OPORTUNISM, SAU ISTEȚIME?

Anul al treilea, Timişoara.

Aveam un curs noi, în anul trei, nici să mă împuşti nu ştiu exact cum se chema, oricum ceva gen “Socialism ştiinţific” sau vreo sintagmă derivată de aici. El, acest socialism ştiinţific, era EXACT ca discursurile politice româneşti de azi, adică rula două, maximum trei informaţii aşezate în diverse fraze şi sub diverse forme.

Ca să exemplific în studiu comparativ: azi, indiferent de partid, de candidat, de intenţii de stânga – dreapta  – centru stânga – centru dreapta, de istoria partidului sau a naţiei, oamenii politici transmit în campanie, maselor, următoarele câteva idei:

• reformarea învăţământului
• reformarea sistemului sanitar
• protecţie socială beton dar şi
• sprijinirea întreprinzătorului particular
• masacrarea corupţiei
• integrarea în Europa şi un raport echilibrat cu vestul

PUNCT. Că ce altceva mai zic? Absolut nimic.

Iar pe astea câteva idei (de altfel utopice luate la pachet şi fără a dezvălui metoda) le poţi rula cu orele, în funcţie de talentul tău oratoric, mimică, gestică, umor etc.

Nimeni nu iese din acest grupaj, (nici măcar vreun partid, ca întreg!!) darămite un biet de candidat. Se învârt toţi, paroxistic, pe acolo. Nu-i bai că ideea e de dreapta când partidul tău e de stânga, nici că baţi câmpii ştiind că n-ai cum şi din ce să faci ce-ai promis. Nu-i bai nimic, totul e să vorbeşti încontinuu, aparent logic. Iar noi, urechea cretină votantă de acasă, auzim doar fărâmele finale – ecouri de cântecel de grădi: creştem pensii, dăm alocaţii, creştem salarii la doctori, înălţăm spitale la care să ai acces neîngrădit,  îmbrăţişăm profesori (îi îmbrăcăm pe nefericiţi, le dăm şi cărţi), jos impozitele, scădem taxe, dar facem şi şosele şi uzine… Deci, rahat.

Acu imaginaţi-vă voi că toate astea s-ar aşeza într-un curs litografiat (cum erau ele pe atunci) şi aţi da examen.

Model de bilet de examen, obligatoriu asezonat cu limbaj de lemn:

1. Care sunt soluţiile concrete adoptate de PSD ajuns la guvernare, pentru propăşirea fără precedent a patriei?
2. Ce propuneri geniale a făcut Traian Băsescu pe durata ultimului său mandat, astfel încât să asigure un avânt nemaiîntâlnit prosperităţii ţării noastre?
3. Care sunt principiile de bază punctate de Kellemen Hunor, pentru a ridica nivelul de trai al întregului nostru popor, indiferent de condiţie socială, sex şi naţionalitate?
4. Cum a rezolvat penultimul guvern problema corupţiei în România, ridicând pe cele mai înalte culmi promovarea transparenţei?

Vreau să ştiţi că, la astea, existau notate în curs: criterii, factori, propuneri, reuşite, care ziceau acelaşi lucru, ordonat într-o suită de tabele. Pe care ar fi trebuit să le ştii.

Îmi era clar că n-am să pot niciodată! Mai bine mai dau o dată anatomia oaselor. Aflu şi că profu-i cam nasol, dă note mici dacă nu-i ştii cartea pe de rost. Se poate şi pica. Uau. Îmi zic:

• Otico, n-ai să repeţi prostia senină a primilor doi ani din Cluj, când ai lucrat ineficient. N-ai să te laşi pe ultima clipă şi nici n-ai să-ţi însuşeşti conţinutul cretin al acestui manual. Nu. Ai să faci, în schimb, dovada isteţimii tale. Astfel că, de pe la jumătatea semestrului, (deci din timp), văzând în sala de curs pereţi albi şi goi, mă duc la profu`, între patru ochi:
• Știţi, am o propunere. Prietenul meu este student la Bucureşti la arhitectură, aş putea să-l rog să NE facă nişte planşe frumoase pentru sala de curs! (cu „NE”-ul deja mi-l făceam coechipier pe prof!)
• Minunată idee, MI- NU- NA- TĂ! De mult voiam şi nu ştiam la cine să apelez.
• Am să-l rog să vină la Timişoara (abia aşteptam să vină el la mine, de fapt…) şi am să vi-l prezint.

Ceea ce s-a şi întâmplat.

Prietenul (viitor soţ) a dat măsura măiestriei sale la planşe, în 2-3 săptămâni le-a făcut la Bucureşti, lux, apoi i le-a adus. Pereţii albi s-au înviorat dintr-o dată. Planşele aveau inclusiv şipci de lemn pentru soliditate, erau super, (doar îmi făcea curte asiduă, ce naiba). Îmi era clar că zecele e asigurat şi despre asta nu a ştiut NIMENI, nicio colegă. (Doar Cornelia)

Ziua examenului. Emoţii în sala de aşteptare, fetele de top repetă criterii, eu stau relax.

• Oti, iooaaai ce materie nasoală, tu ştii toate astea?
• Măi, am parcurs de trei ori materia, aş minţi să spun că ştiu chiar tot, am câteva pagini la care ezit…
• Eşti nebună, de trei ori?
•  Știam că-i greu şi de aceea am zis să nu mă las pe sesiune.

Intrăm, grupuri de câte cinci. Trag biletul care semăna cu cel enunţat mai sus. Eram penultima din cele cinci. Primele iau note mici, profu` le contrazice în timp ce expuneau, le zice că asta nu-i burtologie, ci materie de însuşit serios. Am ceva ceva emoţii, ştiam că voi bate câmpii, dar o voi face lăsând să pară totul logic şi sistematizat. Totuşi… îmi zic… mai ştii? Doară nu mi-a jurat cu mâna pe biblie zecele necondiţionat, poate-l apucă.

Îmi vine rândul. Citesc cu voce tare enunţurile, mă invită să încep.

Deja la a doua frază a primului subiect, se lasă uşor pe spate, zâmbind satisfăcut şi arătând cumva din priviri, sălii, că asta da. EI ASTA este pregatire adevărată şi răspuns pe subiect! Mai ales că eu nu venisem să-i răspund cu text burtologic compact, ci inventasem criterii cu 1,2,3 şi factori cu a,b,c – ziceai că-i chimie.

ZECE. Și noua mea viaţă de zecist reactivat abia începea…

PS- Urma “morfopatul” şi prietenii ştiu ce spun!