Oamenii, medicii şi Dumnezeu
Îmi permit concluzii proprii bazate pe o lungă experienţă de medic, eu deloc credincios practicant, totuşi deloc ateu. Cred, cum ziceam şi în alte rânduri, într-o forţă din afara mea/a noastră, una pe care nu o înţeleg, nu o cunosc şi spre care, câteodată mă îndrept. Uneori egoist, când nu mi-e bine, cerând ceva, chiar negociind cu EL, alteori umil, când mulţumesc pentru daruri primite fără să lupt pentru ele. Nu ştiu dacă e umilinţă în sensul biblic dar simt, ştiu, că darurile nu mi se cuvin necondiţionat ci uneori, pur şi simplu, eu devin norocosul care le capătă. Am s-o numesc, această forţă, Dumnezeu.
Corpul uman, atât cât le este permis medicilor să-l cunoască, să-l depaneze şi regleze, este ca un motor de maşină. Are o funcţionare logică, aproape tehnică, doctorul se va baza pe simptome concrete ca să ştie, ridicând capota, ce şurub să strângă sau ce filtru să schimbe. Un medic bun, vorbim de bunii clinicieni (fiindcă niciun tomograf performant nu înlocuieşte mintea medicului), este ca un mecanic auto bun. Câteva simptome le ştie perfect, încă fără să ridice capota, aude că-i bai la cureaua de transmisie de când parchezi la service. Alte simptome îi sunt neclare, semne noi, de care nu s-a lovit încă, le va învăţa pe banii şi nervii tăi dar, odată învăţate, la următorul muşteriu, va şti ce să facă.
Un medic bun, repet, se limitează îndeobşte între aceste limite şi ȘTIE, îşi recunoaşte cel puţin sieşi că bucata de neînţeles din organismul uman, (cea pe care motorul unei maşini nu o are!), este Dumnezeu. Mă refer la simptome, boli, aparent fără cauză, inexplicabile logic la care, dacă întrebi zece doctori, o să ai zece diagnostice, enunţate în tot atâtea sintagme sofisticate.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce gândesc confraţii mei când li se intâmplă, eu însă recunosc EXACT momentul când, nici eu nici altul, NU AVEM HABAR ce-i acolo.
Vom numi această “lipsă de habar”, care-cum: distonie neurovegetativă, atac de panică, tulburare anxioasă, spasmofilie, „cădere de calciu” (dacă suntem mai rudimentari), sindrom algic generalizat (dacă vrem să părem docţi)… o vom numi cumva fiindcă greu, TARE greu, acceptăm sau transmitem bolnavului ideea că, atunci când simptomele ies din schema logică simplă a motorului, intri pe terenul lui Dumnezeu.
Iar acolo, oricâte sintagme ai inventa, oricât calciu sau xanax ai băga (ca să se vadă că faci ceva), tu de fapt îl laşi pe Dumnezeu să fie medic. Dumnezeul din afară, Dumnezeul din pacient, nu ştiu care, dar El e acolo. Nu manualul de anatomie, nici logica, nici nimic.
Doamna, respect nemarginit pentru puterea de a recunoaste ! S
i simt ca pacientii dumneavoastra sunt norocosi ! Si-l au pe Dumnezeu alaturi, ……atunci cand obositi…
Multumesc.
Ă… Noi suntem Dumnezeu. Noi și tot ce ne înconjoară.
😀
Așa gândesc/simt și eu.
iar in ce ne inconjoara e si lumea nevazuta…care chiar exista.
Vă invidiez pacienții, ce n-aș da să fiu pe lista lor. Respect!
Dacă tot am ajuns la motoare, aici suntem în curtea mea. Cu aceeași sinceritate pot să spun că și aici se întâmplă să fie loc pentru Dumnezeu. Nu odată mi s-a întâmplat ca, spre exemplu, să nu-mi pornească drujba orice i-am făcut. Chit că îi știu cel mai mic șurub ce face. Ce să fac, o arunc cât colo și mă apuc de altceva (acolo sus pe munte totdeauna ai ceva de făcut). Nu trece o oră și sosește fiu-meu. Îi spun care e treaba, el ia drujba, se uită la ea și trage șnurul. Și drujba pornește din prima! Ei?
