Important de ştiut şi de prevenit! Un detaliu birocratic care îţi poate face viaţa iad, atunci când naşti. Și anume.

La externarea din maternitate, tu mămică proaspătă + noul născut, ca să ţi se dea drumul, ai nevoie de o adeverinţă de la medicul de familie cum că el preia noul născut şi că membrii familiei de acasă nu-s bolnavi.

Asigură-te că o ai înainte de a naşte, din timp!

Puţini ginecologi îţi vor spune asta dinainte, la fel de puţini medici de familie, (mai ales că nu ei cer adeverinţa, ci spitalul).

Nu-ţi vor spune nici măcar spitaliştii, în cele 3-4 zile cât eşti internată (şi clar ai fi avut timp să te organizezi din telefoane). Nu. Îţi vor spune fix în ziua externării, dimineaţa pe la 7, în timp ce alăptezi. Zbang!!

Și aşa, neştiind, ajungi sistematic în următoarea situaţie: pare că totu-i ok, vrei acasă, eşti cu băgăjuţul semipregătit de plecare, full de emoţii, rudele te aşteaptă, numai că… STOP! Nu-i atât de simplu. Trebuie adeverinţa aia. Și brusc, viaţa ta o ia razna.

Bărbatul începe o fugă-n labirint, dacă vă vrea acasă. Tu încerci să rezolvi, disperat, din salon, dând telefoane. Sugarul plânge, vrea ţâţă. Bărbatul fuge bărbăteşte la MF (pe vremuri ieşea la vânat capre!) care MF poate n-are program atunci, sau poate e la 100 de km distanţă de Spitalul Matern şi autobusul deja a plecat. Sau, chiar de merge cu maşina la MF, află că acesta e înlocuit azi de un coleg în alt sat. Sau nu are program decât de la 14, sau… sau… sau…

Este ceea ce am păţit şi eu astăzi, luni, când am program de la 14. Deci fiind luni, la ora nouă sunt încă-n în pijama, beau cafea, părul „despletit”… şi categoric nu ţin în mână parafe şi adeverinţe în alb.

Mă sună din Arad un proaspăt tătic.

Ascult. Înţeleg imediat „drama”. Începem negocierile. Rulăm cam 5 telefoane succesive. Că-i trimit adeverinţa prin fax. Dar Maternul n-are fax, zice… după o febrilă informare. Are însă fax un văr din Arad, care ar prelua el faxul, si l-ar aduce personal la faţa locului. Dar nu stim dacă-i acasă, vărul. De fapt, fax n-am nici eu la Hăşmaş (90 de km Hăşmaş- Arad), însă are Primăria. Numai că eu sunt în pijama şi nu locuiesc la Primărie. În schimb am scanner şi calculator. Numai că nu ştiu adresa de mail a maternului. Yeess!! Vărul arădean e acasă, are calculator şi imprimantă!

Între timp, mămica se stresează fiindcă mâine-i zi lberă, 24 Ianuarie, şi dacă nu ne descurcăm, va mai sta prosteşte două zile în spital cu bebeul. Cheltuindu-se pe sine, cheltund banii sistemului.

Vorbesc la telefon cu neonatologul. Acceptă greu un dialog, (adică să preia telefonul din mâna tăticului, oricum inhibat de medicii de la oraş), fiindcă şi el – neonatologul – e copleşit de nou născuţi, poate unii cu mari probleme de sănătate, iar adeverinţa/faxul/mailul pentru consătenii mei nu-s o prioritate. Știe una şi bună: că fără hârtia aia nu le dă drumul.

Îmi dau cuvântul că după 14 trimit adeverinţa scantă şi rog să-i elibereze pe oamenii mei, deocamdată pe cuvânt de onoare. Din răspunsul sec final, deduc că-i ok, că-i îi va elibera şi fără cauţiune. Presupun că umbra de empatie a neonatologului am declanşat-o doar când i-am descris cinematografic situaţia. Că-s în timpul liber, în pijama, fără şosete şi-n papuci de casă, că ROG!!! colegial să rămân aşa pân la ora 14 când am cabinet, dar dacă soarta mămicii depinde numai de mine, iacă… mă trag în trening, pun căciula de lână, jambiere şi mă ocup voiniceşte de adeverinţe.

De aceea, vă scriu acuma despre această adeverinţă – vouă, tuturor gravidelor cititoare ale blogului meu intens citit.

Pentru că, luni dimineaţa la ora 9, pe un frig acerb, dacă o ai din timp, ea poate fi mai valoroasă chiar decât un cărucior de fiţă!