O doctoriță de familie fuge disperată dintr-un sat cu rromi

Ai deschis linkul? Credeai că eu nu pot pune titluri care vând? Haha. Pot. Deci țapă. Am rupt titlul din context. Citește răbdător tot, fiindcă ideea-i alta, iar subiectul merită citit!

Pentru acuratețea jurnalistică a știrii, aveți în josul postării mele, următoarele:

articolul din ziar care redă interviul luat unei doctorițe – medic de familie (MF) – care și-a iritat cumplit colegii, plus
răspunsul elaborat, țintit pe legi, al organizațiilor medicilor de familie români, redactat sub forma unui drept la replică, remis ziarului

Dar fiindcă eu sunt (și) jurnalist și medic de familie român și, mai ales, nu reprezint pe nimeni, nu-s decident, nici preot, deci n-am nicio obligație să-mi pieptăn limba și să fiu hiperdiplomată, vă explic sintetic cum stă treaba. Ce conține interviul.

Doamna doctor din interviu, medic de familie, neadaptată la noi, pleacă în Irlanda. Acolo acumulează o experiență zdrobitoare de trei ani în sistem irlandez, și pe tărâm irlandez. Va câștiga excelent, va face performanță profesională dar, „din pricina părinților”, zice, revine în țară.

Comentariu intermediar

–doamna pleca „fiindcă nu se adapta”, când eu+încă unșpe mii de MF români tocmai ne adaptam. Pe-aici. Iar puterea de adaptare ESTE una dintre calitățile necesare unui medic de familie. Este și un apanaj al inteligenței, după cum spune definiția.

-argumentul revenirii în țară, „pentru părinți”, în ciuda celor trei ani înfloritori de Irlanda, demontează titlul interviului care, induce fin, că ar fi revenit din patriotism. „Lasă Irlanda pentru…” Și mă face să cred că, mai degrabă, nu s-a adaptat ca lumea nici pe-acolo. Nici nu mi-e clar cine pe cine lasă.

Revin la interviu.

Așadar doamna doctor se întoarce în țară după trei ani irlandezi și preia una dintre cele 450 de localități fără medic, din România. O primă comună. Stă acolo un an. Totuși, guess what! Iar nu se adaptează. E o comună nașpa, nonirlandeză, cu rromi care mint și fraudează. O vreme fraudează și dânsa-n rând cu ei, dându-le la presiune rețete compensate la cerere, dar află că rromii, mama lor de rromi, vând apoi medicamentele pe sub mână. Doamna doctor se întristează și decide să se mute again, după numai un an.

În căutarea cabinetului rural impecabil, se va duce într-o altă comună, unde n-am înțeles prea bine care a fost baiul, din nou.

Comentariu intermediar

Presărate pe “traseul unui medic neadaptat”, doamna doctor face gafă după gafă. Le trage pălmi peste ceafă colegilor români. Băăă nimuricilor! Hai că vă-nvață mama cum să faci medicină de familie ca lumea! Porcăie rromii și ne explică că nu-i cool să păstorești un sat cu rromi.

Desființează asistentele medicale. Aflăm că-n Irlanda nu se lucrează cu asistente. La ce ne trebuie așa ceva, când putem face totul singuri?

Iar pe toate astea ni le scuipă nouă, celor adaptați acasă, nouă care știm perfect că un cabinet rural ÎNSEAMNĂ exact ăi de care fuge dânsa: rromi, asistați social, pensionari de CAP cu pensii “speciale prin micimea lor”, muncași băuți care bat neveste gureșe, jucători de păcănele-n birtul local care „se tauă cu ciobul la venă” când pierd, tineri neasigurați care freacă menta-n centru, și când se îmbolnăvesc pe bune sunt în aer, primari ostili sau consilieri loviți în freză, vecina bârfitoare după ce ai cocoloșit-o un an zi și noapte și o dată nu i-ai dat “trimeterea” la băi când o voia sâmbătă etc etc.

Ne spune ceva ce noi, medicii români, vindem, nu cumpărăm! Fiindcă noi suntem „adaptații”.

Revin

Parcursul doamnei doctor ajunge, după doar câteva luni, la încă un cabinet rural abandonat de predecesori. (Al câtelea cabinet în ultimii 4-5 ani?). Ultimul loc e beton, zice! E acolo de doar câteva zile, nu are încă nimic, dar va avea.

