Cum e să te muţi definitiv la ţară, tu orăşean?
Mi s-a luat azi, la cabinet, un interviu TV. InfoTV Arad.
Nu mă pregătisem, era după ora de închidere a cabinetului, mai lucram cu asistenta la acte, când m-au sunat de la Primărie că unui musafir i-e rău şi dacă mai sunt la cabinet.
- Mai. Mai sunt. Haideţi! Deschid în faţă. Chit că-s RUPTĂĂĂ! am răspuns.
După zece minute vine televiziunea, făceau un reportaj în sat, aflu că faza cu urgenţa a fost banc, mai aflu cu bucurie că musafirii îmi citesc constant blogul, povestim, râdem…
Hai să filmăm un mic interviu, îmi spun ei. Hai! răspund.
Mă tem că am bălmăjit răspunsurile, aveam atâtea de zis, încât…
Astfel că, amu la rece, după ce au plecat (interviul o să-l vedem ulterior) reformulez mai ordonat elementele care pot concura/conta pentru o viaţă reuşită la ţară, (pe veci, nu episodic pe-acolo), deci aşa ca mine! Tu orăşean, iniţial. Pentru tinerii doritori.
- Să decizi mutarea la vârsta potrivită. În cazul meu, cam 35 de ani. Nici 25, nici 85.
- Să nu intri-n sat ca buricul pământului. Eşti important, da, sigur că da! Dar nu eşti buricul pământului. Iar de acest punct 1) se va lega întreaga ta integrare ulterioară.
- Să intri cam formatat familial, în cuplu solid şi să fii susţinut de familie pentru instruirea copilului/copiilor.
- Raport foarte bun, spre optim cu autorităţile locale, indiferent de politic.
- Să meargă bine netul în sat.
Poza la cabinet cu Lazăr Faur şi Kristian-Ivan Varjasi, INFOTV Arad, eu „civil”.
