Partida de vânătoare cu medici români- la evaluarea trofeelor
Medicul român este un animal hăituit.
În cea mai mare parte a existenţei lui profesionale, medicul fuge prin pădure, cu hăitaşii suflându-i în ceafă. Undeva, din depărtare, se aud strigătele vânătorilor şi lătratul agresiv al dulăilor. Deseori, urmăritorii reuşesc să se apropie, hăuliturile par a fi chiar lângă doctor, dar medicul cameleonic reuşeşte să se mai îndepărteze o dată. Pădurea i-a antrenat simţurile sălbatice. De aceea scapă, folosindu-şi mai ales viteza gambelor. Alteori, el îşi declanşează (intuitiv) resortul isteţimii native şi atunci iese de pe poteca aparent confortabilă şi se pierde pentru scurtă vreme printre tufişuri.
E lucru ştiut că, în codru, ca să nu fii ucis, trebuie să ucizi! Dar medicul a jurat, pare-se, deci va fi nevoit să trişeze regulile.
Doctorului i-e sete, alergarea a început să-l obosească, ar dori să se oprească puţin ca să-şi tragă sufletul, să se mai răcorească cu o gură de apă din ploscă, dar o pauză i-ar putea fi fatală.
Adevărul exact despre gonaci şi medicul hăituit, îl ştiu doar protagoniştii! Dar nici ei nu ştiu tot. Ei cunosc, „de pe surse”, doar sectorul în care se aleargă disperat. N-au habar cine aşteaptă cu puşca la ochi, afară, undeva la liziera pădurii. Ohhh… dar ei nici măcar nu cunosc capătul pădurii! Printre doctorii români hăituiţi, s-a coagulat cumva-cumva cohorta medicilor de familie. Restul se ascund, asudaţi, în grupuri mai mici.
De obosiţi ce sunt, medicii de familie nu se vor aduna niciodată TOȚI într-un luminiş deşi, dacă s-ar proteja aşa, aşezaţi spate-n spate, lovind ritmic scuturile cu bastoane de cauciuc, ar deruta iremediabil gonacii. Ar cuceri timpi preţioşi de repliere. Și poate ar deveni dulăi.
Din păcate, deocamdată, doctorii români nu vor putea lucra în afara pădurii. În afara partidei de vânătoare. Este „sau-sau”! Dacă nu în afara pădurii, ei pot lucra, însă, în afara ţării. Dar şi pentru această decizie le trebuie o pauză ca să-şi poată face bagajele.
Medicii de familie hărţuiţi nu sunt identici. Nici vulpile nu-s identice! Există exemplare de soi, exemplare tinere şi entuziaste, exemplare cotropite de vârstă şi lipsa antrenamentului, există exemplare flămânde, sau indivizi care pot fi ţinuţi pe lângă casa omului fără nici un risc.
Doar maeştrii de ceremonii sunt identici! Traşi la indigo.
În afara pădurii, pe betonul oraşelor, oameni care n-au păşit niciodată pe acele poteci, (nici hăitaşi, nici doctori urmăriţi, nici organizatori ai vânătorii), scriu doct despre toate acestea. Presa. Povestesc despre frumuseţea partidei, despre profunzimea naturii, iar cumpărătorul serviciilor medicale, comandă la Mall hălci din medicii-trofeu fără E-uri.
O vânzătoare tânără, astăzi sănătoasă, scanează codul de bare de pe pachetul cu bucăți de doctor român, ambalează amabil, cu un zâmbet profesional, conţinutul coşului pentru cumpărături. Soţii Popescu se îndreaptă spre portbagajul maşinii parcate corect la intrarea in Mall, iar domnul aşează meticulos pachetele cu doctori pe un nailon, ca să nu se scurgă sânge. Nu-i plac petele, mizeria şi dezordinea. Domnul Popescu e un tip meticulos.
Doamna evaluează din priviri portbagajul:
-Gicule, astea toate ar trebui să ne ţină până la chenzină! Știi ce mă gândesc? N-ar fi mai bine să ne băgăm într-o nouă rată la bancă şi să cumpărăm doi-trei doctori vii?
Categoric Otilia ai o zi „proasta” !
Daca ma intrebi ce m-a impresionat literar(chiar mi-a dat fiori !), ar fi pasajul de la „Sotii Popescu… pana in final.
Daca intrebi ce m-a „biciuit”, as spune ca o extraordinara dezordine in enunt, o inegalitate, pe care nu am mai vazut-o la tine in descrierea situatiilor, cred ca in esenta este vorba de o lipsa de structurare a ideilor, acestea venind de peste tot, dorind cu orice pret sa se alinieze unuei idei laitmotiv, fara succes. Lipsa de „potrivire” a ideilor in creuzetul gandirii este evidenta in marea parte a postarii, mai putin paragrafele ultime. Departe de mine gandul sa apreciez aceasta „dezordine rebela” a ideilor ca o scadere a textului, cred ca este vorba de o „rascoala” a unui suflet ravasit de fantasmele unui univers oniric de cosmar, imposibil de asimilat unei realitati al naibii de prezente.
