Hmm? Ce ziceți, oare zânele fac piș?

Gând/amintire – flash de când aveam 25 de ani și eram medic-puști- stagiar. Flash REAL, pe care nu-l pot uita fiindcă azi, eu înțeleaptă, acel flash dă tema marilor mele adevăruri. Mă tem că… și al adevărurilor generale lumești! Cum că, în fața nașterii și a morții, suntem singuri. Cum că-n cabina WC-ului sau ridicolul goliciunii sexuale (chiar dacă poeții o numesc extaz sau eros), suntem egali. Și sper ca această introducere filozofic-doctă să vă fi făcut destul de curioși ca să aflați care-i amintirea mea flash! Iar dacă v-a făcut, e fiindcă știu din ADN să vă fac curioși, nu fiindcă sunt altfel decât ceilalți oameni.

Așadar, eu 25 de ani, puștoaică, eram de gardă cu o altă femeie medic, o personalitate pe care o idolatrizam și o urmăream avid, deopotrivă. Avea TOT! Frumusețe, cultură, forță socială, profesionalism, nume, bani, putere de decizie… avea, deci, TOT! Eu nu. Și nici nu știam, pe atunci, dacă vreodată voi avea, chiar tot ce are ea. Eram de gardă, într-o cameră comună cu două paturi, eu nimeni, ea TOT. Mai îndrăzneam timid să întreb câte ceva din medicină, iar simplul fapt că-mi răspunde, că mă ia în seamă, că poate îmi și zâmbește, însemna enorm.

La un moment din noaptea de gardă, ea – micul meu Dumnezeu – se scoală din pat și merge la budă să facă piș. Și eu aud, din patul stagiar, un piș în cascadă, vulgar eliberat din sfinctere, ca dintr-o găleată de zinc, apoi o apă trasă ferm și zău, ZĂU! nu-mi venea să cred că, până și ea, poate face un piș atât de zgomotos și de banal și de lipsit de distincție.

Mi-au trebuit încă 30 de ani de experiență erotico-analitico-medicalo-pragmatică să pricep că pișul vulgar sau pârțul le facem la fel, toate! Toți.

Abia pe urmă, am acceptat că și eu pot fi „cineva”!