Și din nou despre rostul discuției răbdătoare – lungi cu pacientul. O numim anamneză. Uneori, ea poate face cât zece tomografe. Fiindcă anamneza+ logica medicului este ca o nuvelă polițistă cu identificarea criminalului, unde cel ce identifică nu-i un aparat, ci un om= medicul= „detectivul de boli”.

Iată povestea mea.

Pacient hășmășean de 65 de ani, aflat în tratament cardiologic, îl cunosc bine, vine lunar, e cuminte, respectă indicațiile și tratamentul. Tocmai ce fusese și la cardiolog. Aflu la telefon că ar fi căzut la farmacie, chiar când își scotea medicamentele compensate. Din farmacie se solicită 112, el leșinat, cu tensiune mică. Este dus la Arad la spital. După primele analize în urgență, se găsește o anemie-surpiză. Nu-i o anemie uriașă ca să fie îndrumat spre hematologie, nu-i internat nici la cardiologie (probele cardiologice erau bune), ci intră la gastroenterologie, pentru că prima căutare a sursei unei anemii la adult, este tubul digestiv. Aici, internat, va trece prin analize multe, complexe, spre a căuta sursa sângerării. Nu se găsește o cauză clară. Se presupune că ar fi hemoroizi care au sângerat, în plus se scoate aspirina din schema de medicamente. (Aspirina ar fi putut determina o hemoragie digestivă.)

Omul meu vine acasă. Vine la mine la cabinet. Abia așteptam să văd ce s-a întâmplat.

Citesc atent documentele, deduc că nu s-a găsit sursa acestei anemii, mă bucur că “leșinul” din farmacie n-a fost infarct de miocard sau accident vascular cerebral, insist și eu pe hemoroizi, el insistă că nu mai are probleme acolo de doi ani, eu îl contrazic că nu-i musai „să-i simți pe hemoroizi”, nici să vezi sânge în scaun, uneori pierzi câte puțin sânge fără să știi, fără să-l vezi… zic eu. El e mirat. Eu tot învârt Biletul de ieșire de la Arad și mi-e clar că nu avem diagnostic. O cauză. Mă gândesc (fără să-i spun) la un eventual cancer ascuns care va răbufni după o vreme, dar între timp îl aud pe pacient, comentând ca pentru sine:

-Da. Mă și mir cât sunt de slab. Mi-s rău… deși eu nu mai mănânc carne deloc. Numa` verdețuri!

Ciulesc urechile.

-Cum?? De cât timp nu mai mânci DELOC carne?

-Ooo, de peste un an! Spune el mândru. Un an jumate! Am zis să mânc sănătos, numai legume, funze…

Bingo!

Astfel avem diagnosticul pe care nici un aparat nu-l putea pune, după cum nici nu l-a pus. Carența de fier (mare!) a apărut ca urmare a unui regim exclusiv vegetarian la o persoană dinainte bolnavă și care nu a analizat împreună cu un profesionist, (altul decât vecina fană a vieții sănătoase) avantaje/dezavantaje/limite/riscuri. Știut fiind că de sus, de la Doamne Doamne, suntem programați ființe omnivore, deci organisme care mănâncă ȘI carne. Așa am fost noi creați, spre deosebire de Euglenă.

Iar scoaterea totală a cărnii din peisaj, bruscă, îndelungată, la un om tarat de alte boli, trebuie MUSAI contracarată cu ceva. Imaginați-vă, vă rog, cât de sănătos și „virgonț” ar fi un tigru în captivitate, să-i dai numai rucola, brocoli, salată verde, soia și fibre, 2-3 luni. Că doară-i „hrană vie”, sănătoasă! În schimb vaca+capra, ar frisona de plăcere la un așa regim.

Concluzii:

-Nici un aparat nu poate devansa creierul medicului. Absolut niciunul, oricât de performant ar fi. Pentru diagnostic e nevoie de “creier medic”.

-Trecerea cu de la sine putere, neindicată de profesioniști, la ORICE regim alimentar exclusivist, prelungit, poate deveni o capcană. Deci sfătuiți-vă, înainte de a începe un regim sever, cu medicul sau nutriționistul în care aveți încredere. Asta una. Iar a doua, dacă-i caz de boală acută, SPUNEȚI-I medicului care vă examinază la spital sau în salvare că urmați un regim mai special. Această informație îl poate ajuta enorm! Ar fi fost aur curat pentru medicul secției de gastroenterologie. Și categoric, MUSAI, medicul de familie trebuie să știe despre asta.

-În viață, după mine, niciun  exces nu-i bun. Niciunul. Nici măcar acela care (aparent) ar trebui să determine sănătate, nici măcar preocuparea excesivă pentru sănătate, în detrimentul vieții însăși.