Interminabila hărţuială a medicilor de familie din rural (nu şi a mea, ce-i drept!) de a presta servicii de medicină şcolară la şcoala din sat: fără să ai specialitatea de medic şcolar, fără un contract, fără reguli, fără norme, desigur… fără bani.

Numa` aşa, fiindcă aşa „se căuta de păduchi” în epoca ceauşistă.

Dacă aveai halat alb şi locuiai în sat, te băgai obligat în şcoală, periodic, şiiiii:

• Mânuţele + batistuţele la control!

Azi există specialitatea “medicină şcolară”, pentru care unii au învăţat pe rupte. Dar nu există fonduri să fie plătiţi. Nici buget să înfiinţezi/întreţii un cabinet medical ca la carte în clădirea şcolilor. Atunci, unii directori, unii primari “presupun” că n-ar strica să mai dea o raită doctoru` Popescu din comună, dacă tot îi moca şi trece prin sat…

Însă a te “băga în seamă”, tu medic de familie în sat, tăbărând în afara oricărui contract să controlezi şcoala, e fix ca şi cum aş debarca eu mâine la Arad la Colegiul Naţional Moise Nicoară şi să m-apuc să caut de păduchi/râie/streptococi prin clase. Atâta drept am eu la Hăşmaş la şcoală, cât aş avea la Moise Nicoară sau la Bucureşti la ceva liceu de fiţă! Păi mă scot ăia-n şuturi, cu stetoscop şi tăşcuţă cu tot!

Simplul fapt că am terminat medicina şi că trec frecvent pe trotuarul din faţa şcolii Hăşmaş, să ştiţi că nu-i destul! Mai bine m-aş pune pe controlat birturi în locul DSP-ului, zău! haha

Repet, problema nu-i a mea, nu-i personală, ci a  unei game extrem de largi din cei 11 mii de medici de familie români. (Doi dintre ei m-au sunat zilele astea să întrebe “eu cum fac”.)

Și câte patimi! Și cât circ! Și câtă „amăreală”!

De ce?

Fiindcă o grămadă de probleme reale sunt lăsate în coadă de peşte, insinuate, pasate de colo colo din lipsă de bani şi de lipsa asumării unor realităţi. Și din lipsă de logică.

Am fost clară, nu?

Indiferent ce se făcea în vremea lui Ceauşescu, indiferent “cât de bine era aşa”, azi nu mai poţi lucra nici fără contract, nici de capul tău şi nici fiindcă „a zis cineva” să faci cutare lucru.