AM PLÂNS…ȘI RUSOAICA NU VA ȘTI NICIODATĂ!

Urmăream ieri, cu sufletul la gură, finala pe echipe la gimnastică, la olimpiadă.

Țineam cu ale noastre, fierbinte, aşa cum ţin cu toţi românii performeri. Pumnii strânşi, mă implic, pun suflet, sufăr dacă clachează, comentez singură cu voce tare. Urma ultimul exerciţiu al zilei-exerciţiul la sol al rusoaicei. Eu nu ţinusem exact socoteala punctelor şi nu ştiam dacă o ratare poate urca fetele noastre la argint dar, teoretic, trebuia să sper la o greşeală a adversarei.

Evoluţia rusoaicei a fost excepţională. M-a impresionat, ajunsesem să trăiesc exerciţiul odată cu ea când… TOTAL neaşteptat, la final, a ratat. A căzut urât de tot! Fără să vreau, mi s-a strâns inima şi mi-au dat lacrimile-mie, care plâng foarte rar. Am rostit cu voce tare Vaaai!  Mi-am imaginat ce trebuie să simtă un performer de talia ei, exact  în timp ce cade. Îmi părea dureroasă postura de căzută la podea a sportivei care până acolo fusese divină. Era ca o regină picată pe treptele palatului! O fracţiune înainte să plâng, mi-am imaginat că ar fi copilul meu, sau ce trăiesc părinţii ei.  Îmi venea s-o cuprind în braţe şi s-o liniştesc. O omenire întreagă era cu ochii pe ea!

Efectiv am uitat că ratarea aceasta ne-ar putea avantaja echipa, n-am avut pic de bucurie gen “yess, yess a căzut bestia competitoare!”.

Am simţit doar admiraţia universală pentru performanţă, frumuseţea sportivităţii şi am scăpat lacrima regretului în rând cu, probabil, palpitaţiile fetei prăvălite.

Gândul meu la ea a fost curat şi sportiv, aşa cum multe gânduri ale noastre ar trebui să fie, zilnic!

Am uitat că este adversara româncelor, am uitat ce au făcut ruşii în război, am uitat de circul politic românesc.

A rămas doar iubirea între semeni, udată cu lacrima mea de român aflat la o atât de mare distanţă şi… despre care rusoaica gimnastă nu va şti niciodată.

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.