Cel mai mare rău pe care sistemul de asigurări românesc l-a dezvoltat în ultimii 30 de ani este, după mine, șantajul, barbutul, epopeea trimiterilor de la medicul de familie și a solicitărilor de adeverințe cu ilegalul APT, de către oricine. Orice instituție, cerc profesional, dulgher, minister, spital, gunoier, prof de mate sau bune maniere. ORICE ROMÂN îi poate cere ORICĂRUI ROMÂN să aducă de la MF o adeverință cu APT. Asta-i deja no limits.

De ce se cer paroxistic astea două? Fiindcă:

Trimiterea în sistemul de asigurări=bani. Poartă cu sine bani, ca un CEC bancar. Deci trimiterea nu e DELOC ce ar trebui să fie, adică o corespondență între profesioniști privind starea sănătății tale, ci fix BANI.

Iar nenorocitul ăla de APT=responsabilitate. Apt-ul aruncă absolut toată responsabilitatea pe umerii unui singur om, pe ai celui care a scris APT-ul. Adică pe medicul de familie care cedează presiunilor și o face. Observați că, în afara Hiper-comisiilor alcătuite din mulți specialiști care se așază la Marele Sfat, niciun alt medic român, INDIVIDUAL, în afara medicului de familie, nu mai scrie APT pe ABSOLUT niciun document medical? De ce? Ei toți îs proști și tre` să se adune câte zece pentru un APT? Numai eu mi-s doxă și pot decide singură? Hmm? De ce? vă spun de ce. Fiindcă, în afara medicului de familie presat uriaș de pacintul de pe listă, niciun alt medic normal la cap nu riscă așa o aberație, SINGUR!

Unica formă logică a unei adeverințe de la MF ar putea fi exclusiv cu ce boli te are el în evidență, dacă et are, și PUNCT. Nicidecum cât ești tu de apt să bagi „picamăru”-n asfalt. Logic.

Una dintre bestialele solicitări (nu-i glumă, pot documenta cazul!) este a unei adeverințe de la MEDICUL DE FAMILIE, pentru chirurgul oftalmolog, cu „APT A FI OPERAT DE CATARACTĂ”!! Asta chiar sparge piața. Băăă, mă leși? Ce?? Adică eu, MF, decid dacă-l poți tu opera? Și dacă tu o ciocnești greșit cu cristalinul, răspund eu, fiindcă poate mușteriul nu era tocmai apt? Sau? Dar, între timp,… bietul om stă la ușa mea, tremurând de emoție până chiar devine INAPT din pricina stresului, stă deci la ușa mea, fiindcă fără adeverința aia riscă să piardă marți cioaca cu cataracta și rămâne orb!! Și ție, medicul lui de familie care îi cunoști tăt neamul, da și pe el de 25 de ani încoace, ți se face milă (DE OM, nu de colegul din spital), și PUI PARAFA proprie pe o aberație, ca să-l ajuți. Rugându-te să scăpați ambii cu bine, încă o dată. Sau nu o pui, știind precis că e nesimțire și dobitocie să ceri așa ceva, și el se mută la vecinul, care îi dă… etc…

Eu zic așa. Până asta nu se clarifică la nivel național, degeaba DEGEABA!! discutăm de reforme.

Vă rog pe voi, pacienți sau aparținători, să analizați  și voi care e cel mai mare stres al vostru, când intrați în sistem!

Nu exact ce zic eu? Faptul că medicul X și sau domnul de la șomaj Y cer de la medicul de familie, prin voi, ceva ce medicul de familie vă explică că nu poate da? Sau că, dacă dă, e pasibil de abuzuri dinspre controale?

Fiindcă mie îmi pare chestia asta mai gravă și mai nasoală chiar decât ciubucul/mita /foloasa, buda fără colac, sau decât gândacii din noptiera salonului. Asta ce zic eu, este un fenomen național, în masă, și a ajuns sursa celui mai grav conflict mocnit din sistem și, deopotrivă, cauza celui mai stresant marasm: SOLICITAREA, PRIN PACIENT, DE LA MEDICUL DE FAMILIE, A UNOR ACTE CARE NU POT FI DATE, LEGAL, DE CĂTRE EL.

E o capcană în care cad doar doi pioni- bolnavul și medicul lui de familie. Nu cei care cer. Și din care nu se poate ieși decât fie dacă medicul de familie și asumă riscuri enorme ca să „te ajute”, „servească”, fie dacă tu rămâi fără acel act. Altă variantă nu există.