Forța presei este uriașă. URIAȘĂ! Metodele ei de manipulare sunt extrem de periculoase, greu dovedibile obiectiv, fiindcă utilizează acest cărăuș parșiv, numit cuvântul. Asezonat cu imaginea ruptă de context.

Deunăzi, la TV, urmăream o știre care, obiectiv, era așa: un anume spital, a cărui morgă era deja suprapopulată cu cadavre (de care spitalul nu avea nicio vină!) a doptat soluția (costisitoare chiar, și bravo lor!), să închirieze mașini mari frigorifice în care să fie conservate cadavrele, acolo unde familia este carantinată și poate absenta chiar două spătămâni până să-și preia ruda. Sau, pur și simplu, ca spațiu frigorific, izolat, intermediar, de stocare. Fiindcă da, profesionistul care lucrează la morgă numește „stocare cadavru” drama individuală, durerea devastatoare a vieții reale părăsite de cel “stocat”. E în fișa postului. Lucrătorul la morgă este ca la fabrică. Își face treaba după regulile interne, nu plânge înfundat dispariția trupurilor pe care le manipulează. E o muncă GREA. Și fizic și mental și emoțional. Apăsătoare. Le mulțumesc public colegilor din sistem care o fac!

Acuma. Exact acest adevăr privind soluția ingenioasă, empatică, corectă a conducerii spitalului, la TV apărea cu afirmații gen “trântesc cadavre în camioane”, “aruncă morți în remorci”, “stochează nepăsător…”. Iată cum un lucru bun, o soluție civilizată, cum munca ISTOVITOARE a unor oameni pe care nu-i invidiez, este sugerată din cuvinte care izbesc SUBCONȘTIENT, a fi: criminală, sadică, odioasă, canibală.

Presa MANIPULEAZĂ masiv, cu un scop. Să facă bani, să facă rating. O știre scurtă informativ-pozitivă (așa cum trebuia, de fapt, să fie cea de mai sus), n-ar aduna mai niciun consumator de presă. Omul ar face skip. Dar, exact același lucru sugerat cu cuvintele „trântește”, „aruncă”, „târăște”, „remorci”, „camioane”, te duce cu gândul spre sfârșitul lumii și te face, la propriu, să URĂȘTI. N-ai habar că alea nu erau „camioane cu grămezi de morți batjocoriți”, ci containere frigorifice redistribuite. Cadavrele nu se târau/trânteau/izbeau cu rea voință, ci se MANIPULAU. Fiindcă n-ai cum să miști fizic, de colo colo, un cadavru, altfel decât transpirat și cu bicepșii încordați de efort. Nu s-au BĂGAT în pungi de-un leu, ci s-au izolat în materialele cerute de procedură.

Presa poate face, dacă vrea, chiar din mame iubitoare, curve sadice. Credeți-mă, femeile care mă citiți acum. Din oricare dintre noi, presa ar putea face un monstru. DACĂ ÎȘI PUNE ASTA ÎN CAP. Presa ARE acest potențial, această putere. O poză ruptă de context cu noi, în ziua aia – înnebunite de furie pe o greșeală gravă a copilului adolescent. Ai o privire furibundă. Justificat furibundă. Stop cadru. Păr vâlvoi, nefardată, că tocmai ieșeai din baie, când ai aflat la telefon ce a făcut copilul. În mână, ții cuțitul cu care voiai să strîngi un șurub la chiuvetă. Ești într-un halat de baie încheiat precipitat, se vede din greșeală jumătate de sân. Titlu uriaș: „O mamă abuzatoare își ucide emoțional fiul”. Mai jos, încă o poză cu moaca angelică a fiului, zâmbind în obiectiv la crăciunul trecut. Iar cititorul n-are habar ce a fost în acea zi, de ce te-ai încruntat, de ce ești cu părul vâlvoi, de ce ai ieșit din baie cu un cuțit în mână și o țâță la semi iveală.

Jurnalistul BUN, profi, te aduce din două imagini+ trei cuvintele atent așezate, să urăști: medici, lucrători la morgă, farmaciști, portari, secretare. Te face să urăști, sufocat, TOT. Tot ce n-ar trebui urât. Și te obligă să uiți că marele vinovat e SARS Cov 2. Iar în afara lui, sistemul impersonal pe care nu-l poți nici filma, nici înjura. Fiindcă el, sistemul ca atare, nu aduce rating. E ca un Duh Sfânt. Nu vinde. De vândut, vând iconițele și cruciulițele și sticlele colorate, kitch-urile care ar vrea să reprezinte duhul. Nu duhul însuși.