu mine şi-mi va dicta cum să inserez o imagine-n text, ea va alterna cu Trubadur din Avalon, ambii mă vor ajuta telefonic. Ca pe copilu cretin, zău. Nu vă închipuiţi cât sunt de derutată la tehnică.

Apoi va intra-n schemă Daniel Mitre care îmi va face o pagină FB “Șapte pălării” din proprie iniţiativă, saitul e-n lucru şi va ordona oarecum scrisul meu haotic. Îmi va răspunde în privat cu replici gen “Nu, femeie, nu faci nimic până nu-ţi spun eu. Ai făcut destule!” haha

Apoi… e azi, adică 17 octombrie 2015, când de la zăpăcita care eram alaltăieri, ajung să încerc să pricep care-i diferenţa dintre un sait, o pagină FB, un blog, propria-ţi carte, un şoarece rătăcit în sufragerie, că mintea mi-i varză!

Încerc măcar să pricep ce am de făcut: dacă-ţi vine să scrii, unde scrii şi de ce. Și ce pierzi şi ce câştigi scriind acolo sau dincolo.

Deocamdată fac SIGUR diferenţa dintre o pneumonie bacteriană şi o viroză respiratorie, sau dintre o colică abdominală banală şi un abdomen acut chirurgical.

La asta nu mi-e capul varză… în rest, sunt COPLEȘITĂ de avalanşa de informaţii.

Da-mi placeeeee! Zău. Îmi plac provocările şi noutăţile. Cum le plac bărbaţilor prospăturile.