Nu te grăbi să schimbi medicul!

Foarte scurt azi. Și total fără glume, umor, poante, piţipoance. Doar un sfat – rugăminte, care se trage de la câteva dialoguri private recente.

Dragi bolnavi!

Evitaţi mutarea de la un medic la altul, adică principiul „copilului cu mai multe moaşe”! Două – trei – patru moaşe. Mă refer acum la medicii de altă specialitate decât medicina de familie: internişti, dermatologi, psihiatri, neurologi etc.

Dacă după prima examinare tratamentul nu a dat rezultat, dacă apar efecte nedorite, dacă diagnosticul vă nemulţumeşte, REVENIȚI la acelaşi medic şi daţi-i (daţi-vă) şansa să continue ceea ce a început. Mutatul (foarte rapid) la altul, este în dezavantajul vostru sigur, chiar dacă prima tentaţie e să afli a doua opinie.

Dacă istorioara cu bebeluşul netăiat la buric din cauză că s-au suprapus moaşele nu vă e suficentă, vă mai descriu o imagine.

Medicul e ca o „gospodină” care-şi fierbe bine „ciorba” numai dacă o laşi să meargă până la capăt. Fiecare gospodină îşi are reţeta ei de ciorbă de burtă! Chiar dacă porneşte de la acelaşi principiu, ea adaugă musai ceva din propriile-i invenţii. Propria-i experienţă. Numai s-o laşi să termine. Să nu guşti înainte de a fi dreasă.

Dacă însă, visând să savurezi ciorba aromată, te muţi din gospodină în gospodină – mereu la momentul când ea pune burta la fiert, nu vei ajunge niciodată la capăt. Vei nimeri în altă bucătărie, peste o altă oală cu apă chioară + sare + burtă. Niciodată ciorba mult visată!

Și va trece timp fără rost, vei fi frustrat, flămând, vei înjura gospodinele în gând sau în presă, în loc să pricepi că vinovatul eşti tu, fiindcă te muţi din oală-n oală ÎNAINTE ca mâncarea să fie preparată.

Repet mesajul: reveniţi la acel medic care a început să vă trateze! Măcar două-trei vizite. Este în avantajul vostru!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.