Același fenomen în fabrică, piese scoase pe bandă. Aparent identice, aceleași condiții și totuși apar rebuturi fără să știi de ce.
Doamna, cu tot respectul, exagerati… Ceea ce spuneti dumneavoastra gadila placut auzul cititorilor care abia asteapta o cale de a evita tomograful sau cine stie ce analiza medicala in ideea ca scapa de boala aprinzand lumanari si tarand lucruri pe la moaste. Expertiza dumneavoastra ca medic de tara (de familie, nici macar specialist in vreun domeniu) nu va permite sa faceti asemenea afirmatii. Nu contesta nimeni forta divina. Dar afirmatiile dumneavoastra nu fac decat sa ne trimita cu gandul la inutilitatea spitalelor si a prezentei medicilor in general. De ce sa mai faca cineva Medicina, de ce sa se mai inventeze aparatura de diagnostic ultraperformanta, de ce sa mai existati dumneavoastra ca medic, acolo, la tara?????? Pai daca Dumnezeu le rezolva pe toate, eu zic ca nu mai are rost nici sa prescrieti dumneavoastra retete. Sunteti sub orice critica…
1. Sunt specialist cu acte-n regulă, chiar medic primar, în SPECIALITATEA medicină de familie. Nu sunt generalist, sau simplu absolvent de medicină.
2. Problema noastră nu-i „evitarea tomografului de către pacienți”, ci excesul de tomografiere. Inutilă. Dacă ai leucemie acută – te tomografiezi inutil, la fel dacă tușești de o lună, sau dacă ai crampe abdominale după sarmale. Niciun tomograf nu excedează creierul medicului.
3. Mesajul meu se adresează zonei clinice pe simptome inexplicabile. Frecvente. Nu le știți.
4. Nu am afirmat că “Dumnezeu le rezolvă pe toate”! Ar însemna să fiu un cretin patentat. Cred că textul meu este logic și coerent.
5. Dacă fac efortul acestui răspuns este că, în afara sintagmei “expertiză”, folosită aici incorect, scrieți corect ortografic. De aceea mă și mir că aveți scăpări flagrante de logică! Ortografia și gramatica sunt logică pură
Felicitari pentru raspunsul dat!!!
Doamna Mi (Mirela Barba mai exact) nu ai inteles nimic din ceea ce dna Dr a scris.Se observa ca aveti o problema personala cu tagma medicilor.E problema dvs si ar fi cazul sa vi-o rezolvati!Medicii nu au vina pentru neputinta dvs!
Da, Re-mi, o reactie cel putin bizara. Parca de pa alta planeta. Se intrebau colegi- Ma, or fi multi ca faptura aia?
Doamna Mi, intreb si eu: cand un MEDIC (stiu cand sa folosesc majuscule), iti spune verde-n fata ca excesul de analize si investigatii e doar paguba (materiala si de multe ori si a organismului), va repeziti cu osanale pt medicii (si aici am hotarat daca folosesc majuscule) care le prescriu cu emfaza.
Personal, prefer OMUL si MEDICUL care are puterea de a spune”nu stiu”, micimii care zice „eu zic ca asta e, dar…hai sa facem si analiza asta..).
Respectul meu Dnei. Dr. Tiganas
Monica
Multumesc, Monica!
Respect, pentru că un Om cu o asemenea pregătire nu-i orgolios și recunoaște că mai e CEVA .SA conștiientizați acest lucru deja sunteți un privilegiat.Multă LUMiNA in suflet,multe suflete salvate va doresc.Cu respect ….
Pingback:De ce se îmbracă miresele în alb? | Otilia Tiganas