Usturoiul şi femeia

Anul patru la medicină. Eu deja în Bucureşti – nevastă, copilul urma să-l creez abia după un an, ţukkă-l mama dă dulce care e el!

Mă aflu în Grozăveşti, cu soţul, cămin de familişti.

În micul hol încropisem o bucătărie, adică un reşou electric pus pe-un taburet şi pe care găteam, ca tot omul, în patru labe. Raft pe perete cu oale, crătiţi, tigăi, condimente şi alte asemenea, recuzita în măsură să mă facă să mă simt cu adevărat femeie. În definitiv orice tigaie bună pentru clătite, exhală estrogeni, nu?

Din patul matrimonial situat în cameră, de pe locul meu, vedeam şiragul cu usturoi agăţat de un cui în zona bucătăriei. Și, înainte să adorm, în loc să număr oi ca alţi colegi insomniaci, număram căpăţânile de usturoi împletit. Unu-doi-trei… şaptesprezece, capăt. Apoi număram invers, apoi adormeam.

Era jocul meu, cu nimeni împărtăşit.

Nici atunci, ca nici acum, nu eram riguroasă în a număra ce am prin casă, nu sesizam că lipseşte o linguriţă, după cum nici nu mă simţeam tare vinovată dacă găseam una-n plus, a vecinilor. Legătura mea cu obiectele era (şi este) una palidă. Chiar azi îmi las brichetele sau pixurile peste tot, în schimb  le bag în poşetă, la plecare, pe cele ale comesenilor, cu exact aceeaşi seninătate.

Seară târzie la cămin. Mă bag în pat, soţul lucrează încă la planşetă, concentrat. Mă pornesc să număr usturoii spre adormire. Unu, doi, trei… STUPOARE!!! Șaisprezece! Reiau numărătoarea. Da, lipseşte unul, sau sunt eu nebună. Mă adresez soțului:

-Auzi… tu ai făcut azi mâncare? (era improbabil!). El mai haşurează atent ceva.

-Nuu, n-am făcut!

-Sigur?

-Foarte sigur.

Pauză lungă, îl las să-şi reintre în ritm. Hai să mai număr o dată… apoi, ezitant:

-Știi, lipseşte un usturoi de pe frânghie…

Se opreşte din desenat de-a binelea, se întoarce spre mine consternat:

-Aşa-i. Mi-au cerut Gabroveştii un usturoi azi când erai la şcoală.

-Ohh, perfect! Bine că ai avut.

Eu trec spre somn lin, el rămâne la planşetă că are predare peste două zile, dar mă trezeşte mânat de-un gând care nu-i dă pace:

-Otica, tu CHIAR ştii precis, zilnic, câte căpăţâni de usturoi şi câte cepe şi câţi cartofi ai în casă?

-Normal! Orice femeie ştie.

Despre usturoi în general, sfaturi și gânduri, poți găsi aici: