Director la Școala Vieţii
Nu mă dau eu Mare Maestru în terapie erotică dar, de-a lungul carierei de medic de familie la ţară, unde „toţi ştim totul despre toţi”, am împăcat cupluri, am netezit dramele infidelităţilor descoperite, am stopat procese cretine, mai costisitoare decât obiectul revendicat – cum ar fi o palmă îngustă de pământ, dar şi ăla crăpat dă secetă şi steril. Nu am studii de specialitate în psihoterapie. O făceam bazat doar pe bunul meu simţ, simţul ridiculului şi pe o logică elementară. Deci, după ureche. Și-mi cam ieşea de fiecare dată.
De ce o făceam? Fiindcă mi se cerea. Repetat.
De ce mi se cerea? Probabil fiindcă inspiram încredere. Unul dintre elementele de bază ale încrederii este acela că-mi ţin gura cu sfinţenie. Din cabinetul meu nu scapă nimic în afară.
De ce vedeam mai bine decât ei soluţiile?
Fiindcă ei, cei anxioşi aflaţi în fază acută, îşi băgaseră capul în rahat. Rahatul, deci, îi sufoca cu putoarea şi le bloca nările. Iar eu, ascultătorul, eram cu doi-trei paşi în afara rahatului, deci îl puteam contempla nemirositor, acoperit de crustă, detaşat şi comod. Priveam panoramic.
Apoi fiindcă, din primele fraze ale combatanţilor, încercam să deduc ce vor. Ce ţintesc.
Aţi remarcat, cred, că destui oameni întră în bătălii fără miză, fără să-şi stabilească dinainte ţinta. Se bat pur şi simplu de amorul artei, nu câştigă nimic, ba nici nu le place războiul, că îi încarcă şi-i deprimă.
Să luăm exemplul concret al “ei”, măritată cu „el” care bea des, e agresiv la beţie, ambii o duc rău cu banii, au trei copii de crescut. Ea mi se adresează, şi-l face pe el troacă de porci. Că-i insuportabil, beţiv, leneş, bătăuş. El nu-i de faţă. O las să vorbească fără să confirm, fără să infirm. Cântăresc atent, din primele fraze, dacă ea vrea:
- să găsească soluţii tehnice, materiale, ca să scape de el, adică să se despartă (caz rarisim!), sau:
- să îi mai dau eu argumente PRO EL, cum că e tată bun, totuşi aduce bani acasă, bea – da măcar nu umblă la curve (nota mea – nu umblă la curve de bat ce-i, nu că nu l-ar tenta!), mere totuşi la coasă şi poate nici n-ar bate-o aşa tare, nestimulat de scandalul ei.
Un procent uriaş de muieri intră la punctul 2! Să ştiţi. Nici prin cap nu le trece să se despartă, să-şi schimbe viaţa, ci vor doar să se mai calmeze la furie şi să se agaţe de un nou motiv de a rămâne. Acest lucru eu îl depistez uşor şi, fiindcă sunt “prestator de servicii” nu Dumnezeu, nici Director al Școlii Vieţii şi nici părintele beneficiarului, îi ofer clientului CEEA CE VREA. Argumente să-l mai suporte.
Acelaşi lucru se întâmplă şi on line. Destule fete tinere, femei tinere îmi cer sfatul. Rareori mă fac că plouă. Ignor mesajul doar când e total agramat şi îndeobşte răspund. Uneori mai şi pun suflet. DAR, ca să sugerez soluţii de scăpare, trebuie MUSAI să mă convingi că vrei să scapi. Și asta nu declarativ, “da da, vreau să mă despart”, ci răspunzându-mi sincer la întrebări, astfel încât eu însămi să fiu convinsă că vrei.
Altfel, zău, pretexte ca să mai stai cu nemernicul îţi pot oferi mii, dacă simt că asta-ţi doreşti.
Cel mai tare mă bagă-n clinci interlocutorul (am avut de ambe sexe!!), pe care l-am condus logic spre motivele şi soluţiile despărţirii şi, când să mă culc pe lauri, îmi răspunde plângăcios:
- Da, ai dreptate Otilia, aşa ar trebui, dar îl/o iubeeeeeeeeeeeeeeeesc!!
Or niciun psihoterapeut nu ştie cum să te facă să nu mai iubeşti.
Aşa cum nu te poate face din prost genetic, deştept de conjunctură. Sau din persoană anost contruită, bombă sexi. Nu-i psihoterapeutul cu schimbarea de look! Cu ”schimbare valoare creier”, nici atât.
Iar ca să fiu cinstită până la capăt, nici eu însămi nu aplic chiar întotdeauna principii logice, dacă-i vorba de mine. Asta tot findcă mă analizez dinlăuntrul rahatului, nu detaşat şi din afară, aşa cum o pot face cu pacienţii. Deci om mi-s şi eu.
Știţi bancul:
-Vai, soţia mea e-un înger!
-Apu` nici a me nu-i om!
(Sursa imaginii https://zambeteverzi.wordpress.com/category/despre-dragoste-anatomia-unui-sentiment/)
