Vodafone şi Otilia, de Ziua României. Telenovela continuă

Și din nou despre comunicare…

Ajung eu după gardă, la Vodafone Arad. Iarăşi. Alt sediu decât cel al precedentelor năstruşnicii (vezi poveştile mele din subsol cu Vodafone! Merită, sunt simpatice.)

Dăci. Ce se întâmplă. Am un aparat de fiţă, care-mi face fiţe. Adică periodic, prinde aleatoriu câte-o victimă şi o sună din oră-n oră, fără ca eu să ştiu. Tatăăă! Nu te joci, e cu “rendămaiz”!

Că o sună pe victimă… mnoa, n-ar fi bai. Numa` o deranjează. Dar mai nasol e că apelatul, când deschide, aude tot. De exemplu cum îl fac eu cu Jenucu troacă de porci în privat. Fiindcă, să nu uităm, eu NU ȘTIU că aparatul sună! Nici că apelatul a răspuns şi poate asculta tot ce vorbesc. Noroc că nu prea facem noi oamenii troacă de porci în contumacie… Mi-a zi şi pretenă-mea Gabi, zice:

• Otica. După ce aţi plecat de la mine, iară a sunat telefonul. Credeam că ai uitat ceva. Am răspuns, tu nu ştiai, iar eu auzeam tot ce vorbeşti cu Jenucu: că să mute sacoşa în spate, că tre` să băgaţi benzină… Zău.

Bon. Situaţia chiar e nasoală.

Eu totuşi râd, îi zic lui Gabi:

•  Fain era să mă auzi zicându-i lu` Jenucu „Na bine că am scăpat de cretina aia!” Haha, râdem amândouă, dar trebe luate măsuri.  Nimic din setările de ecran, n-a oprit aberaţia.

Ajung deci la firmă, să-mi zic păsul.

Tipul, tânăr, e FOARTE amabil, încearcă să descurce treaba, se mai adună câţiva să  achite facturi, eu – la fel de amabil – îi zic să încaseze ca să nu ţină oamenii, fiindcă nu mă grăbesc. Fiincă chiar nu mă grăbeam, atunci de ce să nu fiu înţelegătoare cu altul care-i la secundă.

Tipul propune să-mi reseteze aparatul „ca nou din fabrică”, pentru diagnosticare, eu zic că bine, tipul nu reuşeşte să seteze ceva şi îi cere ajutor colegei de lângă. Colegă care nu lucra cu oamenii, ci moşmondea hârtii. Colega se scoală iritat de pe scaun, vine şi începe să butonze, apoi brusc îşi ridică spre mine ochii. Sec şi acuzator:

• ALTĂDATĂ să nu mai veniţi cu bateria descărcată!

Îmi sună ca şi cum aş fi cretină. Poate şi sunt, dar nu-mi place să mi se spună la Vodafone în birou. O fi ceva mai descărcată bateria, gândesc, dar nu de aia dă scula mea rateuri, apelând victime.

Mă adun rapid:

• Ce vă face să credeţi că va exista o “altădată”? Vi se pare că vin în fiecare dimineaţă, sistematic, cu mobilul descărcat ca să vă stric ziua?

Răspunde ceva la fel de arogant…

Îmi setez rapid propria minte pe ideea: “Otilico, scopul e s-o scoţi tu pe ea din pepeni până plânge, nu să te enervezi tu!” Aşa că-mi continui tirada, calm şi amabil. Zâmbesc acid:

• Nu-mi place tonul dumneavoastră. Deloc. E antipatic. Nu-mi place.
• Nu cred că v-am vorbit urât, aşa vorbesc eu!
• Greşit. Gresh. Wrong. Nu-i bine. Că vorbiţi aşa. Nu-i bine, fiindcă pe banii mei de abonat staţi aici! Iar eu am ieşit din gardă, am fost amabilă, răbdătoare, cuminte, dorind doar să-mi rezolv problema.
• Gardă? Să ştiţi că mama mea a stat 12 ore la urgenţă şi n-a băgat-o nimeni în seamă!

Papaaaaaaaaaaaaaaamm. Aha. Sunt lapte şi miere.

• Înţeleg. Vodafone, prin dumneavoastră, s-a decis să facă ordine-n sistem. Păi, ziceţi aşa! Că îmi vorbiţi urât, ca s-o răzbunaţi pe mama!

Interlocutoarea deja fierbea, eu la fel de calm, ton chiar părintesc. Duşmanca joacă la cacealma:

• Nu ştiu ce medic puteţi fi, cu aşa caracter!
• Alt papaaaaaaaaaaaaaaaaam

Între timp, ceialţi clienţi urmăresc meciul. Tânărul simpatic nu intervine, dar simt că-i de partea mea. O fi ştiind el de ce. Mie mi-e clar că tipa nu mai are mult şi explodează. Deci continui, empatic, zâmbind cald:

• Vreau să ştiţi că în maximum cinci minute am să încep să zbier, să înjur, să sparg scule… şi veţi regreta… am să fac un circ cum nici în coşmar… va fi ştire naţională la PROTV. În concluzie. Suneţi nasoală. Și SIGUR nu doar cu mine. Vodafone-ul de aici are un angajat simpatic – pe dânsul – şi unul antipatic – pe dvs. Raport păgubos. 1 la 1. Printre clienţi, iată, zece simpatici şi eu recalcitantă. Stăm bine.

Iar urmarea nu v-o mai zic. Savuraţi doar povestea.

Șoul a durat cam juma` de oră.

De ce?? Pentru formularea “ALTĂDATĂ să…”. Pentru comunicarea proastă, fix ca mama acestor vorbe.

Acealaşi mesaj rostit “E aproape descărcată bateria, de aceea nu putem opera încă nimic!” ar fi fost perfectă. Iar astea, probabil se învaţă. Nu poţi miza că toţi au vorbele la ei, sau că pot inventa singuri formulări care să mulţumească clienţii. Îi înveţi, zic eu…

http://www.otiliatiganas.ro/tipul-de-la-vodafone/

http://www.otiliatiganas.ro/eu-taranca-si-smartfonu-vaca-si-bikineii/