„Tată-tu-i un porc!” zise mama abuzatoare

Părinte abuzator

Copil abuzat

Abuz asupra copilului

Citind aceste cuvinte, vă gândiţi la ce? La bătaie, abuz sexual, pus la cerşit, lăsat flămând, nespălat, în frig etc…

Aşa-i că la aceste aspecte v-a dus imediat gândul?

Sigur, abuzurile enumerate sunt posibile, dar azi vom vorbi despre un alt abuz: parşiv, subtil, pe care poate îl faci chiar tu, cel care citeşte acest articol, dar îl faci inconştient… Și, crede-mă, e la fel de grav ca precedentele.

Și anume: ABUZUL declanşat de preocuparea constantă, meticuloasă a celui care locuieşte cu copilul, să-l îndepărteze de părintele absent. Mama – de tatăl muieratic sau pilangiu sau leneş, care s-a mutat de acasă. Bunicii de mama care a plecat în Spania şi pare că nu-i pasă de copil. Și nu trimite bani.

Tatăl – de mama care s-a luat cu altul şi a mai născut un copil cu al doilea partener. Etc.

Aşadar: ponegritul părintelui absent, (CHIAR DACĂ AR FI JUSTIFICATĂ moraliceşte vorbind!), prăbuşirea imaginii absentului în mintea copilului, ESTE UN ABUZ.

Unul mai frecvent decât vă închipuiţi. Atât de frecvent, încât devine aproape regulă.

În cariera mea de medic de familie, unde aud/văd multe, rarisim un părinte care creşte copilul se va abţine de la a-l ponegri pe celălalt. Ajutat generos de bunicii “buni”. Asta se întâmplă deseori chiar de faţă cu mine, medicul! Darămite în absenţa mea… acasă.

Iar ăsta, repet, ESTE un abuz cu urmări ulterioare grave, poate la fel de grave ca bătaia, sau agresarea sexuală, numai că nu sună la fel de rău, şi nu ne prea dăm seama să-l autodiagnosticăm în timp util.

Psihologii lui 2016 numesc fenomenul “alienare parentală”, este descris în literatura de specialitate, dar formularea aceasta e preţioasă şi nu pricepi clar ce se vrea a zice. De aceea, explic eu…

Iată, deci, ideea de reţinut: tu, cel care creşti azi copilul, indiferent că-i eşti părinte singur sau recăsătorit, bunic, mătuşă, părinte adoptiv, şi INDIFERENT cât a greşi absentul, nu ai voie să arunci această uriaşă greutate pe umerii copilului. Lasă-l. Lasă-l să analizeze singur, odată cu înaintarea în vârstă, „câte faci tu pentru el” şi cum „celălat nu a făcut nimic”.

-Nu-l masacra pihic, zilnic, zicându-i că „ăluilalt nu-i pasă”, „nu-l iubeşte”, „nu dă bani”, „nu sună”…

-Bucură-te pentru copil dacă “adversarul” dă cele mai mici semne că s-ar preocupa. Că regretă. Nu-l izbi cu măciuca în intenţii.

-Nu te răzbuna prin copil.

-Nu uita că poate ţi-a greşit ţie, Laurei Codruţa Kovesi, propriei vieţi, nu musai copilului.

-Nu-l bârfi, nu descrie ce a greşit, nu detalia, nu… nu… NU!!!

-Creşte-l fără referiri la părintele absent. TOTAL fără referiri, e mai bine decât rău.

Sigur, de preferat ar fi să-i spui ceva gen- “Nu mă mai înţeleg cu tata, ne-am despărtţit, dar tata TE IUBEȘTE!” chiar ştiind tu că tata la ora aia e cu blonda Mimi-n pat şi bagă salariul (şi-aşa simbolic) în stilistul blondei, nu în rechizitele lui Ionel.

Nu-i uşor ce propun eu, dar dacă reuşeşti s-o faci, eşti tare!

Aş vrea să ştii că efectul ponegririi celuilalt e acelaşi cu a-ţi bate pruncul, sau a-l arunca pe paie-n în grajd seara, fiindcă tu eşti bat. Efectul final e acelaşi, chiar dacă-i strict psihic şi nu fizic! Dacă nu te abţii, află de la mine, eşti la fel de periculos/de rău ca cel pe care-l acuzi.

NU-ȚI ABUZA COPILUL, FĂCÂNDU-L PĂRTAȘ LA CONFLICTELE TALE!