– Hai că te servesc eu cumva!
Drăgălăşenii subtile. Tipic româneşti.
La noi, mai nimeni nu prestează servicii ca sursă de venit, nu dezvoltă un “business”, nu percepe onorarii, nu are taxe clar expuse pentru clienţi (ci doar pentru controlul fiscal!), nu face facultate/alte studii ca sursă de venit – ci doar ca să „răcorească Planeta încălzită global”.
În frunte cu medicii.
Păi, ar fi culmea ruşinii să declari, medic, că lucrezi ca să câştigi bine. Nu. Trebuie, (exact ca şi candidaţii atei cu mătănii în campanie!) să spui întruna că eşti medic ca să-ți ajuţi semenii. Dacă zici că tinzi să-ţi faci treaba profi, astfel încât pacientul să fie mulţumit iar tu bine plătit, brusc devii bestie rapace.
Tot ce prinde-n teren, chiar submediocru fiind tu, este- „în slujba a”, „dedicare pentru”, „la dispoziţia a”,”24 de ore din 24” etc.
Ador replicile prestatorilor de servicii, oricare ar fi ei:
-Hai să vă servesc, atunci.
-Bine, vă ajut!
-Vă rezolv, dar asta numai pentru dumneavoastră. Pentru altul, nu făceam nici mort!
-Las` că ne înţelegem noi la urmă. (şi la urmă… vine ornamentul baroc: pentru dumneavoastră, numai… atâţia lei…)
Mai nimic nu are preţ/valoare.
Mai totul e ambalat în ajutor/dedicare/determinare (vorba fotbaliştilor)… că nici măcar ei, fotbaliştii, nu dau cu vârfu-n balon ca să facă bani, ci doar ca să bucure suporterii de pe stadion.