Prin urmare, în euforia noii șanse, doamna doctor decide să iasă în presă. Cu ce? Cu pagină după pagină despre CE VA FACE DOMNIA SA, CÂNDVA!! Vorbește despre viitor! Și nu-i rău. Ador să ascult colegi cu experiență afară, care ne dau idei. Rău e că vorbește despre viitor unul care încă nu a dovedit nimic, și o face poziționând-se ca model pentru colegii români mai retardați, care n-au apucat irlănzi. („Irlănzi” este pluralul meu pentru Irlanda, după pattern-ul ardelenesc ghirlănzi, brezi, unzi, ciocolăzi. Sinonim posibil=airișisme)

Revin „iar și iar”, ca un Spiderman revine 2

Doctorița este de-a dreptul șocată de cum lucrăm noi, medicii români. Șocată de sistem. Șocată de rromi. Într-un cuvânt, este șocată.

Pozată lângă pereții goi ai unui cabinet pe care zice că l-ar fi deschis totuși, chit că-i gol și nedotat, doamna doctor ne dă clasă. Lecții subintrante despre cum ar trebui noi să facem și VA FACE, cândva, dânsa.

De fapt, interviul se referă strict la parcursul istoric al unui neadaptat și la ce visuri are azi, neadaptatul. PUNCT. Restul e just zoaie în capul confraților care, culmea!, au făcut de mult ceea ce dânsa, deocamdată, DOAR INTENȚIONEAZĂ să facă.

Comentarii personale, de final. Concluzii

Celebrul -„Gura bate curu`”. Drac` te-o pus, colega, să ieși în presă și să porcăi public breasla medicilor de familie români la care, de fapt, vii ca-n filmul “În genunchi mă-ntorc la tine”. Adică, departe de a fi făcut (încă) ceva părăluțe-n medicină și, mai ales, departe de a fi ușă de biserică.

Să știi că atât rromii cât și nerromii te privesc altfel, după ce RĂMÂI. După ce CHIAR RĂMÂI, ani buni, într-un loc. Normal că ăia te țăpuie, când miros că sunteți plămădiți din cam aceeași halva nomadă! Crezi că noi nu pățim din astea? Ooo, ba da! Dar nu ne mutăm din an în an în satul vecin.

Bașca, rezistatul cu deceniile, în același loc, la țară, unde să și faci performanță, fără asistente localnice, este cu șanse NULE. ȘANSĂ ZERO. Nu te dezice de ele! Ascultă sfatul unei veterane. Mori încet, fără o asistentă de-a locului. Te gonesc rromii& localnicii, cum s-a și întâmplat. Fiindcă nu-i cunoști. Nu știi nimic despre ei. Iar asistenții, oameni de-ai lor, știu multe.

Dacă ai revenit acasă, te faci tu româncă `napoi, măcar pân` te dezmeticești și te adaptezi, adică primii 6-7 ani de continuitate. Nu-i faci pe săteni – din români, irlandezi. Veci. Dar nu-i faci nici pe vechii tăi colegi regăsiți pe poziții, cam cretinei. Explicându-le cum stă treaba cu dulăpiorul de urgențe. Că ni-l impune DSP-ul ca să ne avizeze sanitar. Dar ai să afli asta când intri în legalitate!

Aroganța-i EXTREM de păguboasă. Mă mir că n-ai prins încă acest adevăr general uman. Aroganța nu-i bună nici în junglă la triburi, nici în Irlanda, nici acas`.

Mai arunci o fumigenă-n text, din care redactorul face titlu mare:

„În România câștigul lunar al unui medic de familie este și de 10 000 de euro!”

Beeey, până și eu am deschis linkul ca să caut cine scoate enormitatea.

De ce-l pune, redactorul, acest titlu? Fiindcă-i PROFI. E bun. Redactorul. El chiar își face bine meseria, deci de la el accept lecții. Scoate din analizele tale dezlânate, rupt din context, EXACT titlul care va vinde. Și a reușit. L-a găsit. Vinde.

Acu` între noi – la faza cu zece mii de euro pe lună, doar zâmbesc. N-o să stau să demontez afirmația, exact cum nu stau să-i explic geometric, unui recalcitrant care mă înjură de mamă, de ce nu pot să aplic, fizic, gestul reintrării în incinta mamei. Oricum, în afara titlului cu cei zece mii de euro, lumea nu va reține nimic altceva. Dar și titlul ăla moare în trei zile.

Important e că reținem noi, breasla care te primește cu drag înapoi și care (SIGUR!!) va fi capabilă să ierte, moral, această ieșire în presă, TOTAL neinsiprată. Și vulnerabilizantă… cât nu face. Nu ești nici primul și nici ultimul coleg MF care declanșează conflicte “interetnice”. Și ne-mpăcăm, la urmă. Ce ai adus (deja) nou în breaslă, este să-ți faci colegii troacă de porci, în ziar. Asta e nouă. Probabil tușă irlandeză…

Sursele de documentare: