Bătălii fără miză și războaie fără învingători
Am vorbit despre homosexuali, aveţi mai jos linkul textului meu publicat în CATCHY, cel la care mă refer.
Am spus LIMPEDE, acolo, că exprim părerea mea de nezdruncinat, rezultată în urma unei atente analize şi a unei lungi experienţe cu oamenii. Sunt medic de familie vechi, aflu MULTE.
Că textul va isca polemici? DA, ştiam. Că unii vor încerca să polemizeze, dar eu nu muşc la polemică nici moartă? Da, ştiam.
Și mai ştiam ceva, care iese din temă, şi s-a dovedit. Anume: despre seninătatea, uşurinţa care bagă oamenii în războaie ce nu le aparţin. Lupte fără miză, ei se izbesc reciproc în cap cu sticle goale de bere, doar fiindcă sunt fanii unor echipe adverse de fotbal. Se înjură birjăreşte la alegeri, doar fiindcă preferă partide diferite. Ei fără să fie membri de partid, sau cu şanse în funcţii!!! Numa aşa, ca să se bată… Oameni care s-ar ucide virtual muşcând jugulare, fiindcă unii sunt homofobi, alţii de partea postării mele.
Viaţa-i scurtă şi teoretic irepetabilă, dar scurtele noastre vieţi însumate, alcătuiesc istoria omenirii.
Băgatul în războaie fără miză sau învingător (în şah se cheamă PAT), devine o catastrofă personală.
Iar eu, ca dovadă că aplic regulile pe care le clamez, nu am deschis război, nu-l întreţin, doar îmi postez public părerea despre hăituiala stupidă a homosexualilor, aceeaşi stupizenie ca cea din epoca în care societatea considera primele femei cu pantaloni, vrăjitoare sau curve.
Ceea ce fac, este nu război fără miză, ci o DATORIE de a mă situa explicit într-o anume poziţie, atunci când doar o postare a mea pe FB despre “ciorbiţa cu borş” adună un duium de accesări şi atrage morman de comentarii.
Dacă eu aş tăcea ca struţul şi aş merge numai pe ciorbiţe, atunci şi munca mea susţinută pe FB, pe blog, în presă, chiar la cabinet, ar deveni… nu musai un război fără miză, ci o preocupare TOTAL fără rost. Și ar fi păcat de mine, zău!
Citiţi PRIETENII MEI HOMOSEXUALII:
