PATRIK

La Satu-Mare, copilăria şi adolescenţa mea, am locuit într-un bloc atipic, de fapt o asociaţie de apartamente cum zic, ATIPICĂ, pe care toţi “vechii blocani” care azi mai trăiesc şi care mă citesc, o vor confirma.

Adulţii, părinţii, făceau chef după chef, revelioane, baluri mascate, na… erau tineri şi dezlănţuiţi. Destul de neliniştiţi.

Eu eram oarecum dezavantajată, eram singurul copil „nici cal nici măgar”. Nici adult cu gaşca ce pilea, dansa, fuma, nici copil cu gaşca ce abia se dezmeticea la viaţă. Eram singura ÎNTRE.
Toţi locatarii blocului erau uniţi, se ajutau, se crease o prietenie profundă care va dura peste ani, cât viaţa. Care nu se va stinge niciodată. Nici azi… Prietenia celor rămaşi există şi azi.

Tata apărea, de exemplu, de pe teren, cu un sac cu porumb pentru fiert, mama punea ştiuleţii la fiert în oale uriaşe şi bătea în calorifere cu cuţitul, semnal că într-un apartament e rost de ceva. Apoi ieşea în casa scărilor:

• Porumb fieeert la noi! Striga mama, şi toţi se adunau la noi la porumb.

Altădată ne adunam la alţii, la salată beuf, sau sandviciuri calde cu piersică, sau pur şi simplu la nimic…

Cum vă ziceam, eu nici cal nici măgar, nu mă prea regăseam în nicio tabără. Și atunci îmi inventam tabăra. Astfel că, într-o zi când părinţii iar chefuiau, adun toţi copiii în jurul meu şi le zic că facem concurs (ceva care prefigura “Românii au talent” de astăzi). Eu urma să fiu juriu, eu să dau note, premii, tot, iar pe copii i-am trimis să-şi exerseze talentele cu care se prezintă în faţa mea. După cuvenitul timp pentru repetiţii şi antrenamente, copiii revin gata de concurs.

Îmi organizez pupitrul de juriu, cartonaşe cu note şi premiile.

Fetiţa unu. Cîntă dumnezeieşte.

Fetiţa doi recită din manualul de citire.

Fetiţa trei face balet.

După fiecare, aplauze frenetice, notele se vor da la sfârşit.

Fetiţa a patra, soră-mea, poem declamat pătimaş.

Urmează băieţelul Patrik. Moacă serioasă, cuprinsă de greutatea momentului. Graseia niţel, când zicea R îşi băga uşor buza de jos sub incisivii de sus. Dulce foc, puştiul, să-l mănânci de viu. Costumat de scenă. Aşteptăm cu toţii să se producă. Patrik lasă o mică pauză înaintea Marelui Rol şi începe să cânte senin, implicat ca sonoritate, dar aproape inexpresiv ca mimică:

Fetiţa fvanceză când vvei s-o săvuţi

Îi dai o bomboană şi poţi s-o şi fuţi.

În parcul din Fvanţa de vvei să-i faci baie

Șavpele boa te muşcă de coaie.

refren

Ariola ariola/Ariola ariola

Refrenul se repetă…

Copiii „din sală”, sideraţi. Nu ştiau dacă-i rău sau bine. Dacă Patrik va fi eliminat din concurs pentru expresii licenţioase, sau va lua „Mavele Pvemiu” pentru originalitate şi curaj.

Nici NOI, juriul, n-am ştiut ce să facem, fiindcă micul Patrik era implicat, dăruit rolului şi nu simţea deloc că ceva ar fi în neregulă.

De aceea juriul a cerut timp de gândire până azi.

Dar până juriul mai deliberează, citeşte „Piersica din ou”, cu tatăl candidatului Patrik.