Regimul fără sare. Mici secrete.

Scurt. Și fiindcă o grămadă m-au întrebat privat cum e cu sarea la cardiaci şi hipertensivi.

Regimul hiposodat = cu sare puţină

La unii cardiaci, în forma drastică, el devine desodat = total fără sare.

Prin “sare” înţelegm clorura de sodiu, (NaCl), indiferent că-i sare din salină, sau sare de mare. Indiferent că-i iodată/sau nu şi indiferent dacă-i fină sau grunjoasă.

Scopul este să nu intre ioni de sodiu, (Na+) în organism.

Dar cum e cu “sarea fără sodiu”, atunci?

“Sarea fără sodiu” conţine potasiu. (K+). Aici, altă capcană!!

Dacă tableta diuretică (tableta care scoate apa) aparţine clasei ce “economiseşte potasiul”, (cea mai banală fiind spironolactona), “sarea fără sodiu” va aduce un exces de potasiu în corp şi va putea da tulburări grave de ritm cardiac.

Deci, nici “sarea fără sodiu” nu-i recomandată fără sfat medical!

Încă ceva.

Toate condimentele gen “Vegeta” conţin o grămadă de sare clasică, (NaCl).

Aşa că ideea:

• Nu mănânc sărat, pun DOAR Vegeta în mâncare! este o greşeală uriaşă.

Un fel de “Eu nu beau alcool, eu DOAR ciugulesc zilnic whisky!”

Cu ce poţi înlocui sarea, ca să aibă mâncarea gust?

Cu lămâie, condimente vegetale gen: cimbru, mărar, pătrunjel verde, oregano, busuioc, rubarbă-(e eficientă tare!), puţin usturoi, ceapă – dacă suportă stomacul (şi sper să suporte, altminteri ce te faci!), boia de ardei dulce, puţin piper proaspăt măcinat (că aşa-i mai savuros…). Iaurt în ciorbiţe. Le dă gust fain.

Cert este că mai am pacienţi cronici cu boli multiple: hipertensiune arterială+diabet zaharat+ hipercolesterolemie+obezitate+te miri mai ce… şi când vin la mine, le zic râzând:

• La dumitale mai rămâne numa` de rumegat fân proaspăt din Dealu Popii! Că sare nu, zahăr nu, grăsimi nu, uauă nu…

Apoi facem haz de necaz şi găsim împreună regimuri “urmabile”. Care CHIAR pot fi ţinute.

Regula mea e următoarea: decât deloc, un regim pe care omul veci n-o să-l ţină fiindcă nici nu poate fi ţinut mai mult de câteva zile (dacă bag restricţiile din tratate, fără să mă pun în locul bolnavului), mai bine “uşor negociabil”, dar menţinut vreme îndelungată. Zilnic. Constant. Cu anii!!

Altminteri, să arunc ca mitraliera zece interdicţii, numa` ca să mă aflu în treabă…

Fiindcă, normal că ar urma şi un “nu fuma”, “nu pili” dar, cea mai mişto e aia cu “evitaţi stresul”! Eu nici n-o rostesc, mi-ar crăpa obrazul să scot aşa aberaţie pe guriţă.

• Adică… să fac cam ce?… Ca să “evit stresul”. Aş întreba eu. Numa` dacă mă mut acolo unde sigur nu există nici durere, nici suspinare!

Că stres e şi când îmi ţin ziua cu cinşpe invitaţi şi mi se strică frigiderul. Sau când scapă un şoarece în cămară. Nu doar dacă mă ceartă şefu`. Sau când mă controlează CAS la documente. (Aici, orice medic român ştie din capul locului că n-are cum să fie bine, fiindcă avem legi care nu-ţi permit să faci totul bine. Zău. Aşa-s scrise – ca să te încurce şi să devii amendabil. SUNT CONVINSĂ deja, că-i intenţionat.)

Păi, stresul s-a declanşat de la prima mea respiraţie extrauterină, când deja am fost nevoit să lupt ca să mă adaptez. Să plâng zbuciumat ca să capăt ţâţă. Apoi, să zbier pentru ca mami să se prindă că-s pişat până-n gât.

Uff… grea viaţa asta!

Alte articole de-ale mele pe aceeaşi temă, citeşte aici: