Ieri m-a călcat sanepidul la cabinet și m-a amendat cu 600 de lei. Aparțineam unui plan județean de forțe DSP, desfășurate pe teren.

Și da, sanepidul avusese baza legală să mă amendeze. Ba mai mult, legea ar fi permis chiar amendarea mea cu 75 de milioane vechi, pare-se.

N-a contat că la mine totul lucea, că am cearșafuri unifolosibile pe paturile de consultații, geamuri + uși termopan, dispozitive cu șervețele unifolosibile pentru șters mâini, că-mi merge frigiderul cu vaccinuri brici (doar e nou!) și că monitorizăm zilnic temperatura de două ori, că eu la țară – capăt de linie – am băgat bani de m-am uscat în confortul tuturor, că dezinfectez de-mi sar capacele, că am săpat canalizare, că am apă caldă peste tot, că aveam două fătuțe cu diaree în sala de așteptare, că tocmai îmi veneau lemnele-n curte ca să nu înghețe asigurații la iarnă, sau că tocmai reparasem acoperișul dezvelit de tornada din vest… N-a contat nimic, a contat doar ofsaid-ul la care m-or prins. Și amenda. Nu îndrumare. Nu avertizare. Nu. Doar  amenda. Bani la buget. Și sintagma zâmbindă -„NU NOI AM FĂCUT LEGEA”. Așa și e.

Revin deci, atenționându-te pe tine, român care mă citești exact acum. Și care ești – fie potențial controlat, fie controlor al altor români. Indiferent de domeniu. Tu și cu vecinul tău și cu mine și cu șefa ta + cumnata lui + vara lui Gigel, noi toți, TOȚI!! împreună, am ajuns să citim în sintagma „legislația în vigoare”: nu dreptate, lege, regulă, ci sursă de abuz, bătaie cronică de joc, toate finalizate cu smulsul banilor cu japca. Fiindcă smulgi tu, smulg eu, iar apoi ne lăsăm și noi smulși.

Avalanșa schizoidă de miniștri și guverne a cârpocit, cu deceniile, o cretinătate numită lege (nici măcar impecabilă ortografic sau gramatical!) una despre care TOȚI, TOȚI!! știm că-i idioată, formulată stufos, îmbuibată de suprareglementări, lipsită de claritate, logică, bun simț și inteligență. Și o denumim totuși pompos „legislație în vigoare”.

Dar și tu, cel care mă controlezi, știi că-i total „fără vigoare”, că-i just taxă de protecție, știu și eu. Eu, controlatul.

Și nu facem nimic… ca toate astea să se oprească… le cultivăm și le udăm, dându-le mai departe copiilor noștri. Moștenire – legea junglei.

De ce? Pentru banul pe care-l aduni la buget (că trebe!) și, poate, pentru secunda de putere orgasmică (dar perisabilă ca orice orgasm!) pe care o simți, controlând.

Soluții neretorice?

– Rescrierea legii din temelii, de la primul la ultimul cuvânt, anulând sutele de modificări, simplificând exprimarea și formulând fără loc de întors.

– Dacă primul punct nu se face, atunci tu, controlorul, renunță la secunda aia de orgasm al puterii și organizează-ți alte… orgasme. Acasă, de pildă. De dragul tău și al copiilor tăi, care îți preiau moștenirea. Și nuanțează-ți controlul, astfel încât el să devină – din taxă de protecție, ÎNDRUMARE REALĂ.

PS. Hey. La un cabinet ca al meu, trebuia să mă îndrumi, să mă avertizezi, să-mi dai termen de rezolvare. Dacă-ți păsa de hășmășenii bolnavi, plătitori de taxe. Nu să mă ușurezi de 600.