Mai ştii cum se numea halta

în care trenurile noastre

s-au încrucişat  prima oară

în mers?

Trenul tău brut, abia grunduit,

de fapt nefinisat.

Al meu roz,  cu cerculeţe

portocalii şi steluţe ridicole.

Mai ţii minte cum îţi ofensa

trenul meu simţul cromatic?

Îţi propteai barba în pumni,

indulgent,

şi mă priveai  la  geam

cum trec pe lângă tine,

în nemulţumitor destin,

mereu paralel şi mereu în

sensul opus.

Mai ştii să-mi spui de ce

te-ai agăţat îndârjit,

în ultimul moment,

de ultimul vagon,

înfruntând ofensa

de parcă ţi-ai fi fost

propriul duşman­?