Mă încumet să povestesc trăirea primului meu sărut. Ăla adevărat. Eram în clasa a unsprezecea, la Satu Mare, clasă de chimie-biologie, mă pregăteam pentru medicină. În clasa noastră se transferă, de la Liceul de Muzică, un tip, ungur, Pişta. Era tobă de percuţie, aşa cum eu eram tobă de biologie şi chimie. Avea de recuperat enorm pe specializarea noastră, de aceea diriginta l-a aşezat cu mine în bancă, „să-l mai îndrum”. Pişta era extrem de inteligent şi orgolios, deci departe de a se lăsa îndrumat de fetiţe, aşa că nici eu nu m-am băgat tare pe îndrumări nesolicitate. Deţineam de pe atunci un simţ ascuţit al ridicolului.

Vorbea puţin şi rar, spre deosebire de mine, iar când vorbea, emitea un umor irezistibil, pe care destui colegi îl catalogau drept aroganţă. Eu însă râdeam din suflet, fiindcă poantele erau excelente, başca nu mi se adresau.

Cu timpul, începuse să mă prindă flama. Categoric, dimineaţa la oglindă, mă aranjam ca să-i plac lui Pişta, nu pur şi simplu ca să fiu ordonată la şcoală. Nu ştiam nimic despre seducţii, abia de ştiam cum se fac copiii, iar asta mai mult biologic, decât anatomic. Nu eram tare departe de stamine şi pistil şi albinuţa polenizatoare!

După vreo jumătate de an de stat în aceeaşi bancă, de râs la aceleaşi bancuri, de împărţit sandviciul în pauza mare la calorifer pe hol, îmi devenise clar că numai eu îl iubesc pe Pişta, iar el n-are habar pe ce lume se află. Nasol. Nimic de făcut. Mai explicită decât fusesem, cu disponibilitatea, nu aveam cum!

Azi aş şti exact ce să fac, dar atunci aşteptam să facă el, iar el nu făcea nimic. Jucam amândoi scena amiciţiei „asexuat inteligente”.

Bun… deci jumătate de an de tatonare, când într-una dintre zile, brusc, fără preaviz, Pişta vine spre mine în auzul întregii clase, el care nu vorbea, şi îmi pune pe bancă un bilet la concert. Zice:

-Diseară la 19, Carmina Burana, ai vrea să vii cu mine?

Iui.  Era pe faţă, public. Păi nu Carmina Burana, despre care n-aveam habar, (fiindcă eu eram as în benzen şi cloraldehidă, nu Carmine Burane!), ci la un miting pro Ceauşescu să mă fi invitat, şi mergeam fuga!

Accept, chit că mai trebuia să mă lase şi tata, dar mă furişam de-acasă pe geam, de nu mă lăsa.

Tata m-a lăsat, încântat chiar de idee, şi mi-a vorbit înainte despre Carl Orff, o oră, lucruri care nu mă interesau deloc. Nici nu-l ascultam, bine că puteam pleca!

Nu-mi amintesc cât am gustat concertul, în schimb ştiu EXACT cu ce eram îmbrăcată, deşi au trecut 35 de ani de-atunci.

Era iarnă, ningea, frig acerb afară.

Aveam o căciuliţă de lână albă pufoasă, cu pompon, tricotată de mama. Palton bej, lung, fiţos, scos cu pile de la fabrica de confecţii Mondiala Satu Mare.

Pişta m-a condus acasă, iar pe strada Rozelor, pe la jumătatea străzii, m-a cuprins brusc de umeri şi m-a sărutat. Încurcat la început. I-am răspuns din gesturi, nivelând încurcătura fără să ezit, nu că eu aş fi fost total „descurcată”, dar voiam să clarific treburile… N-am făcut nici un gest de respingere, cum făceau la ora aia fetele cuminţi şi de familie bună.

Era beznă îndulcită de galbenul unui felinar ceauşist, în lumina căruia se vedeau fulgii de zăpadă căzând. Dar închisesem deja ochii, fulgii îi presupuneam, nu-i vedeam. Apoi am ajuns din „m-a sărutat”, la „ne-am sărutat”. Destul de tare ne-am sărutat, azi roşesc amintindu-mi. Eram pe altă planetă eu, dar totuşi racordată la realitate. Nu neapărat fiorul fizic al sărutului unor începători, ci mai ales confirmarea dubiilor mele despre sentimentele lui Pişta.

N-am dormit toată noaptea. A doua zi dimineaţă i-am spus mamei că mi-e rău, mă doare gâtul, sunt răcită şi mama m-a lăsat acasă. Era prima dată că minţeam ca să nu mă duc la şcoală. Și nu m-am dus trei zile, fiindcă n-aveam în mine vână să dau ochi cu Pişta. Ce ne zicem când ne revedem? Ce fac? Mi se făcuse frică.

După niscai zile de zăcut în pat, plutind în fantezii, mi-am adunat toată energia şi m-am dus la şcoală. Dar exact din acea zi încolo, nici Pişta n-a mai venit la şcoală, deşi pe perioada absenţei mele fusese, am aflat. Desincronizare erotică. Ziceau colegii că-i răcit. O fi fost?

După încă trei-patru zile a venit şi el, am venit şi eu, veniserăm ambii, eu eram deja în clasă când a intrat şi mi s-a făcut stomacul ghem de era să vomit, am încercat să adopt o moacă inteligentă, a lui era oricum de nepătruns, s-a aşezat în bancă lângă mine, mi-a spus ceva ce nu veţi afla, şi am devenit oficial iubiţi până ce el a intrat la medicină Târgu Mureş, eu la Cluj, el a plecat în armată, eu nu, şi… apoi ne-am rupt unul de altul.

EPILOG

Eu, în anul al treilea medicină, cămin de fete, citeam ceva în pat, cioc cioc bătăi la uşă, un tip necunoscut mie. Se prezintă, îmi spune că-i din Târgu Mureş, în trecere prin oraş şi că mă invită la operă (era Aida), că-i trimis la mine de Pişta, anume să mă scoată la operă din partea lui. M-am dus. Din Tîrgu Mureş, Pişta nu putea şti că va fi chiar Aida, informaţia curgea greu pe atunci, dar mesagerul trebuia să mă ducă la operă.

După acea Aidă prin interpuşi, niciodată nu am mai ştiut unul de altul, Pişta şi cu mine. Niciodată.