Pacienta X se aşază pe canapea. Doreşte reţeta lunară pentru bolile-i cronice. Nimic nu prevedea furtuna. Ea oftează adânc, viaţa-i grea, categoric e grea, eu îmi văd de reţetă.

-Nu ştiu… mie de ce nu mi se dau medicamente gratuite? Că alţi doctori dau!

Belesc ochii la auzul frazei. Nici n-ai de unde să apuci ghemul celor 3-4 inexactităţi logice, legislative şi ale “realităţii concrete din teren” expuse într-o singură întrebare. De aceea o iau de la primul fir liber ce-mi iese-n  cale.

-Nu-s gratuite, sunt compensate… îmi mormăi informarea.

-Da nici din alea nu-mi daţi!

POC. Ciocan în cap.

-Dar ce fac eu acuma, nu-s fix compensatele? Nu veniţi lunar după ele?… forţez evidenţa, mimând (încă) amabilitatea.

-O ba daaa, dar când răceşti, nici măcar un paratacimol sau o aspirină gratis nu-mi daţi! Zice vecina Y că doctorul ei îi dă din dulap cremă pentru reumă, sau cremă dacă se arde pe piele, totul gratis.

-Noa ştiţi ceva? Mutaţi-vă la ăla!

Am renunţat la argumente, deja-s iritată… şi nu-i bine. „Duşmanul” simte imediat vulnerabilitatea. În ring n-ai voie să fii iritat.

-Nuuu, de mutat nu mă mut, că mie îmi place aici, chiar le-am zis la toţi ce doctoră bună avem… încearcă ea să-mi atenueze evidenta nervozitate. Dar aţi putea să ne mai daţi şi nouă medicamente gratuite de la dumneavoastră!

Eu tac câteva clipe, îs în corzi, totu-i atâta de aberant încât nu găsesc soluţii. Nu încă. Deci tac, ca să mă adun niţel.

-Și… cam cum dau alţi doctori medicamente gratis la cabinet? Explicați-mi.

-Exact aşa. Mi-a zis mie vecina Y că doctorul ei aşa face. Da` ştiu şi eu?… ? poate le primeşte din ajutoare, de aia!

-Aha. Noa eu NU primesc din ajutoare medicamente, în schimb pot organiza altceva şi zău o fac!

M-am mobilizat spontan. Îmi venise brusc ideea salvatoare.

Ies pe sală şi invit în cabinet toate persoanele în aşteptare. Cabinetul meu se umple, le ofer câte-un scaun. Ședinţă. Nimeni nu știa care-mi sunt intențiile. Îi introduc scurt în subiect:

-Nană D, aici de faţă, e nemulţumită că nu vă dau medicamente gratis la cabinet. Dar eu NU capăt medicamente gratis, deci nu vă pot da. Că nu le am! În schimb, capăt – gratis desigur – ciubucuri, altele decât medicamentele.

Oamenii, cu gura căscată. Eu dezvolt ideea:

-Ciubucuri, adică astea!… scot din sertar un pachet de cafea Amaroy, o tablă de ciocolată Milka, în dreptul etajerei am o pungă cu roşii, un cornet din ziar plin cu usturoi adevărat şi ca lumea şi un PET de 2 litri cu pălincă de prună cu mărgele.

-Cu tot dragul, vi le ofer gratis. Gratis le-am primit.

Mă adresez unuia dintre privitorii consternaţi:

-Aveţi cafea? Doriţi? Vă rog, am primit-o gratis, v-o dau… şi-i întind Amaroy-ul.

-Nu… nu… mulţumesc, nu vreau.

-Nu-i bai. Poate ciocolata? V-o ofer din inimă. Gratis am primit-o, gratis v-o dau.

Brusc, mă simt iluminată de o revelaţie:

-Staţi aşa. Fac altfel: săptămânal adun într-un coş mare toate ciubucurile şi las coşul pe hol. La plecare, fiecare îşi poate lua de acolo ce i-ar fi „de trebuinţă”. Poate n-ai păsulă uscată şi o vezi în coş şi o vrei. A ta-i! Poate vrei părădicile. Le iei. Duminică seara duc la mine-n cămară numa ce-o rămas în coş şi n-o mai vrut nimeni.

Mnoa… spectatorii n-au vrut niciun ciubuc, iar „detonatoarea” a început să plângă şi a zis că nu-i bai, o să povestească ea în tot satul cum îmi bat eu joc de ea, când mă întreabă omu, frumos, ceva. Că cu mine nu se poate vorbi normal, să-ntrebi frumos neşte lucruri, că io imediat fac scandal.

O fi.

Se ridică şi pleacă furtunos cu reţeta-n mână şi fără cornetul cu usturoi. Chit că-l oferisem!

Un spectator hipertensiv, remarcă admirativ:

-Vai da ce distractivă aţi putut fi!

Alt spectator o acuză în contumacie pe „detonatoare”… că aşa face peste tot, numa tâmpenii. Pe toţi îi enervează!

Eu îmi reintru-n atmosferă dar greu şi împiedicat fiindcă, împotriva logicii evidente şi a tuşei de umor, chiar mă inflamasem tare. Vă dau cuvântul meu că m-am enervat cumplit.

Amintindu-mi, mai ales, cum unui astfel de om ar trebui să-i explic educativ despre “pachetul minimal”, “pachetul de bază”, “plata percapita” şi “serviciile decontate CAS” şi “sublistele” lu frasu` mă-sii şi cine le-o inventat.

Este ca şi cum aş preda japoneză scris/citit avansat, copiilor din grupa mijlocie care nu rostesc corect “mama” şi nu se cer la budă la pişu când îi trece.

PS. Nu-i proză scurtă. FIX aşa a fost!

Din gama „Țaţo, mor!” citeşte şi:

 

Mere sistemu- maichii? Doamne ajută!

Dă-mi o offline rogu-te cu Ketonal! Mâine tăt o bagi cumva.

Trăzni-ţ-ar Certificatul Constatator dă Deces să-ţ trăzne!

Țaţooo! I se sui Săftichii reţeta în PIAS, încă la ziuă!