Noi studenţi, tu îmi ceruseşi

la Rotisor târtiţa puiului rumen

te-am lăsat baltă printre copane

aproape trei ani, ca să caut în DEX

„târtiţa”, se făcuse târziu – plecaseşi

într-un oraş muncitoresc cu inginera

aceea care n-a aflat niciodată

despre Rotisor. N-au aflat apoi

nici copiii noştri că au fost

născuţi de noi împreună,

chiar fără să ne dăm seama cum.

 

Da, în noaptea aceea la

Oradea, când m-ai sunat

sugrumat, eram cu Marius. Aşa-i.

 

Totuşi azi îţi mângâi obrazul

proaspăt ras şi sărbătorim

mărirea pensiei tale nesimţite

nu târtiţa şi nici gemetele

mele orgasmice din albumul

de familie cu poze alb-negru.

 

Noi toţi suntem nuanţe…

iar tu, ştiind tăcut nuanţe,

rămâi singurul meu prieten!