As putea spune ca valoarea textului consta in mare parte in violenta impactului produs de bogatia de idei aparent fara legatura, contradictorii, imposibil de prins intr-o constructie unitara, probabil scopul intregii lucrari ?!
Am încercat să induc senzații- stări și se pare că am reușit! N-am vrut să fac (așa cum te-am obișnuit) o analiză didactică a condiției medicului român. Acela ar fi un eseu, nu o seminuvelă SF ca și postarea de maisus.
Dezordinea la care te referi, o dublează pe cea reală…Intenționat. Este un labirint. Am ales voit această formă de comunicare.
Observi, totuși, că trec prin rolul presei aservite, subiectivismul sănătosului, disperarea bolnavului, ignoranța hărțuitorului, rostul reclamei, societatea de consum, diabolismul maestrului de ceremonii, dezbinarea mefistă, potențialul forței mefiste bine organizate…
Extra, Otilia!
Nu te felicit personal, pentru că vreau să ies și eu în lume un pic. Dacă tot este configurată o scenă, să scot și eu căpățâna prin crăpătura cortinei (nu am scris cap, ca să nu se facă vreo asociere cu crăpătura și o anumită cortină).
Vreau să ies, că mă mănâncă.
Ca soț de medic, în speță al tău, am alergat din când în când și în gând și voi mai alerga, din când în când și în gând, alături de tine în pădure. Padurea de Hăituit Medici. Când prietenii mă întreabă de ce naiba sunt așa de transpirat și transfigurat, le răspund mimând seninătatea:
– dragii mei, fac jogging !
Ce m-a pus pe gânduri? Realismul extraordinar al textului, în ciuda formei! Și revelația unei vieti sure (surrealistică, dar total neartistică, ba chiar hâdă).
O viață reală, care respectă perfect forma și regula suprarealismului : realul și imaginarul, comunicabilul si necomunicabilul, înaltul și adâncul, încetează de a mai fi simțite ca fiind contradictorii.
Fain! Real!
PS: ca medic si om e super. Ca scriitor ai grija: te-ai contaminat de viata organizationala – vinatul NU se aduna niciodata sa dea o replica… poate bivolii africani. Dar rar… mult prea rar… :). Daca unii medici sint cerbi, alti ursi sau mistreti (si, in consecinta mai greu sau mai periculos de vinat) noi avem norocul sa fim iepurii… multi. Si mici, deci … mai putina carne in plasa domnului Popescu….
Observi că, totuși, soția lu Gicu e mai pragmatică- ea propune investiția în niscai doctori vii!
Dintotdeauna femeile sint mai pragmatice! Taica-meu cumpara adidasi, piane si pui de Crevedia – adica ce se gasea in macelarie. Maica-mea lua gaini vii si le plasa la crestere. Avea si oua, si carne…
Pai iti dai seama ce rata de crestere obtine la kg de doctor viu nehaituit si crescut la mina??
Mi-aduc aminte de timpul copilariei mele cand medicul se plimba linistit prin padure, cu gentuta lui de doctor…Consulta si trata toate vietatile padurii.
Oare cum de s-a ajuns aici? Cum a fost posibila transformarea asta din medic in vanat? Si cu ce scop?
Categoric, Adi! Și nici măcar nu-i vinde la kil! Cu 2-3 doctori vii poa să își deschidă chiar și centru medical după un timp! De exemplu un mascul și 2-3 femele…fac de-un centru, nu?
Iată, Emi, că a fost posibil!
Stii cind a fost posibil? Atunci cind vinatoarea s-a transformat dintr-o chestie care punea vinat proaspat pe masa din pestera intr-un asa zis sport… Doctorii nu au fost niciodata in menu… acum e doar sport… la fel cum sport se cheama si vinatoarea organizata de la Balc, aia cu 400 de mistreti omoriti asa…. ca sa fie omoriti..
Atunci cind „noua elita” a decis sa omoare orice fel de vinat din padure… a inceput la canal… a continuat in 90… continua si acum… paznicul de vinatoare a fost de mult crucificat…
Citeam un articolas despre pastravi si despre un paznic de pescuit dur, care facea legea – prindea orice braconier! Amenda, rupea uneltele de pescuit… Cine era insa in regula, cu permis, nu depasea norma, era condus unde trebuie. Dupa ce a trecut lovilutia, primul lucru pe care l-a incasat paznicul a fost o bataie sora cu moartea. De la braconieri. E drept, azi nu mai sint pastravi. Deci nici nevoie de paznic….