Lider te naști! Nu devii lider, absolvind „Facultatea de lideri”.

O poveste de la ștrand: despre „fetița lider”. Am studiat-o atent. Pe la unsprezece ani, vocișoară sonoră, cuvinte ferme și bine rostite, hotărâre în gesturi. Lângă ea, alte 4-5 fetițe de aceeași vârstă, două cu colac la brâu, vreo trei fără. S-au cunoscut acolo pe loc, nu se știau dinainte. Fetița lider, după câteva minute de acomodare și studiu pe teren, face împărțeala:
-Voi trei, stați aici și înotați până acolo. Vă zic eu când!
Liniște, pauză… fetițele cu gura căscată… mucles.
– Buun, acuma voi, (că voi nu înotați!), stați cu colacul aici pe trepte, că acolo nu-i voie!
Liniște… execută fără să crâcnească.
Fetița lider împarte funcții și sarcini și atribuții, respectând intuitiv normele de protecția muncii, normele de securitate, încercând să fie corectă și nepărtinitoare.

Organizarea jocului va conduce spre o distracție pe cinste (am și urmărit-o ulterior). Distracție de mii de ori mai valoroasă decât dacă protagoniștii ar fi stat izolați, fără să socializeze. Dar, pentru asta, era nevoie de organizare, delegare de sarcini, deci era nevoie de un lider. Nu întâmplător, din cinci fetițe de aceeași vârstă, toate frumoase, toate istețe, una singură a preluat prerogativele conducerii! Era născută să conducă! Preț de câteva ore, nicio fetiță subalternă nu a ripostat, nu a adus modificări planului șefei, nu a adus îmbunătățiri proiectului. Au beneficiat toate, prin disciplina individuală, de imaginația și puterea de sinteză a celei autoproclamate șef.
Începutul a fost curat și multilateral avantajos, ca orice început.

Dacă, însă, soarta ar fi făcut ca povestea să se prelungească aidoma 3-4 zile, categoric ar fi apărut incidentele, conflictele și sincopele. Fetițele oboseau, apărea risc de înec, se ițeau mame care s-ar fi băgat în schemă crezând că fac bine, Dumnezeu mai știe ce. Raiul s-ar fi pervertit prin intervenția umană!
Porcăriei, ca să înceapă, (adică plânsete, julituri, pedepse, bătăi materne), îi trebuie timp!

Șefa, probabil, după trei zile de ascultare a supuselor și-ar fi depășit atribuțiunile inițiale. Chibiții- (mame, bunici, tați) ar fi intervenit nedocumentați, făcând mai mult rău decât bine. Presa (vecinii de pătură) ar fi făcut ravagii, reclamații. Cu alte cuvinte, se întâmpla tot ceea ce aduce cu sine excesul de zel, obișnuința, lipsa respectului, sau erodarea.
Pentru că destule aberații și drame ale istoriei au început, de fapt, frumos și curat și pur, ca grupul fetițelor jucăușe la ștrand!